NEPI propune acţionarilor dividende de 28, 3 milioane euro

B.D.
Piaţa de Capital / 4 martie 2014

Consiliul de Administraţie (CA) al fondului sud-african de investiţii imobiliare New Europe Property Investments - NEPI (simbol: NEP) propune acţionarilor distribuirea de dividende în valoare cumulată de 28,3 milioane euro sau acordarea de acţiuni noi, potrivit unui comunicat trimis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

"Acţionarii sunt înstiinţaţi că s-a aprobat de către Consiliul de Administratie o distribuţie semestrială de 13,86 euro cenţi pe acţiune pentru cele şase luni încheiate la data de 31 decembrie 2013 şi că acţionarilor li se oferă posibilitatea de a opta între a primi o restituire de capital printr-o emisiune nouă de acţiuni NEPI la un preţ de emisiune de 5,05 euro pe acţiune, raportul fiind de 2,742 de acţiuni NEPI noi pentru fiecare 100 de acţiuni NEPI deţinute la data de înregistrare, 4 aprilie 2014 (restituirea de capital), sau dividendul în numerar, acesta fiind de 13,86 euro cenţi pe acţiune (dividend în numerar). Acţionarii vor primi dividendul în numerar, cu excepţia celor care optează pentru restituirea de capital. Restituirea de capital este implementată cu scopul de a oferi acţionarilor posibilitatea să îşi majoreze deţinerile la NEPI şi să se menţină o flexibilitate în ceea ce priveşte resursele de numerar ale companiei", se arată în comunicat.

În prezent, compania deţine 204.544.236 acţiuni ordinare emise la 0,01 euro fiecare. La 6 martie, va fi trimisă o înştiinţare pentru acţionarii NEPI, pentru ca aceştia să aleagă între restituirea de capital şi dividendul în numerar, se mai precizează în comunicat.

NEPI este primul fond de investiţii imobiliare listat la Bursa de Valori Bucureşti, pe segmentul de piaţă creat pentru Real Estate Investment Trusts (REITs). Fondul, unul dintre cei mai activi investitori imobiliari de pe piaţa locală, mai este listat la bursele de valori de la Johannesburg (Africa de Sud) şi de la Londra, pe segmentul Pieţe Alternative de Investiţii (AIM).

Potrivit situaţiilor financiare transmise BVB la începutul lunii februarie, anul trecut, NEPI a consemnat un profit atribuibil acţionarilor de 57,4 milioane euro, cu 73% peste valoarea din anul 2012 (33,1 milioane euro). Încasările din chirii şi alte venituri din exploatare au crescut cu 48,3%, la 55,32 milioane euro, de la 37,31 milioane euro în 2012.

La finele lunii decembrie, activele fondului erau estimate la 1,041 miliarde de euro, în urcare de la 624,413 milioane de euro la finalul anului 2012.

Fondul de investiţii a ajuns la un portofoliu de centre comerciale de peste 200 mii metri pătraţi pe piaţa locală. Dezvoltatorul are în lucru încă trei proiecte de retail: Mega Mall Bucureşti, Vulcan Strip Mall Bucureşti şi Târgu Jiu Shopping City.

În prezent, NEPI gestionează, în ţara noastră: Promenada Mall Brăila, Ploieşti Shopping City, Retail Park Auchan Piteşti, Deva Shopping Centre, Severin Shopping Center, precum şi clădirile de birouri Floreasca Business Park, The Lakeview în Bucureşti şi City Business Centre Timişoara.

În Capitală, fondul mai deţine clădirile de birouri The Lakeview şi Floreasca Business Park, iar în Timişoara, imobilul City Business Center. Fondul are în proprietate şi o serie de terenuri pentru dezvoltarea de centre comerciale.

În jurul orei 15:30, acţiunile NEP scădeau cu 7,04%, până la preţul unitar de 25,1 lei. La această valoare, capitalizarea societăţii era de 5.522.694.372 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb