Accident mortal pe trecerea de pietoni. La Târgovişte, o femeie de 65 de ani a fost lovită în plin de o maşină în timp ce traversa strada, potrivit Realitatea.net.
Locul avea indicator de trecere de pietoni, numai că marcajul a fost şters de muncitorii care fac asfaltări în zonă. Şoferul, în vârstă de 28 de ani, este cercetat pentru ucidere din culpă.