Noul magazin Dedeman - o investiţie de cica 11 milioane de euro

M.I.
Companii #Construcţii / 2 martie 2020

Noul magazin Dedeman - o investiţie de cica 11 milioane de euro

Compania Dedeman inaugurează, vineri, 6 martie, magazinul din Slobozia, ridicat în urma unei investiţii de circa 11 milioane de euro care se întinde pe o suprafaţă totală de peste 39.000 mp, ajungând astfel la o reţea de 51 de magazine, se arată într-un comunicat remis Redacţiei noastre.

Potrivit sursei citate, aproximativ 12.500 mp sunt ocupaţi de magazin, iar restul terenului este dedicat spaţiilor verzi, zonei de recepţie a mărfii şi parcării spaţioase cu 226 de locuri.

Dedeman Slobozia primeşte în echipă 147 de colegi care vor însoţi clienţii pe drumul dintre planuri şi realitate. Noii angajaţi au urmat un amplu program de pregătire pentru a putea răspunde tuturor solicitărilor cu soluţii eficiente şi sfaturi de specialitate.

Pentru un plus de inspiraţie, magazinul este prevăzut şi cu un showroom de mobilă de 800 mp şi cu unul dedicat mobilierului de baie şi gamei de gresie şi faianţă, desfăşurat pe o suprafaţă de 570 mp.

Dragoş PAVĂL, Preşedintele companiei Dedeman, a declarat: "Fiecare magazin inaugurat reprezintă un motiv de bucurie şi de mândrie pentru noi, deoarece ne aduce cu un pas mai aproape de îndeplinirea dorinţei noastre de a fi prezenţi în toate judeţele ţării, mai accesibili pentru toţi clienţii noştri."

Şi grădinile vor necesita atenţie sporită în perioada care urmează. De aceea, sera de 1.500 mp prevăzută cu pergolă, îi va întâmpina pe noii clienţi cu flori, pomi şi arbuşti, seminţe pentru legume, unelte şi utilaje de grădină, dar şi cu mobilier şi decoraţiuni pentru curte şi terasă.

Dedeman Slobozia este primul magazin inaugurat de companie în anul 2020.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5295
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2969
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8826
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.1929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930