Nuclearelectrica se alătură iniţiativei Narada de a pune şcolile din România pe harta educaţiei moderne

Comunicate de presă / 10 ianuarie 2022

Nuclearelectrica se alătură iniţiativei Narada de a pune şcolile din România pe harta educaţiei moderne

La 3 luni de la lansarea proiectului HartaEdu, Narada a demonstrat societăţii civile că se poate: a strâns 1,5 milioane de lei pentru dotarea şi modernizarea şcolilor înscrise în proiectul HartaEdu, o platformă online prin care instituţiile de învâţământ pot introduce alerte, iar mediul privat se poate mobiliza pentru a le sprijini, conform unui comunicat remis redacţiei.

Pe platforma HartaEdu au fost înscrise peste 550 de alerte, iar numărul copiilor care au nevoie de ajutor se ridică la peste 100.000.

În trei luni au fost soluţionate peste 90 de alerte, cu cei peste 1.5 mil. lei strânşi, având un număr de aproximativ 10.000 de copii impactaţi de soluţionarea acestor alerte.

În condiţiile în care educaţia din România primeşte cel mai mic buget al ultimilor 30 de ani, dar mai ales în condiţiile în care în multe comunităţi din ţară se învaţă în condiţii extrem de dificile, ca acum 30 de ani, Narada invită mediul privat, prin HartaEdu.ro să contribuie la oferirea tuturor copiilor drepturi egale la educaţie.

HartaEdu este un plan B pentru şcolile din comunităţile vulnerabile, oferindu-le platforma prin care pot anunţa nevoile stringente şi dând ocazia mediului de business local şi naţional să intervină cu soluţii pentru rezolvare rapidă. Indiferent de urgenţa pe care o are o şcoală, fie ea de infrastructură, fie ea de tehnologie, echipament, serviciu ea poate fi înscrisă în platformă.

Apreciind utilitatea proiectului pentru instituţiile de învăţământ, Societatea Naţională Nuclearelectrica s-a alăturat proiectului HartaEdu, în calitate de partener strategic. Sprijinul oferit de Nuclearelectrica urmează să crească capacitatea de intervenţie a organizaţiei Narada prin HartaEdu, creând astfel posibilitatea de a adresa mai multe alerte ale şcolilor. 

"Ne bucurăm să fim partenerii Narada în acest program extrem de util pentru şcolile din România. Investiţia în educaţie este una dintre priorităţile noastre şi ne dorim să contribuim cât mai mult la creşterea şi dezvoltarea generaţiilor de mâine. Noi, la Nuclearelectrica, considerăm că oamenii sunt cea mai valoroasă resursă a noastră, iar performanţa trebuie încurajată şi sprijinită încă din primii ani de şcoală. Elevii de astăzi vor fi specialiştii de mâine şi este datoria noastră să avem grijă ca ei să beneficieze de cele mai bune condiţii de studiu şi de cât mai multe oportunităţi de creştere şi dezvoltare."- Cosmin Ghita, Director General Nuclearelectrica.

Nuclearelectrica este singurul producător românesc de energie electrică din surse nucleare, o sursă curată de energie, fără emisii de CO2. Compania are peste 2.200 de angajaţi, care asigură aproximativ 20% din necesarul de electricitate al României şi aprinde astfel 1 din 5 becuri din ţara noastră. Compania derulează anual proiecte de investiţie în educaţie, contribuind cu fonduri şi specialişti pentru a răspunde celor mai stringente necesităţi din educaţie, sănătate şi mediu.

Depre HartaEdu, la trei luni de la lansare

Profesorii, elevii, bibliotecarii sau chiar părinţii pot să intre pe HartaEdu şi să înscrie acolo o alertă din şcoala lor sau şcoala unde învaţă copii lor. Paşii sunt extrem de simpli şi intuitivi şi în foarte scurt timp cineva din echipa Narada le va răspunde. Copiii de azi sunt viitorii angajaţi de mâine. Şi doar sprijinind educaţia de azi, vor exista şanse de performanţă mâine.

În trei luni de la lansare, HartaEdu - platforma lansată de Narada cu sprijinul partenerilor ei strategici, Mastercard, BRD Groupe Societe Generale, Nuclearelectrica - a reuşit să aloce cu ajutorul IMM-urilor, peste 1,5 milioane de lei pentru soluţionarea alertelor înscrise. Fie că a fost vorba despre strigăte de ajutor venite din partea profesorilor şi elevilor, fie din partea membrilor instituţiilor de învăţământ, Narada a construit o punte între mediul educaţional şi cel antreprenorial şi astfel au fost soluţionate 93 de alerte dintre cele mai diverse - de la dotarea cu rechizite, laptop-uri şi imprimante, la tehnologia necesară unui proces de învăţământ la standarde actuale şi modernizarea infrastructurii şcolare (înlocuire geamuri, instalaţie electrică, reamenajări săli de clasă şi curţi, dotări laboratoare de limbi străine şi achiziţii mobilier de clasă şi bănci etc).

Solidaritatea comunităţilor, a mediului de afaceri cu sistemul educaţional poate face ca situaţii fericite precum cea de la şcoala din Băicoi să se repete. Fiecare persoană poate fi parte a demersului de sprijinire a educaţiei din România prin transmiterea unui SMS la 8845 cu textul "ELEV" sau prin plata cu cardul pe site-ul organizaţiei Narada.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Să sperăm că își vor îndrepta atenția spre toate zonele țării

    Cu regret spun ,dar în zona Maramureș nu este nici o alertă rezolvată deși am cerut sprijin pentru o școală de la tara care are nevoie de divaisuri pentru îmbunătățirea procesului instructiv educativ  

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb