MUGUR ISĂRESCU: "Trebuie să avem încredere în sistemul bancar românesc"

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 24 octombrie 2013

Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), a declarat, cu ocazia lansării de carte "Cronicarii, adevărul şi puterea. Istorie şi ideoligie în cronistica moldovenească a secolului al XVII-lea", semnată de Nadia Manea, că nu recomandă depunerea banilor în străinătate, potrivit Mediafax.

Domnia sa a menţionat că trebuie să avem încredere în sistemul bancar românesc, făcând trimitere la moartea lui Constantin Brâncoveanu, care a fost torturat pentru a-şi declara întreaga avere, inclusiv banii din străinătate, informează sursa citată.

Guvernatorul BNR a declarat: "Radu Mihnea a fost primul domn român care şi-a deschis un depozit la Veneţia, am putea spune că a plecat cu banii în străinătate, şi-a depus 20.000 de galbeni la Zecca, Veneţia".

Domnia sa a citat din carte, unde se consemnează că Radu Mihnea apela la o manieră modernă şi sigură de a păstra banii, care erau garantaţi de Republica Veneţiană, arătându-se "puţin revoltat" că este o invitaţie la a depune banii în străinătate, conform Mediafax.

"Şi domnitorul Constantin Brâncoveanu ştiu că şi-a depus banii în străinătate şi uitaţi ce-a păţit. Deci nu este bine să depunem banii în străinătate, ci să avem încredere în sistemul bancar românesc", a afirmat guvernatorul BNR.

Isărescu a mai afirmat: "Despre băncile centrale şi guvernatorii acestora se spune că au o obsesie: inflaţia, să ţină inflaţia cât mai jos. Şi în mare măsură este adevărat, dar nu toţi guvernatorii recunosc acest lucru, că sunt obsedaţi, însă că au preocuparea să ţină preţurile scăzute este adevărat. Inflaţia este opusul stabilităţii monetare", făcând referire la "obsesia" băncilor centrale şi a guvernatorilor de a ţine sub control inflaţia, mai arată sursa citată.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb