Noul Ambulatoriu al Spitalului TBC Galaţi, dotat cu un computer tomograf performant

Ana Felea
Miscellanea / 24 august 2021

Noul Ambulatoriu al Spitalului TBC Galaţi, dotat cu un computer tomograf performant

Dotarea noului Ambulatoriu de Specialitate de la Spitalul de Pneumoftiziologie Galaţi cu aparatură şi mobilier medical se apropie de final. Consiliul Judeţean a anunţat că a finalizat procedurile de achiziţie public şi că un computer tomograf modern va ajunge Spitalului TBC din Galaţi.

Este vorba despre un aparat de ultimă generaţie pentru reducerea dozelor de iradiere, analiza nodulilor pulmonari şi reconstrucţia 3D a diferitelor părţi anatomice în valoare de aproximativ 1,5 milioane de lei.

Potrivit datelor furnizate de Consiliul Judeţean, vechiul Ambulatoriu al Spitalului de Pneumoftiziologie a fost consolidat, reabilitat şi extins pe orizontală şi pe verticală.

"Ambulatoriul Spitalului de Pneumoftiziologie a fost consolidat, reabilitat şi extins pe orizontală şi pe verticală. Noul spaţiu al Ambulatoriului este de patru ori mai mare (de la 224 mp la 826 de mp) şi va avea circuite medicale separate pentru copii şi adulţi. Totul în cadrul unei investiţii cu fonduri europene de aproximativ 10 milioane de lei", a anunţat Costel Fotea, preşedinte CJ Galaţi.

Pe de altă parte, preşedintele CJ a explicat că o treime din această investiţie a fost folosită pentru achiziţionarea a zeci de echipamente medicale, inclusiv pentru acest computer tomograf modern.

"De asemenea, a fost achiziţionat şi un aparat performant de radiologie post grafie şi scopie, extrem de necesar pentru investigaţiile pulmonare. Lucrările la noul ambulatoriu sunt avansate, astfel că echipamentele medicale achiziţionate vor putea fi montate imediat ce vor fi aduse la Galaţi", a declarat Costel Fotea, preşedintele CJ Galaţi.

Până acum, în cadrul etapei de dotare şi modernizare a unităţii medicale s-au achiziţionat un computer tomograf, o instalaţie de roentgendiagnostic post grafie şi scopie, aparate de oxigenoterapie, negatoscoape cu ajustarea intensităţii luminoase, nebulizatoare, defibrilatoare, spirometru portabil, electrocardiograf cu 12 canale, ecograf doppler portabil, aparat automat de developat filme, aspirator de secreţii, cântar cu taliometru, lămpi UV şi mobilierul medical necesar (bănci sală de aşteptare, dulapuri pentru instrumentarul medical, mese, scaun de recoltare sânge şi frigidere). Valoarea echipamentelor medicale achiziţionate este de 2.908.717 lei, precizează sursa citată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb