Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat astăzi că opţiunea sa la alegerile parlamentare este PNL, relatează Agerpres.
"Consider obligatoriu să trimitem PSD în opoziţie după tot răul pe care l-a făcut şi României şi Bucureştiului şi pentru asta trebuie să ieşim duminică în număr mare la vot. Opţiunea mea pentru votul de duminică este PNL. Consider că un Guvern PNL puternic este cea mai bună variantă pe care o are România în acest moment. (...) Chiar dacă sunt fondatorul USR, consider cu toată onestitatea că PNL este varianta cea mai bună pentru România astăzi. Nu vreau să spun mai multe despre USR şi mai ales nu vreau să intru într-o polemică cu un partid care m-a sprijinit în alegerile locale", a spus Nicuşor Dan la sediul de campanie al PNL Bucureşti.
El a argumentat că PNL are cel mai solid program de guvernare şi cea mai bună variantă de premier, respectiv Ludovic Orban, afirmând că acesta este de încredere, îşi ţine cuvântul, este loial, cu viziune, cu anvergură, vede mizele mari şi este preocupat de soluţii la probleme şi nu de beneficii de imagine.
Nicuşor Dan a afirmat că România are de absorbit "în viteză" 80 de miliarde de euro fonduri europene şi nu este timp pentru "experimente".
"PNL este partidul care a negociat această finanţare europeană şi este partidul care a deferit mecanismele de implementare", a adăugat primarul general.
De asemenea, Nicuşor Dan a subliniat că PNL are o relaţie corectă, deja funcţională cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu el.
"În în doar o lună am reuşit să rezolvăm probleme care ţin de sănătate, de termoficare, de finanţare, de mediu şi sunt convins că în patru ani putem să facem mult mai multe lucruri bune pentru Bucureşti", a afirmat primarul Capitalei.
El a adăugat că PNL poate bate PSD la alegerile parlamentare.
"Noi în momentul acesta suntem în curs de a scoate caracatiţa PSD din Primăria Capitalei şi nu aş vrea ca această caracatiţă să-şi găsească imunitatea în Parlament sau în Guvern", a conchis primarul Capitalei.
El a invitat românii să iasă duminică la vot şi să voteze pentru "dezvoltarea României şi noul Bucureşti".
"Nu spun nicidecum că clasa politică este minunată. Nivelul clasei politice este cel pe care îl ştim cu toţii, al întregii clase politice. (...) Avem duminică nişte alegeri importante. În urma acestor alegeri avem o uriaşă oportunitate de dezvoltare şi de bunăstare şi în momentul acesta partidul care este cel mai pregătit să fructifice această oportunitate este PNL", a mai spus primarul general.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 02.12.2020, 16:04)
Caldura in Bucuresti de ce nu este? Cat era anul trecut si tot ar vfi mai suportabil. Daca tot trimiteti apa in sistem, incalziti-o mai mult. Niciodata nu a fost asa de rau. Politica mai putina. Bla, bla.. Dar ce mai coneteaza acum , dupa ce ai castigat.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 02.12.2020, 16:12)
Vrea dar nu poate.
Că nu-l lasă psd-ul, rușii, comuniștii și pensionarii. Sper că nu mi-a scăpat vreo categorie.
Aaa da. Și bugetarii.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 02.12.2020, 16:52)
Este mic raul pe care l-a facut psd Romaniei? Are dreptate primarul general! Sper si eu ca PNL va reusi sa obtina un rezultat pentru a forma o majoritate stabila in parlament! Pacat ca pentru noi care traim in afara granitelor nu au fost acordate cel putin 10% din locurile din parlamentul tarii! Asa ar fi fost corect,dar nu a vrut mafia psd! In orice caz,electoratul hotilor psd-isti nu va putea sa-i mai puna la guvernare! Fratilor din tara,mergeti la vot in numar cat mai mare,pentru ca asta este sansa noastra ca sa schimbam in bine Romania!
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 02.12.2020, 17:56)
tragi nadejde pentru pnl
in curand o sa tragi injuraturi
ai rabdare, pana acum nu ai vazut decat flori si promisiuni
adevarul va iesi in curand la suprafata!
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 02.12.2020, 18:58)
Mai spalatorule de cururi puturoase ale strainilor care iti duci seara si nevasta la produs ca sa aveti cu ce traiti, sa veniti in romania cu un harb de masina care urgent ar trebui dusa la fier vechi si cu 200 de euro in buzunar cu care te tuci la bodega din sat sa le dai la niste amarati o bere ieftina,astia sunteti voi diasporezii,RUSINEA ROMANIEI.!
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 02.12.2020, 19:00)
BAI JEGOSULE. Pai ce faci ma,cand dai caldura si apa calda la bucurestenii care te-au ales? cumva in 2024.? Cred ca peste cateva luni o sa ceri TRUPE de la SPP sa te apere de FURIA bucurestenilor pe care i-ai mintit si de care iti bati joc!
1.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 02.12.2020, 21:23)
Comunisti sunt multi.trebuie specificat - chinezii. Astia sunt foarte periculosi.
1.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.12.2020, 15:57)
Pai asta este Romania de astazi dupa 30 de ani de mafie psd! Unii ca tine,care fac parte din clanul mafiot psd,isi permit sa bea bere scumpa la restaurante faine! Noi care trudim prin tari straine,alungati de mafia psd,nu ne permitem atatea luxuri! Din truda noastra economisim si bani pe care-i investim in tara noastra ca sa ai si tu,ca bugetar,salariu gras,masina scumpa luata pe credit si vacante in tari exotice! Spre disperarea voastra,noi diaspora ne-am trezit si mergem la vot! Pentru toate jignirile adresate diasporei si nu numai,veti primi raspunsul la urne! Trebuie sa punem capat hotiei din Romania!Totusi,diseara la cina,sper sa-ti ramana in gat painea pe care o vei manca! Pentru ca este din banii pe care-i trimitem in tara noi,diasporezii!!!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 02.12.2020, 18:06)
hai ca m-ai dat pe spate cu afirmatia "PNL este partidul care a negociat această finanţare europeană şi este partidul care a deferit mecanismele de implementare", a adăugat primarul general."
deja te-ai ridicat in nori
te-au cumparat asa de repede?
si ca veni vb de apa, la robinete la ce temperatura tr sa fie livrata?
cred ca o facturati la gradele la care iese din cazanele centralelor iar la robinet ajunge usor peste 40 C
o fi bine Nicusoare?
ai inceput sa faci politica in loc de administratie!
o fi bine Nicusoare
3. Plicusor lingator!
(mesaj trimis de vlad tepes în data de 02.12.2020, 18:07)
Deoarece mananca si Plicusor o paine consistenta dar mizera, primita in dar de la Sica Organ, trebuie si el acum sa se simta si sa sarute mana stapanului betiv! Este exact ca-n Evul Mediu, cand vasalul ingenuncheaza si saruta mana seniorului, sau ca in familia Corleone, cand toti membrii ei, pupa mana "Nasului" suprem!
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 02.12.2020, 20:44)
Daca Brucan a divulgat ca Iliescu a format "Frontul Salvarii Nationale " cu multi ani inainte de "Revolutia spontana din 1989" si lumea nu a reactionat , inseamna ca aceeasi "stupid people" vor continua sa voteze si acum cu PSD ?
Ce a facut Pavlov dupa ce i-a murit cateaua ?(reflex- ul conditionat ..helloooo)
Raspuns : a continuat sa-i duca mancare
Chiar daca Brucan a previzionat ca de-abia dupa 20 de ani se vor trezi "stupid people" ..chiar s-a inselat foarte rau (2020 -1989 >20)
noi toti am fost inselati si
fiindca ne meritam soarta votam PSD ,"umanisti" , "salvati "sa (ne) termine de tot ce au inceput
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 02.12.2020, 21:12)
Măi oameni buni. Au mai fost și alte partide măi la guvernare în țara asta. Nu doar PSD. Nu știu dacă tu scrii lucrurile acestea pentru că efectiv crezi în ele sau doar răspândești în mod intenționat dezinformare. Ați bătut mîrțoaga asta moartă de atâta amar de vreme.
Ne merităm soarta pentru că votăm PSD?
Dar dacă votăm PNL nu ne merităm soarta? Sau USR? Sau PD. Sau CDR?
4.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.12.2020, 10:23)
pai si atunci (perfect logic) ce dracu sa votam?
toti sunt la fe: CIOLANUL
nu vedeti ca in loc sa se aseze la o masa si sa "dea la pace" (sau poate au facut-o deja) pentru binele prostimii si a tarii , in definitiv, ei arunca cu ca at unul in celalalt?
pana la urma se naste intrebarea: este "misto", hotie/prosteala pe fata sau sunt niste mascarici executanti!
chiar nu se gaseste un roman adevarat din supravietuitori care sa faca ce este de facut
ce sa zic: rusine, jena, nepasare , sau "program"?
5. Acest mancator de rahat
(mesaj trimis de Cristian în data de 02.12.2020, 20:49)
Acest mancator de rahat trebuie sa spuna de ce caloriferele din Bucuresti sunt reci ca pe timpul lu Ceausescu.
Apoi, trebuie sa explice votantilor USR care l-au votat, crezand ca nu e un tzepar, care e faza cu sustinerea PNL la guvernare.. de unde pana unde ??
Sluga de Dan Barna trebuie sa iasa public si sa spuna daca se leapada sau nu de PNL. Nu merge cu fundul in doua luntre.
6. va curatam cu pnlepre, cu uslimosi, cu slugoi ai l
(mesaj trimis de anonim în data de 02.12.2020, 23:46)
va curatam la vot leprelor, peneleprelor !
globalisti, satanisti si homalai spurcati
7. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 02.12.2020, 23:52)
Bă târlane, până trimiți PSD în opoziție dă apa caldă și căldură că fac oamenii frigul ca la balamuc. Ne încălzim cu aerul condiționat și aeroterme. Nu ti-e rușine?????? Dă băăă căldură!!!!!
8. fără titlu
(mesaj trimis de Mue USL în data de 03.12.2020, 01:46)
“I-au dat și lui din ciolan”
Dacă susține ca dezastrele de Klaus J. și Orban sunt oameni potriviți, este clar.
Cum explică faptul ca PNL a adus peste 100 de primari din PSD ?
Cum explica faptul ca gălăgia ai de bani va fi folosită cel mai bine de PNL când deja am văzut licitațiile de milioane de euro/km de drum
Urmează sa fie sifonați toți acei bani, și se strâng băieții frumos, au mai fost ei impreuna (USL)
8.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 8)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.12.2020, 10:30)
corect
psd este de tot rahatul!
dar pnl care a preluat puhoi de psdisti cum a devenit?
pute ca pasd si pnl la un loc - adica a devenit duhoare!
aceasta intrebare tr adresata atat betivului or/ban/or/icinzeaca si stapanului lui care-l tine din scurt pe lant, adica sasul care 100% nu este roman!?
9. SA FIM CORECTI
(mesaj trimis de anonim în data de 03.12.2020, 06:03)
NICUSOR , ORICAT AR VREA, NU POATE REPARA IN 2 LUNI CE ALTII AU STRICAT IN 12 ANI.
PANA ACUM ESTE SINGURUL PRIMAR CARE VORBESTE CLAR SI CINSTIT.VOI URMA INDEMNUL LUI.
10. viitorul presedinte al Romaniei ?
(mesaj trimis de anonim în data de 03.12.2020, 06:07)
Nicusor Dan este fost olimpic international la matematica. Omul stie sa calculeze.
Iohannis mai are cativa ani de presedentie si nu se intrevede un succesor clar.
PSD are imaginea terfelita de Dragnea - Dancila, nu are ce lider sa propuna.
USR este o struto-camila cu mesaj de nisha, care prinde la unii, dar nu la gloata.
PNL pare intr-adevar cartea castigatoare pentru Nicusor Dan, cat timp acesta nu uita ca stand la troaca cu porcii, risca sa fie mancat de acestia.
Cel mai bine pentru N. Dan ar fi ca acesta sa repete figura de la alegerile locale: sa fie votat de dreapta, fara sa se afilieze clar vreunui partid.