Noi reglementări în domeniul audiovizualului

Ziarul BURSA #Media-Advertising / 7 martie 2005

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a trimis ieri spre publicare în Monitorul Oficial decizia luată pe 2 martie în dubla sa calitate de garant al interesului public şi de unică autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale.

În cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele CNA, Ralu Filip, a precizat, citat de Rompres, că regula celor trei părţi rămîne în vigoare, după cum au cerut societatea civilă şi mediile politice. Singura schimbare este că evaluarea se va face la interval de două luni, pentru ca televiziunile şi radiourile să aibă posibilitatea să reglementeze situaţia, în cazul în care într-o lună timpii de apariţie ai majorităţii parlamentare, ai opoziţiei şi ai reprezentanţilor Guvernului nu au fost egali. O noutate o reprezintă un articol care prevede că difuzarea de imagini şi sunete înregistrate cu microfoane şi camere de luat vederi ascunse este interzisă, cu excepţia situaţiei în care materialele astfel obţinute nu puteau fi realizate în condiţii normale, iar conţinutul lor prezintă un interes justificat pentru public. Acest articol se referă la anchetele jurnalistice şi a fost introdus, conform preşedintelui CNA, atît pentru a proteja persoanele vizate de anchetă, cît şi pentru a oferi ziariştilor o ultimă modalitate de a face publică o anumită informaţie de interes.

Membrii CNA au introdus şi două condiţii pentru difuzarea înregistrărilor de tip "camera ascunsă" destinate emisiunilor de divertisment. Ele trebuie să nu provoace iritare şi suferinţă sau să pună persoana în situaţii înjositoare sau de risc şi, în primul rînd, persoana filmată trebuie să-şi dea acordul scris pentru difuzare.

Pentru televiziunile cu licenţă, CNA a instituit interdicţia la orice formă de publicitate a serviciilor pornografice. Orele de difuzare a spoturilor erotice rămîn între 1 noaptea şi 5 dimineaţa. Pentru a evita manipularea opiniei publice, CNA a instituit obligaţia ca televiziunile să anunţe cîte mesaje au fost primite prin SMS, pentru ca publicul să ştie dacă e vorba de o opinie dominantă sau nu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb