NELU TĂTARU: "Ministrul Sănătăţii va fi chemat la audieri în Parlament"

S.B.
Politică / 10 martie 2021

"Ministrul Sănătăţii va fi chemat la audieri în Parlament"

Demersul ministrului Sănătăţii Vlad Voiculescu de a publica lista cu testele Covid-19 pe judeţe este corect pe fond, dar trebuie să existe unele avize, declară într-un interviu la RFI preşedintele Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaţilor, Nelu Tătaru, care a precizat că Vlad Voiculescu va fi chemat la audieri în Parlament, dacă Guvernul nu lămureşte această problemă, informează news.ro.

Fostul ministru PNL al Sănătăţii s-a referit şi la dezvăluirile făcute de societatea civilă privind existenţa unui sistem paralel de vaccinare în Bucureşti şi precizează că a discutat cu reprezentanţii Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţii de Vaccinare şi că urmează ca săptămâna viitoare să existe lămuriri, iar centrele respective de vaccinare "să intre în circuitul deschis".

În ceea ce priveşte demersul lui Vlad Voiculescu de a publica lista cu testele pe judeţe, Nelu Tătaru a declarat: "Plecăm de la acel principiu că populaţia trebuie să fie informată, numai că fiecare informaţie trebuie să fie asumată, avizată şi corectă. Nu ştiu, nu am cunoştinţă în acest moment dacă acele informaţii care au ajuns către populaţie au fost avizate de structuri sau nu, cred că aici este treaba Guvernului şi a premierului să evalueze sau să verifice. Dar mă reîntorc, este absolut necesar, atât pentru o informare corectă, ca aceste date să vină şi să vină defalcat pe fiecare zonă, după cum şi evoluţia acestei pandemii o vedem diferită pe fiecare din zonele din ţara noastră".

El a precizat că pe fond, gestul lui Voiculescu i se pare corect, pentru că "o transparenţă trebuie să existe, informarea trebuie să existe", dar şi acele lucruri considerate amănunte şi care înseamnă asumarea şi corectitudinea unor date cu avizarea de către instituţia respectivă trebuie să existe.

La argumentul că nu este vorba despre date personale, informaţii din fişele medicale ale pacienţilor sau de CNP-uri, ci de nişte cifre seci, simple statistici, care nu necesită avize, fostul ministru al Sănătăţii a replicat: "Acele cifre seci, cum se spuneţi dvs. sau statistici nu cred că sunt pe înţelesul populaţiei şi nu merg doar să mă gândesc la avize, mă gândesc la a prezenta într-un anumit context fiecare din acele date pe care le-am dat populaţiei. Faptul că am luat o bază de date şi am prezentat-o, dacă într-adevăr este aşa, mi se pare oarecum ceva brut, pe care încerci să-l prezinţi populaţiei, pentru a arăta o transparenţă. Nu, eu sunt adeptul prezentării unor date într-un context epidemic şi pe înţelesul fiecăruia. Dincolo de acest lucru, mă întorc la ce spuneaţi dvs., la avizarea unor date. Da, avizarea unor date, dacă nu fac atingere către date personale, GDPR-ul sau către anumite zone de vaccinare, să spunem, care reprezintă unităţi militare sau reprezintă alte structuri care au un anumit regim".

Întrebat dacă ministrul Vlad Voiculescu va fi chemat la audieri în Comisia de Sănătate a Camerei Deputaţilor, Ndlu Tătaru a răspuns: "Este o problemă a Guvernului în acest moment, care trebuie să o rezolve, iar în măsura în care explicaţiile date de către Guvern nu vor fi cele care să aducă lămuriri, atunci va fi chemat şi domnul Vlad Voiculescu la comisie".

"Vom vrea să vedem care sunt acele structuri care trebuiau să avizeze acele informaţii şi apoi vom avea şi discuţiile pe marginea chemării domnului Voiculescu la comisie", a explicat el.

Fostul ministru a fost solicitat să prezinte şi un punct de vedere după ce societatea civilă a descoperit prin proiectul Buletin de Bucureşti, coordonat de organizaţia Funky Citizens, că în Bucureşti există un sistem paralel de vaccinare, respectiv că, din 48 de centre de vaccinare, doar 11 sunt disponibile pentru programare pe platforma oficială, restul fiind cu circuit închis.

"Văd o problemă aici. Am avut aceste discuţii şi cu Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţii de Vaccinare şi urmează ca în perioada săptămânii viitoare să avem şi lămuriri şi aceste centre să intre în circuitul deschis. (...) Există în acest moment o informaţie care a ajuns la noi şi pe care o verificăm în acest moment", a afirmat Tătaru, potrivit news.ro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb