Nicolae Ciucă: "În declaraţia finală a Summit-ului PPE este prevăzut că România şi Bulgaria merită să intre în Schengen"

S.B.
Politică / 17 octombrie

Nicolae Ciucă: "În declaraţia finală a Summit-ului PPE este prevăzut că România şi Bulgaria merită să intre în Schengen"

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi, după participarea la întâlnirea cu liderii PPE, la Bruxelles, că în declaraţia finală a Summit-ului PPE este prevăzut că România şi Bulgaria merită şi trebuie susţinute să intre pe deplin în spaţiu Schengen, informează news.ro.

El a precizat că a avut o discuţie cu reprezentantul Austriei, comisarul Han, şi au convenit că este nevoie de o decizie politică prin care să se finalizeze toate demersurile tehnice.

"Am ridicat problema de a continua să sprijinim şi să avem mesajele cuvenite pentru alegerile de duminică din Moldova, astfel încât să putem să sprijinim drumul proeuropean şi alegerea unui preşedinte proeuropean în Republica Moldova şi nu în ultimul rând, subiectele legate de ceea ce ţine de interesul României, ca ţară de graniţă cu Ucraina şi rolul pe care noi îl jucăm în ansamblul de măsuri care s-au luat şi urmează să se ia la nivelul Uniunii Europene. De asemenea, partea de industrie de automotive şi industrie a oţelului, care este destul de prezentă şi are o contribuţie semnificativă la produsul intern brut al României, iar pe ultimele date am văzut cu toţii că industria a scăzut consistent", a spus Nicolae Ciucă, la Bruxelles, după participarea la reuniunea liderilor PPE de la Bruxelles.

Preşedintele PNL a arătat că în discuţii "au mers la subiectul care ne doare cel mai tare şi anume finalizarea deciziei politice pentru accederea în spaţiul Schengen".

"După ultimul consiliu JAI, a fost recunoscut de către toată lumea că România a îndeplinit toate cerinţele şi standardele tehnice pentru accedere. Urmează o decizie politică, în interiorul discuţiilor de la Summit şi în documentul final, în declaraţia finală a Summit-ului Partidului Popular European este prevăzută această specificaţie, conform căreia România şi Bulgaria merită şi trebuie susţinute să intre pe deplin în spaţiu Schengen", a arătat Ciucă.

Întrebat despre şansele pe care le mai are România să termine acest proces de aderare în acest an, la Consiliul JAI, Nicolae Ciucă a arătat că a discutat astăzi cu reprezentantul Austriei, la Summit.

"Am discutat astăzi cu reprezentantul Austriei la Summit, este vorba de comisarul Hahn, pentru că nu a fost prezent cancelarul Nehammer, şi am convenit că este nevoie de o decizie politică prin care să se finalizeze toate demersurile tehnice.", a precizat liderul PNL.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. Trebuie blocate TOATE afacerile austriece din România.

    Și sunt multe. 

    Trebuie controlate și pedepsite toate evaziunii lor . Multe.

    Toate firmele legate de austrieci( vezi Lugera) Trebuie controlate 

    1. Multe .... cate? Care? doar asa ... lozinci in comentarii?

    finala va fi ciuca versus simion

    Papagal cu 4 stele,nu general.te calca austriecii cu bocancii pe bot si tu taci mâlc,ba ciuca.ba eroule!putrezeste haina militara pe tine!

    1. Cred ca anonimul care il face papagal pe CIUCA,jigneste papagalii,care vorbesc mai bine si mai repede ca CIUCA. Daca cineva ar dori sa faca un sondaj in care romanii sa isi spuna cine a fost mai de folos romaniei intre Nicolae CIUCA si Nicaolae Ceausescu,GHENERALUL,ar fi trecut in ABISUL GROPII MARIENELOR. Aseara,intr-o emisiune la un post TV,CIOLACU,i-a dat un PUMN drept in NAS lui CIUCA,care deja prin ce a spus CIOLACU si anume ca el nu la mai sunat pe acesta de cand GHENERALUL,a declarat pe toate televiziunile ca el nu ii mai raspunde la telefon lui CIOLACU. MACIUCA,a dorit sa le transmita romanilor ca el este cel care impune jocul in COALITIE. Prin declaratia lui CIOLACU,cred ca CIUCA,regreta ca a spus ca nu o sa ii mai raspunda la telefon lui CIOLACU,intrucat ,CIOLACU,nu are de ce sa il sune pe CIUCA,intruc,el CIUCA,este MIC si NU STIE NIMIC. Dupa intalnirea POPONARILOR EUROPENI unde a participat si NICU,el,tocmai ce i-a ANUNTAT pe ROMANI ca nu s-a intalnit cu NEHAMAR, fiind inferior austriacului,in schimb un CONSILIER,var cu GINGIS HAN,i-a spus ca ROMANIA o sa fie primita in SCHENGHEN cand NEHAMAR o sa se afle intr-o dispozitie buna. Asta da politica de STAT,la TACLALE desigur.!

    Bah cat de ipocriti si penibili sunt astia, bai nene... La ce drku mai candideaza daca nici de Schengen nu au fost in stare ? Mai conteaza ce zic unii sau altii ?

    Merita dar mai asteapta.

    Merita dar mai asteapta.

    O sa intram in schengen cum o sa castige Ciuca alegerile. Pe merit.

    Sansa de a intra in Schengen a fost irosita de Iohannis la admiterea Croatiei. Atunci, ori a fost prost, ori tradator. Inclin sa cred ca amandoua. A executat ordinul lui Scholtz, nepasandu-i de scuipatul primit de romani. Acum e joc de glezne facut pentru prosti de dottore Ciuca.

    1. Adica, concret, ce trebuia sa faca atunci Iohannis?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb