Nimeni nu mai poate garanta integritatea depozitelor bancare

A trecut aproape o lună de la publicarea "comunicatului de criză" al Comisiei Europene, în care "bail-in-ul" a devenit instrument oficial de soluţionare a dificultăţilor bancare. Deşi mecanismul unitar de soluţionare a crizelor bancare din Europa va intra în vigoare la începutul anului 2015, utilizarea unor categorii largi de pasive bancare pentru acoperirea pierderilor ar fi trebuit să funcţioneze din 2018.

Se pare că timpul şi criza economică nu mai au răbdare, altfel nu se poate explica dorinţa Bundesbank de a avea şi acest instrument la îndemână încă de la începutul anului 2015. Propunerea a fost făcută de Andreas Dombret, membru al conducerii executive a Bundesbank, în cadrul unei conferinţe recente din Austria.

"Declaraţiile de la Bundesbank reprezintă o altă certitudine pentru cetăţeni: chiar şi nobila instituţie de la Frankfurt este parte a jocului şi nicidecum un luptător altruist pentru interesele germanilor", a scris cotidianul online Deutsche Wirtschafts Nachrichten.

Dar oare cât de mare este numărul celor dezamăgiţi de banca centrală în Germania? Nu cumva cei mai mulţi îşi spun că nu au de ce să se îngrijoreze, deoarece depozitele lor sunt sub pragul de garantare?

Din păcate, după cum ne-a demonstrat bail-in-ul din Cipru, această atitudine este simplistă pentru că nu este vorba doar de depozitele persoanelor fizice. Efectele dezastruoase ale unei astfel de măsuri se văd mai ale la nivelul companiilor care, odată obligate să-şi "doneze" depozitele bancare, se vor afla în imposibilitatea de a-şi continua activitatea.

Chiar dacă facem abstracţie de situaţia companiilor, rămâne, totuşi, un mare semn de întrebare asupra siguranţei depozitelor aflate sub pragul european de garantare.

De ce? Pentru că autorităţile schimbă arbitrar definiţiile şi interpretează tot mai "elastic" prevederile unor legi fundamentale, inclusiv ale tratatelor europene. Deponenţii cu depozite de peste 100.000 de euro au devenit peste noapte creditori ai băncilor şi nimeni nu poate garanta că sumele mai mici nu vor fi încadrate în aceeaşi categorie, dacă "salvarea" Europei o cere.

Aceasta este unul dintre cele mai distructive efecte ale crizei financiare din Europa: nimeni nu mai ştie ce este, deponent sau creditor, iar contractele bilaterale dintre cetăţeni şi instituţii sau dintre instituţii şi instituţii au devenit noţiuni arbitare, deoarece autorităţile naţionale sau europene pot interveni cu impunitate pentru a schimba reguli aplicate de secole în societate.

Profesorul John Kenneth Galbraith spunea odată că "inamicul înţelepciunii convenţionale nu sunt ideile, ci marşul evenimentelor". Tocmai acest marş inexorabil al evenimentelor arată că nimeni nu mai poate garanta integritatea depozitelor bancare.

Explicaţia este simplă: evoluţia sistemelor bancare bazate pe rezervele fracţionare a ajuns la capătul drumului.

Doi economişti de la FMI, Jaromir Benes şi Michael Kumhof, scriau, într-un studiu publicat anul trecut pe site-ul FMI, că "băncile îşi creează propriile fonduri, depozitele, prin actul de creditare". Deşi afirmaţia lor pare neverosimilă, mai ales pentru cei care privesc băncile doar ca intermediari ai fluxurilor financiare dintr-o economie, ea este confirmată de articole publicate pe site-urile Băncii Angliei şi ale Federal Reserve. În studiul de la Banca Angliei se arată că "atunci când băncile acordă credite, ele creează şi depozite adiţionale pentru cei care au împrumutat banii" (n.a. "Interpreting Movements in Broad Money", Bank of England Quarterly Bulletin, 2007 Q3).

Concluzia? Deprecierea accelerată a valorii creditelor trebuie însoţită şi de scăderea pasivelor, între care se regăsesc şi depozitele create din "nimic", pentru păstrarea echilibrului din bilanţ.

Noile norme europene de soluţionare a crizelor bancare reflectă tocmai această realitate, care a fost înţeleasă foarte bine de anumiţi lideri politici. Premierul Dimitri Medvedev i-a sfătuit recent pe cetăţenii Rusiei să-şi retragă banii din băncile vestice deoarece va urma un bail-in, conform unei declaraţii a lui John Embry, director executiv în cadrul fondului de investiţii Sprott Asset Management, pentru King World News.

În aceste condiţii apare o întrebare legitimă legată de garanţiile aferente depozitelor din sistemul nostru bancar. Cât de solide sunt acestea?

Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar precizează, în raportul anual pentru 2012, că suma disponibilă la sfârşitul anului trecut era de 2,9 miliarde de lei, corespunzătoare unui grad de acoperire de 1,9%. Dincolo de acesta se află, însă, depozitele negarantate. În lista depozitelor negarantate de pe site-ul FGDB se regăsesc depozitele instituţiilor financiare, depozitele societăţilor de asigurări, ale fondurilor de pensii, precum şi depozitele întreprinderilor care nu intră în categoria microîntreprinderilor şi IMM-urilor (n.a. lista completă este la adresa www.fgdb.ro în secţiunea "Plafonul de garantare").

Dar se pare că deţinătorii depozitelor din sistemul bancar au început să adopte o atitudine defensivă în prima jumătate a acestui an, deoarece "depozitele la instituţiile de credit participante la FGDB au cunoscut un regres cu 4,7% faţă de iunie 2012, în principal din cauza retragerilor depozitelor în moneda naţională de valori depăşind 100.000 euro, în echivalent lei", după cum se arată în ultimul raport de pe site-ul instituţiei.

Este posibil ca tendinţa să continue în perioada următoare, având în vedere o scădere masivă a costului de oportunitate în ultima perioadă (n.a. dobânda reală oferită pentru depozitele bancare), mai ales pe fondul reducerilor de dobândă anunţate de BNR.

Deoarece rezervele minime obligatorii cerute de Banca Naţională sunt de 15% pentru pasivele în lei şi de 20% pentru pasivele în valută, este important ca banca centrală să definească explicit modul în care acestea pot fi utilizate în cazul unei situaţii de urgenţă.

În condiţiile în care normele europene de utilizare a fondurilor deponenţilor pentru salvarea băncilor se aplică şi pentru România, mai ales pe fondul dominaţiei sistemului bancar de către băncile străine, s-a creat o incertitudine cu efecte deosebit de negative asupra perspectivelor economice ale ţării noastre.

Cât de tare afectează o rată a creditelor neperformante de peste 20% stabilitatea sistemului bancar? Şi cât din adevăratul nivel al creditelor neperformante este ascuns prin restructurarea sau refinanţarea creditelor din portofoliile bancare?

Aici intervine testul de credibilitate al Băncii Naţionale a României. Dacă germanii sunt dezamăgiţi de poziţia băncii lor centrale, oare ce se poate spune despre credibilitatea BNR, care încearcă de ceva timp să justifice legalitatea clauzelor bancare abuzive?

Datele de la FGDB arată că instituţia "acoperea efectiv depozite în sumă de 126,2 miliarde lei", adică "82,3% din valoarea totală a depozitelor garantate".

Oare cum ar fi primit de către populaţie şi firme un haircut de aproape 18% al depozitelor, mai ales că autorităţile statului nu mai ştiu de unde să scoată bani prin creşterea fiscalităţii? Şi dacă FGDB nu are bani să acopere plafonul de garantare, va interveni BNR prin intermediul tiparniţei, tiparniţă care poate muta uşor virgula din cursul de schimb al leului cu patru poziţii spre dreapta?

Cu cât vom realiza mai rapid că actuala situaţie economică şi financiară nu are precedent istoric, iar autorităţilor noastre le lipseşte orice urmă de credibilitate, cu atât vom fi într-o poziţie mai bună pentru a înfrunta furtuna care ameninţă Europa.

Mai sunteţi gata să pariaţi pe garantarea depozitelor bancare?