Netanyahu: "13 ostatici israelieni au fost preluaţi de Crucea Roşie din Egipt"

F.D.
Internaţional / 24 noiembrie 2023

Netanyahu: "13 ostatici israelieni au fost preluaţi de Crucea Roşie din Egipt"

În total 13 ostatici israelieni au fost preluaţi vineri de către Crucea Roşie din Egipt, anunţă biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu, relatează CNN.

Cei 13 ostatici israelieni care urmează să fie eliberaţi se află pe mâna personalului Comitetului Internţaional al crucii Roşii (CICR), în ambulanţe care se îndreaptă către punctul de trecerea frontierei de la Rafah, a declarat de asemenea un oficial israelian The Times of Israel, relatează AFP.

Această informaţie a fost confirmată de către o sursă apropiată Hamas, potrivit AFP.

"În urmă cu o jumătate de oră, deţinuţii (israelieni) au fost încredinţaţi Crucii Roşii care-i va duce egiptenilor" prin postul de frontieră de la Rafah, iar apoi israelienilor, a declarat AFP una dintre surse.

O a doua sursă a confirmat un pic mai târziu această informaţie.

Hamas urma să elibereze 13 ostatici israelieni, pe care îi ţine în Fâşia Gaza de la atacul armat pe care l-a comisn în Israel la 7 octombrie, în baza unui acord cu Israelul, anunţat de Qatar.

Cei 13 ostatici israelieni au fost predaţi Crucii Roşii şi se află pe drumul de ieşire din Fâşia Gaza.

Este neclar unde au fost predaţi şi cât de lungă este călătoria lor până la Rafah, scrie BBC.

După ce trec frontiera în Egipt, ei urmează să fie preluaţi de elicoptere militare israeliene.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi ministrul său al Apărării Yoav Gallant urmează să se afle la centrul de comandă al cartierului general al armatei israeliene din Tel Aviv în timpul desfăşurării acordului, potrivit The Times of israel.

"Premierul şi ministrul Apărării vor monitoriza îndeaproape operaţiunea aducerii din captivitate în Israel a ostaticilor israelieni eliberaţi de Hamas", anunţă biroul premierului, potrivit ziarului israelian.

Alţi oficiali militari de rang înalt se vor afla împreună cu ei la Tel Aviv.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5124
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2344
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7993
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.8318

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb