MUGUR ISĂRESCU:  "Deşi ar putea părea paradoxal, este preferabilă o creştere economică moderată"

I.S.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 5 iulie 2016

Mugur Isărescu

Mugur Isărescu

Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Centrale, a afirmat astăzi că nu orice creştere economică aduce ţării dezvoltare pe termen lung, iar atunci când obiectivul atingerii unor rate înalte de creştere este tributar unei viziuni pe termen scurt, "preţul plătit este sacrificarea echilibrelor macroeconomice".

"Nu orice creştere economică aduce ţării dezvoltare pe termen lung, iar atunci când obiectivul atingerii unor rate înalte de creştere economică este tributar unei viziuni pe termen scurt, preţul plătit este sacrificarea echilibrelor macroeconomice, caz în care câştigurile obţinute sunt efemere - perioadelor de expansiune le vor urma inevitabil recesiuni corective, fiind posibil ca la finalul acestora câştigurile anterioare să nu fie doar erodate, ci chiar eliminate", a afirmat Isărescu, la evenimentul de lansare în dezbatere publică a documentului "România competitivă: un proiect pentru o creştere economică sustenabilă", eveniment organizat de Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, informează surse din presă.

"Din acest motiv, deşi ar putea părea paradoxal, este preferabilă o creştere economică moderată (de exemplu 3,5%), dar pe parcursul mai multor ani, unor salturi spectaculoase temporare, urmate de contracţii cel puţin la fel de ample", a precizat Isărescu.

Potrivit acestuia, este esenţială implicarea în dezbatere a mediului politic dar şi a mediului afaceri, a partenerilor sociali şi a societăţii civile.

"Dezbaterea publică din lunile care vor urma, pe marginea acestui prim proiect, dezbatere care va avea suişuri şi coborâşuri fireşti, va crea un limbaj comun, iar acesta este primul pas spre atingerea unui eventual consens. (...) Primul reper pe care îl am în vedere şi o să-l dezvolt se referă la conceperea unui model de creştere ancorat în potenţialul real al economiei româneşti astfel încât creşterea economică să fie sustenabilă pe durata mai multor decenii şi să conducă la o convergenţă reală. Cel de-al doilea reper priveşte înscrierea definitivă a legislaţiei şi politicilor publice româneşti în limite care să asigure compatibilitatea cu regulile şi principiile care guvernează Uniunea Europeană. Al treilea reper vizează întărirea instituţiilor româneşti ca premisă pentru buna funcţionare a economiei de piaţă", a precizat Isărescu.

Guvernatorul a mai spus că singura cale prin care pot fi livrate concomitent societăţii un avans economic solid şi menţinerea echilibrelor interne şi externe ale economiei este "sporirea potenţialului de creştere al acesteia prin politici structurale care să conducă la câştiguri permanente de productivitate".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Gen Nokia

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb