Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a criticat acţiunile recente ale preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Cristian Popescu Piedone, acuzându-l că face "spectacol" pe seama unor afaceri private, într-un mod excesiv care sperie întregul sector al restaurantelor, potrivit Agerpres.
"Să îl evalueze bucureştenii şi oamenii. Un pic de exces. Bineînţeles că e bine ca lucruri de felul ăsta să fie remediate în sectorul privat, dar nu poţi să te duci să înspăimânţi un întreg sector de restaurante, nu poţi să alungi oamenii care stau la masă, sunt nişte oameni care au investit din banii lor şi care dau de lucru multor altor oameni. Trebuie să le dai un preaviz să îşi rezolve problemele pe care le au. Nu te duci aşa să îi ameninţi, să faci spectacol cu afacerile lor", a declarat Nicuşor Dan, sâmbătă, cu ocazia deschiderii sediului său de campanie.
În ceea ce priveşte controlul ANPC din depourile din Bucureşti, edilul a precizat că, dacă s-ar aplica rigorile legii "la literă", jumătate din mijloacele de transport ar trebui retrase din circulaţie, lucru imposibil în lipsa resurselor. "Aşa, dacă aş pocni din degete şi ar veni 2 miliarde de euro, aş schimba mâine toată flota. Nu-i avem", a explicat primarul, potrivit aceleiaşi surse.
Întrebat ce îl diferenţiază de candidatul Crin Antonescu în cursa pentru alegerile prezidenţiale, Nicuşor Dan a afirmat: "Nu îmi place PSD".
"Vorbind serios pe subiectul ăsta, noi avem de câţiva ani o guvernare care se învârte în jurul PSD. După ce politicienii au spus că au învăţat o lecţie pe care românii le-au dat-o în noiembrie, vedem o continuitate şi vedem la domnul Antonescu şi la liderii coaliţiei o voinţă de continuitate. Despre asta e vorba. Vrem să continuăm exact cum am mers până acum sau vrem o schimbare?", a conchis Nicuşor Dan.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.03.2025, 13:19)
Ciolacu l-a bagat la inaintare la ANPC pe Piedone pentru a-i face acestui repetent campanie , ca poate -poate in cazul ca Nicusor Dan castiga prezidentialele, Piedone sa candideze pentru primaria Capitalei.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.03.2025, 18:24)
Numai Nicuror Dan ne mai lipseste, sa ajunga presedinte,
si iesim in strada sa cerem revenirea marelui Johannis.