Numărul persoanelor fizice înregis-trate la Biroul de Credit cu restanţe mai mari de 30 de zile la bănci şi instituţii financiare nebancare a crescut cu 13.029, la 648.873 în ianuarie, faţă de nivelul din decembrie, fiind a treia lună consecutivă de creştere, se arată în datele Băncii Naţionale a României, citate de Agerpres.
În ceea ce priveşte valoarea restanţelor, acestea se ridicau, în ianuarie, la 8,08 miliarde lei, în creştere cu 1% comparativ cu luna anterioară, din care peste 3 miliarde lei erau în moneda naţională, 3,45 miliarde lei echivalent în euro, 1,58 miliarde lei echivalent în alte valute şi 45,5 milioane lei echivalent în dolari.
În funcţie de categoria de întârziere, restanţele mai mari de 90 de zile reprezentau peste 4,5 miliarde lei. De asemenea, statistica BNR relevă faptul că existau restanţe de 62,9 milioane lei, cu o întârziere de 61 - 90 de zile, respectiv de 38,7 milioane lei, între 31- 60 de zile.
Valoarea totală a creditelor scoase în afara bilanţului depăşea 1,5 miliarde lei, iar 1,97 miliarde lei - la colectare.