Victor Negrescu: Intrarea României în Schengen marchează o nouă etapă în integrarea în UE şi va consolida legăturile cu Europa, transmite news.ro.
"Aderarea completă a României la spaţiul Schengen este un mare succes pentru ţara noastră după mai bine de 13 ani de aşteptare de când respectăm toate criteriile prevăzute în acquis-ul Schengen. Este crucial pentru ţara noastră să profite de acest moment pentru a maximiza beneficiile apartenenţei la spaţiul Schengen", spune Negrescu pe Facebook.
Europarlamentarul PSD arată că aderarea României la zona de liberă circulaţie aduce o serie de beneficii majore pentru români.
Astfel, primul beneficiu e legat de avantajele economice. "Aderarea României la spaţiul Schengen poate genera o creştere cu până la 2% a PIB-ului României anul viitor, urmând ca beneficiile să se resimtă pe parcursul următorilor 10 ani. Sectorul transporturilor, producţia industrială, turismul şi agricultura vor fi principalii beneficiari. Totul va depinde şi de cererea existentă pe piaţa internă europeană şi apetenţa investitorilor în a dezvolta producţia din România. Nu în ultimul rând, zonele transfrontaliere vor deveni poli economici cu un potenţial de dezvoltare consistent", explică Negrescu.
Un alt beneficiu este, potrivit lui Victor Negrescu, climatul social.
"Cetăţenii români vor deveni cetăţeni europeni cu drepturi depline iar România va fi o destinaţie turistică şi investiţională tot mai atractivă. Totodată, ţara noastră va beneficia de suportul întregului mecanism Schengen pentru creşterea siguranţei interne şi protecţia frontierelor. Fondurile importante obţinute în bugetul UE în calitate de negociator-şef al Parlamentului European ne vor ajuta în acest sens", a subliniat eurodeputatul.
Alte beneficii ale aderării la Schengen sunt cele politice.
"Unul dintre argumentele extremiştilor este astfel destructurat în contextul în care în campania pentru prezidenţiale anti-europenii spuneau că aderarea la spaţiul Schengen nu se va realiza. România finalizează prin intrarea în zona de liberă circulaţie o nouă etapă importantă în integrarea sa în Uniunea Europeană care va creşte interdependenţa noastră cu restul Europei şi va face apartenenţa la UE ireversibilă", a completat Negrescu.
"Mă bucur că am reuşit să contribui la atingerea acestui obiectiv şi prin numeroasele mele demersuri în calitate de europarlamentar şi că prin prisma rolului meu de consilier onorific al prim-ministrului mi s-a oferit oportunitatea să urmăresc şi să fiu implicat în acest proces de aderare la spaţiul Schengen până la final. Felicit Guvernul României şi pe premierul Marcel Ciolacu pentru atingerea acestui obiectiv de ţară!", a adăugat Victor Negrescu.
Opinia Cititorului