Nextebank a preluat 20% din titlurile Băncii Comerciale Carpatica

A.L.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 28 ianuarie 2016

Nextebank a preluat 20% din titlurile Băncii Comerciale Carpatica

Actualizare 16:40

Nextebank a cumpărat astăzi un pachet de 20% din titlurile BCC (220,27 milioane de acţiuni), prin intermediul a cinci tranzacţii de tip "deal" care au totalizat 23,12 milioane lei, potrivit unui raport remis BVB.

Preţul mediu al tranzacţiilor a fost de 0,105 lei/acţiune, în apreciere cu 3,45% faţă de referinţă.

(S.A.)

---------

Omul de afaceri Ilie Carabulea şi alţi patru acţionari ai Băncii Comerciale Carpatica (BCC), acţionând în mod concertat cu acesta, vând Nextebank 20% din titlurile BCC, urmând ca Nextebank să ajungă la o participaţie majoritară în urma unui proces de subscriere de acţiuni noi, potrivit unui comunicat remis BVB.

"În data de 27 ianuarie Banca Comercială Carpatica (BCC) a fost informată de către avocaţii mandataţi ai lui llie Carabulea şi un numar de 4 acţionari ai Băncii Carpatica acţionând în mod concertat cu acesta conform hotărârii BNR 6 din data de 12 martie 2014 şi a ordinului BNR 17734 din 28 martie 2014 cu privire la faptul că aceştia vor vinde Nextebank un număr de 220.274.282 acţiuni ale băncii reprezentând în mod cumulat 20% din capitalui BCC", se arată în comunicat.

Astfel, Carabulea ar urma să vândă 47,88 milioane de acţiuni, Atlassib 50 de milioane de acţiuni, Corneliu Tănase 12,62 milioane de acţiuni, Nicolae Lupu 54,85 milioane de acţiuni, iar Dana Cojocaru 54,85 milioane de acţiuni.

Carpatica a anunţat, marţi, că Nextebank va subscrie până la finele săptămânii acţiuni în valoare de 98,66 milioane de lei la capitalul Carpatica, iar ulterior finalizării acestei tranzacţii intenţionează să propună din nou acţionarilor fuziunea prin absorbţie a Nextebank de către BCC.

Participaţia pe care ar dobândi-o Nextebank în urma subscrierii a 986.663.916 acţiuni BCC nou emise ar reprezenta o deţinere de 47% din noul număr total de acţiuni, iar în urma achiziţiei a 20% din numărul actual de acţiuni ar ajunge să preia controlul BCC, cu o participaţie care s-ar situa la peste 56%.

Acţiunile au fost oferite Nextebank de către conducerea BCC, după ce fondul american JC Flowers a luat decizia de a nu subscrie în cadrul unui plasament privat.

Tot la începutul săptămânii acesteia, Banca Comercială Carpatica a anunţat că şi-a redus anul trecut pierderea netă la jumătate, de la 169,5 milioane lei la 85,43 milioane lei, iar activele s-au diminuat cu 4,7%, la circa 3,1 miliarde lei, potrivit rezultatelor financiare preliminate întocmite pe standarde IFRS.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. "Acţiunile au fost oferite Nextebank de către conducerea BCC".

    A.L la cine te referi cand vorbesti de conducerea BCC. Banuiesc ca nu la Carabulea et co. Ei nu mai au voie de mjult sa se apropie de banca, dar sa mai si conduca.  

    Cel care a "oferit" banca a fost J. Gabriels; a pus-o pe tava. 

    Nu inteleg de ce trebuia sa publice ieri Carpatica rezultatele preliminare pe 2015. Nu era planificat. 

    Trebuia neaparat o stire proasta - altfel nu cred ca poate fi considerata stirea privind rezultatele financiare preliminate - inaintea anuntarii hotararii NB de a subscrie actiunile nesubscrise din cadrul maj CS?

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb