NU TE SUPĂRA, FRATE! / TRECI LA CĂSUŢA 16, SĂ NU CAZI ÎN PRĂPASTIE Tăriceanu, sub spectrul ridicării imunităţii parlamentare

Ziarul BURSA #Politică / 30 mai 2019

Călin Popescu-Tăriceanu

Călin Popescu-Tăriceanu

Principalul aliat al lui Liviu Dragnea, Călin Popescu-Tăriceanu este în pericol să fie urmărit penal, după ce, ieri, comisia juridică a Senatului a aprobat ridicarea imunităţii preşedintelui Camerei superioare a Senatului în dosarul în care DNA îl acuză de luare de mită pe vremea când era prim-ministru. Decizia, amânată mai bine de jumătate de an, a fost luată cu 3 voturi "pentru", 2 abţineri şi 1 vot "împotrivă" şi a fost anunţată de preşedintele Comisiei juridice, social-democratul Robert Cazanciuc. La şedinţa comisiei au fost prezenţi 6 din cei 11 membri ai acesteia. La votarea deciziei au participat doi senatori PNL, un senator USR, doi senatori PSD şi un senator UDMR.

Cazanciuc a declarat: "Am supus votului efectuarea urmăririi penale faţă de preşedintele Senatului, ca urmare a cererii DNA. Avem un vot neutru, au fost trei voturi «pentru», două abţineri şi un vot «împotrivă». Asta înseamnă că noi, Comisia juridică vom propune plenului Senatului efectuarea urmăririi penale faţă de domnul Tăriceanu, urmând ca plenul Senatului să decidă în consecinţă".

El a adăugat că titularul acţiunii este plenul Senatului, şi nu Comisia juridică sau Biroul permanent, unde va fi trimis, mai întâi, raportul Comisiei juridice.

Pe 7 noiembrie 2018, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu-Tăriceanu. Procurorii susţin că acesta ar fi primit indirect, în perioada 2007 - 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă.

La aflarea deciziei comisiei juridice, Călin Popescu Tăriceanu s-a supărat, deoarece i se promisese că discutarea cazului său va fi amânată cu două săptămâni. Conform unor surse din PSD, Robert Cazanciuc ar fi provocat luarea acestei decizii, din cauză că nu a fost nominalizat de partid pentru funcţia de ministru al jus-tiţiei. CEX al PSD a desemnat-o pentru acest portofoliu pe Ana Birchall.

Viorica Dăncilă s-a deplasat de urgenţă la Parlament pentru a detensiona situaţia şi a avut o întâlnire cu preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu. După discuţia cu acesta, Dăncilă a declarat că "nu sunt probleme în coaliţie".

Şerban Nicolae, liderul grupului social-democrat din Senat, a declarat, că nu crede că PSD va vota în plen pentru ridicarea imunităţii lui Călin Popescu Tăriceanu. El a afirmat că decizia aparţine plenului Senatului, iar Comisia juridică nu ar fi trebuit să dea un vot în acest context, ci doar să constate îndeplinirea condiţiilor legale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb