Sindicatul german al mecanicilor de locomotivă (GDL) a declanşat, ieri, o nouă acţiune de protest, care se va derula până în 10 mai, aceasta urmând să fie cea mai lungă grevă din istoria companiei feroviare "Deutsche Bahn", generată de divergenţe salariale.
Reprezentanţii societăţii deţinute de stat sunt de părere că acţiunea este "inadecvată şi exagerată".
Greva afectează transportul de marfă şi de persoane şi reprezintă a opta dispută a sindicatului german al mecanicilor de locomotivă. Sindicaliştii cer creşterea salariilor cu 5% şi reducerea săptămânii de lucru de la 39 de ore la 37. Negocierile pe această temă au început în urmă cu zece luni.
"GDL nu are alternativă decât să le ceară membrilor săi să declanşeze greva", a afirmat şeful sindicatului, Claus Weselsky, după ce, săptămâna trecută, GDL a respins oferta "Deutsche Bahn" privind o majorare salarială de 4,7% şi o plată excepţională de 1.000 de euro per angajat până la sfârşitul lunii iunie.
GDL este cel mai mic dintre cele două sindicate ale mecanicilor de locomotivă, reprezentând aproximativ 20.000 din cei aproape 200.000 de angajaţi ai "Deutsche Bahn". Compania transportă aproximativ 5,5 milioane de persoane în Germania, zilnic.