Numirea lichidatorului Astra, amânată pentru 26 octombrie

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 12 octombrie 2015

Numirea lichidatorului Astra, amânată pentru 26 octombrie

KPMG şi Dascăl Insolvency, propuse lichidatori pentru Astra

Actualizare 11:45

Instanţa Tribunalului Bucureşti a amânat pentru data de 26 octombrie numirea lichidatorului Astra Asigurări.

(A.C.)

-------------------

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va transmite Tribunalului Bucureşti în cazul falimentului Astra o listă care include două firme, KPMG Restructuring SPRL şi Dascăl Insolvency SPRL, urmând ca instanţa să desemneze dintre acestea lichidatorul companiei de asigurări.

"Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a aprobat, prin derogare de la procedura privind agrearea şi selecţia practicienilor în insolvenţă de către ASF, transmiterea către Tribunalul Bucureşti a listei cuprinzând cele două societăţi de practicieni în insolvenţă, KPMG Restructuring SPRL şi Dascăl Insolvency SPRL, selectate de către Comisia de avizare constituită la nivelul Autorităţii, în vederea numirii ca lichidator judiciar provizoriu în dosarul de faliment al Societăţii de Asigurare-Reasigurare ASTRA", se arată într-un comunicat transmis vineri de ASF.

Procedura prevede ca ASF să transmită instanţei o singură propunere în astfel de cazuri.

ASF a aprobat miercuri lista practicienilor în insolvenţă care se califică pentru selecţia finală în cazul falimentului societăţii Astra, printre cele şase firme avizate fiind prezentă şi KPMG Restructuring, administratorul special al Astra în perioada insolvenţei.

Ca urmare a anunţului de participare, publicat pe site-ul Autorităţii în data de 21 septembrie, au fost depuse 13 candidaturi, însă conform procedurii de selecţie nu s-au calificat companiile care nu au întrunit punctajul minim necesar, precum şi cele care au avut fapte înscrise în cazierul fiscal potrivit Mediafax.

Cele şase companii sunt KPMG Restructuring, Cabinet Individual de Insolvenţă Niţu Marius Ionuţ, Cabinet Individual de Insolvenţă Săvoiu Iulian, CITR Filiala Cluj SPRL, Dascăl Insolvency SPRL şi Five SPRL, potrivit ASF.

Astfel, firmele agreate de ASF au putut depune cel târziu până joi, 8 octombrie, la ora 17:00, oferta în vederea desemnării unui practician în insolvenţă în dosarul de faliment privind societatea Astra.

Consiliul ASF a decis la finele lunii august să ceară instanţei intrarea în faliment a Astra Asigurări, după ce compania, aflată în administrare specială, nu a reuşit să atragă 425 milioane lei la capital.

Compania de asigurări s-a aflat în proces de redresare financiară din februarie 2014, având că administrator special KPMG Advisory. La momentul anunţului ASF că va cere falimentul Astra, compania avea 1,8 milioane de asiguraţi, cu 2,5 milioane de poliţe valabile.

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Mişu Negriţoiu, a declarat atunci că există bani pentru plata despăgubirilor la Astra şi că situaţia companiei nu este mai rea în prezent din acest punct de vedere, existând reclamaţii şi înainte pentru plata despăgubirilor.

ASF a depus pe 8 septembrie, la Tribunalul Bucureşti, cererea pentru deschiderea procedurii de faliment a Astra Asigurări, căreia ASF i-a retras autorizaţia de funcţionare la finele lunii august, după ce planul de redresare financiară a eşuat.

Acţiunea ASF a venit la numai o zi după ce Astra şi acţionarii sai, The Nova Group Investments România şi Epsilon Estate Provider, au deschis o acţiune proprie la Curtea de Apel Bucureşti cerând anularea deciziei ASF prin care autoritatea a hotărât închiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială, stabilirea stării de insolvenţă, declanşarea procedurii de faliment şi retragerea autorizaţiei de funcţionare Astra.

The Nova Group Investments România deţine o participaţie de 72,71% la Astra, iar Epsilon Estate Provider 26,27%. Cele două companii sunt controlate de omul de afaceri Dan Adamescu.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. cel putin asa reiese de pe site-ul TMB unde dosarul din data de 12.10.2015 a fost amanat. Adica deja din data de 10.10.2015 se stia ca in data de 12.10.2015 se va amana cauza....."Ora estimata: 09:00

    Complet: C19 

    Tip solutie: Amână cauza 

    Solutia pe scurt:

    Document: " O fi cerut si cei de la trebunal un raport IFRS:-) 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb