Noi manifestaţii în Rusia împotriva preşedintelui Putin şi peste o sută de arestări

Andrei Stan
Internaţional / 30 aprilie 2017

Proteste în Rusia împotriva preşedintelui Vladimir Putin (Sursa foto: captură Youtube)

Proteste în Rusia împotriva preşedintelui Vladimir Putin (Sursa foto: captură Youtube)

Mai multe sute de persoane au manifestat sâmbătă în Rusia împotriva unui eventual nou mandat prezidenţial pentru Vladimir Putin, sfidând astfel interdicţia pe care autorităţile locale au decis-o în unele oraşe, fapt pentru care aproximativ 120 de manifestanţi au fost arestaţi la Sankt-Petersburg, informează AFP, citată de Agerpres.

Reuniţi sub sloganul "Ne-am săturat de el", protestatarii au răspuns apelului lansat de mişcarea "Rusia Deschisă", fondată de opozantul şi fostul oliharh rus aflat acum în exil, Mihail Hodorkovski.

Potrivit corespondentului agenţiei France Presse, la Sankt-Petersburg numărul protestatarilor reuniţi în centrul oraşului a fost de circa 200. Primăria a interzis protestele, astfel că forţele de ordine au intervenit şi, potrivit ONG-ului OVD-Info, aproximativ 120 de manifestanţi au fost reţinuţi.

La Moscova demonstraţia s-a desfăşurat fără incidente. Tot potrivit France Presse, peste 200 de persoane au plecat într-un marş care s-a încheiat în faţa Kremlinului, unde manifestanţii au depus petiţii.

Proteste au avut loc şi în alte oraşe, precum Toula, situat la circa 200 de kilometri sud de Moscova şi unde, potrivit aceluiaşi ONG, au fost arestaţi 21 de manifestanţi, sau Keremovo, în Siberia, unde un număr de 16 protestatari au ajuns în arest.

Preşedintele Vladimir Putin nu a confirmat, dar nici nu a infirmat, vreo intenţie de a participa la scrutinul prezidenţial care va avea loc anul viitor în luna martie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb