Nicolae Ciucă: "Avem un angajament asumat ca bugetul să treacă până la sfârşitul sesiunii parlamentare"

S.B.
Politică / 2 noiembrie 2023

Nicolae Ciucă: "Avem un angajament asumat ca bugetul să treacă până la sfârşitul sesiunii parlamentare"

PNL şi PSD au avut joi seara discuţii în coaliţie pe bugetul pe 2024, prima şedinţă pe acest subiect a celor două partide de guvernare. Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a transmis că există un angajament asumat la nivelul Coaliţiei ca bugetul să treacă până la sfârşitul sesiunii parlamentare, informează news.ro.

"Trebuie să alegem ce este cu adevărat prioritar, nu vom finanţa ambiţii electorale", a spus liderul liberal, potrivit unor surse liberale. Liberalii au discutat şi despre reducerea numărului de secretari de stat, ca parte a planului de reducere de cheltuieli asumat şi au insistat ca Guvernul actual sa îşi respecte promisiunile de majorare a salariilor profesorilor.

Nicolae Ciucă le-a transmis celor din coaliţie că trebuie să fie foarte atenţi pe ceea ce propun ca proiecte pentru anul 2024.

"Avem un angajament asumat la nivelul Coaliţiei ca bugetul să treacă până la sfârşitul sesiunii parlamentare. Trebuie să alegem ce este cu adevărat prioritar pentru români, nu vom finanţa ambiţii electorale", a spus liderul liberal, potrivit surselor.

În cadrul şedinţei, miniştrii liberali au prezentat proiectele cele mai de impact pentru populaţiei. Liberalii au insistat şi pentru reducerea numărului de secretari de stat, ca parte a planului de reducere de cheltuieli, acest lucru urmând să se producă în perioada următoare.

Ministrul liberal Cătălin Predoiu a afirmat în coaliţie că va dezvolta, în perioada următoare, un proiect ambiţios, la care se lucrează încă din perioada în care ministerul era condus de Lucian Bode, cu impact şi asupra diasporei, şi anume digitalizarea documentelor importante de identitate precum certificatul de naştere, de căsătorie, divorţ, dece. Proiectul ar urma să fie finalizat până la sfârşitul acestui an, au precizat sursele citate.

Liberalii au stabilit că vor insista la toate nivelurile ca Guvernul să îşi respecte promisiunile de majorare a salariilor profesorilor.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunţat în coaliţie că în curând va fi finalizat şi sistemul garanţie-returnare. "Suntem determinaţi să combatem traficul de deşeuri", a spus Fechet.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a menţionat, referitor la schema de compensare şi plafonare, că se străduiesc să păstreze la fel facturile consumatorilor şi în această iarnă.

Raluca Turcan, ministrul Culturii, a anunţat că a elaborat un proiect al salarizării în domeniul cultural, pentru a impulsiona tânăra generaţie să activeze în acest domeniu, cu măsuri importante şi pentru cinematografie, şi investiţii.

Adrian Veştea, ministrul Dezvoltării, a precizat că anul acesta vom ajunge la 3000 de contracte semnate în Anghel Saligny. El a afirmat că sunt la zi cu plăţile pe PNRR şi sunt bani pentru toate programele pe care ministerul le-a lansat.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb