NICOLAE CIUCĂ: "În marile momente istorice trebuie să prevaleze unitatea de voinţă"

G.D.
Miscellanea / 24 ianuarie 2023

"În marile momente istorice trebuie să prevaleze unitatea de voinţă"

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, astăzi, că destinul unei ţări nu poate fi construit prin dezbinare, punctând că în marile momente istorice trebuie să prevaleze unitatea de voinţă, informează Agerpres.

"După crize economice multiple, după anii de pandemie şi în plin război declanşat de Rusia împotriva lumii libere ne aflăm într-un moment de răscruce. Întreaga lume se reaşează în funcţie de valori şi de interese. În astfel de contexte avem nevoie de viziune, curaj şi mai ales de determinare pentru a ne îndeplini obiectivele naţionale. Pentru a reuşi în demersul nostru nu avem nevoie numai de dorinţa de a face, ci şi de puterea de a înfăptui, iar puterea de a înfăptui destinul nostru occidental are ca fundament echilibrul, raţiunea şi pacea socială. Nu poţi să construieşti nimic prin ură şi critică nejustificată. Nu poţi să construieşti destinul unei ţări prin dezbinare. În marile momente istorice trebuie să prevaleze unitatea de voinţă, nu dorinţa de dezbinare. Niciodată în istoria modernă a României nu am avut o susţinere politică şi economică mai puternică din partea partenerilor noştri occidentali", a spus Ciucă la manifestările organizate în Piaţa Unirii din Focşani cu ocazia Unirii Principatelor Române.

El a subliniat că marile proiecte demarate - eliminarea MCV, aderarea la spaţiul Schengen şi OCDE, precum şi marile proiecte de reformă şi investiţii cu finanţare prin PNRR şi prin bugetul naţional - exprimă dorinţa României de a se ridica la nivelul contextului istoric actual.

Premierul a mai spus că bunăstarea şi siguranţa naţiunii române europene, precum şi protejarea valorilor democraţiei occidentale în România reprezintă proiectul de ţară.

"Acesta este singurul mare obiectiv pentru care trebuie să lucrăm în mod constant şi neobosit. Avem o obligaţie morală atât faţă de români, cât şi faţă de oamenii mari de stat care au făurit la timpul lor naţiunea română şi statul român. Este motivul pentru care aducem omagiu înaintaşilor şi recunoaştere pentru faptele acestora în devenirea ţării noastre până astăzi, iar cea mai mare datorie faţă de ei şi faţă de cei care vin după noi este să ne asigurăm că viziunea lor se consolidează prin dezvoltare şi modernizarea ţării noastre care şi-a regăsit aspiraţiile legitime alături de democraţiile occidentale", a arătat premierul Ciucă.

El a afirmat că Unirea Principatelor şi desfiinţarea hotarului de la Focşani au creat premisele statului naţional unitar român, care avea să se finalizeze ulterior cu Marea Unire de la 1 decembrie 1918.

"De aici, din Focşani, a început mişcarea unionistă încă din martie 1857. Tot la Focşani a fost ales, în decembrie 1858, în Adunarea electivă a Moldovei, Mihail Kogălniceanu - marele nostru om de stat care a influenţat prin munca sa Unirea Principatelor, declararea independenţei de stat a României şi formarea regatului. (...) Unirea Principatelor Române într-un singur stat nu a fost un act întâmplător, o favoare a destinului, aceste fapte ale înaintaşilor trebuie reamintite şi învăţate de toţi românii, sunt pilde ale abordării politice ale înaintaşilor şi pietre de hotar ale întăririi modernizării României. Dacă vrem să reuşim ca naţiune trebuie să învăţăm de la părinţii fondatori ai naţiunii române cum să ne comportăm ca un singur popor unit, în jurul unor valori şi a unor obiective comune. Tot ce a făurit bun România modernă a făurit atunci când poporul şi elitele politice, economice şi culturale au acţionat împreună pentru îndeplinirea unui obiectiv major naţional", a mai declarat Ciucă.

În opinia sa, Unirea Principatelor a fost un "moment istoric care a deschis calea emancipării şi modernizării statului român". Premierul a menţionat că fără un obiectiv naţional comun, naţiunea română nu poate progresa şi nu-şi poate atinge potenţialul pe care îl merită.

"România trece acum printr-un moment istoric unic, este un moment în care avem şansa să definitivăm marele proiect al României moderne de a consolida o naţiune română europeană în cadrul unei democraţii occidentale. Putem să facem acest lucru doar dacă statul român este eficient şi respectat, iar eficienţa şi respectul se câştigă atunci când toate instituţiile statului garantează şi promovează la cel mai ridicat libertatea individului, demnitatea umană şi bunăstarea economică şi socială", a mai afirmat premierul.

Printre cei care participă la evenimentele de la Focşani se numără preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. si din diferente - unii au salarii (pensii) de 2000-3000 de lei, altii de 20000-30000 de lei.

    si din diferente - unii au salarii (pensii) de 2000-3000 de lei sau mai putin, altii de 20000-30000 de lei sau mai mult.

    S au facut progrese in mandatul Ciuca , s a stabilizat tara dintr o situatie periculoasa si s a imbunatatit imaginea Romaniei . Daca nu se continua aceste politici dupa schimbarea premierului ,se pierde tot ce s a castigat . Sper sa se poata pune in scris in coalitie aceasta cerinta ,mai ales ca sunt alegeri si PSD are un

    istoric de slabiciune in fata tentatiilor sau presiunilor diferitelor grupuri de interese care sunt inclusiv infiltrate in partid . Cum de akung la varful PSD si in guvern PSD oameni legati de diferite grupuri din Orientul Mijlociu ,unde nici nu se pune problema de standarde morale si raspundere publica si politica ,sa manevreze un partid de dimensiunea PSD ! Sa nu ne miram ca apoi se da avutia tarii pe nimic, se schimba legile pentru a evita raspunderea si se ruineaza apoi tot castigul democratic recent!? Vedem dezvaluirile despre privatizarea Petrom ,20 de ani dupa fapte (prescrise probabil ) ,vedem ca grupuri corupte incalca legile si ignora ASF astfel ca acum detin controlul SIF1 ,SIF4,SIF 5 si deci controleaza deja Bursa romana . Oameniii acestia nu se vor opri si pericolul coruptiei si al esuarii PNRR e cu atat mai mare cu cat sunt mai mari finantarile. Nu e totul sa se imparta posturi in administratie si beneficii uriase cand deja bugetul e in deficit urias : trebuie moderatie si tact ,si trebuie ca domnii Ciuca si Ciolacu sa discute si cimenteze traseul viitor in toate domeniile critice ,altfel se pierde tot . La multi ani si succes Romaniei de ziua micii Uniri !  

    Sa fie inspiratie pt coalitia contemporana !

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb