NELU TĂTARU: ''Am discutat cu HoReCa creşterea numărului de persoane la mese de la patru la şase''

G.U.
Miscellanea / 28 august 2020

Sursă foto: Digi24

Sursă foto: Digi24

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat astăzi, la Sfântu Gheorghe, că numărul persoanelor care vor putea sta la o masă în interiorul restaurantelor va putea fi de şase, cu condiţia respectării regulilor de distanţare, conform Agerpres.

De asemenea, a mai spus că turiştii cazaţi în hoteluri vor putea mânca în restaurantele din interiorul unităţilor de cazare, chiar dacă acestea se află în zone care depăşesc rata de infectare de 1,5 la mie.

"Noi încă din luna iunie pregătisem nişte reguli pentru deschiderea restaurantelor, având atunci în plan ca la 1 iulie să deschidem şi restaurantele. Având în vedere evoluţia, nu s-a mai putut face acest lucru. Regulile rămân aceleaşi - regulile de distanţare între mese, reguli de distanţare la masă (...) Discuţiile cu HoReCa au fost stabilite: o masă da, o masă nu, pentru a nu avea probleme cu distanţarea dintre mese, am discutat şi creşterea numărului de persoane la masă de la patru la şase, dar păstrând aceeaşi distanţă, precum şi faptul că unităţile hoteliere pot primi în interior pentru o masă toţi cei cazaţi în hotel, indiferent de zona în care se află acel hotel (...) În hotărârea CNSU de aseară s-a specificat că vor fi deschise restaurantele pentru cei din exterior în localităţile unde avem o incidenţă sub 1,5 la mia de locuitori. Pentru cei care sunt cazaţi în hoteluri acest indice nu se aplică, cei cazaţi în hoteluri, indiferent de zonă, vor putea servi masa în interiorul hotelului", a mai declarat Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătăţii a precizat că ultimele evaluări, făcute în urmă cu două zile, indicau faptul că în ţară sunt 49 de localităţi cu o incidenţă de peste 3 cazuri COVID la mia de locuitori, dar o nouă evaluare va fi făcută în cursul zilei de luni.

"Ce pot să vă spun acum (...) în acest moment avem din Bihor, avem Bacău, avem şi din Braşov, Vaslui, Iaşi, Prahova, Ilfov, avem şi Bucureşti", a mai menţionat ministrul Sănătăţii.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Unde merge suta, merge și mia!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb