O HOARDĂ DE BARBARI DE PE REDDIT A SPERIAT DOMNIŞOARELE DE PENSION DE PE WALL STREET Revolta împotriva fondurilor de hedging, ultima speranţă a capitalismului?

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 februarie 2021

Ilustraţie de MAKE

Ilustraţie de MAKE

Călin Rechea

Un grup de pe Reddit cu milioane de membri, Wall-­StreetBets, a fost subiect principal în presa internaţională din ultimele două săptămâni. Aceşti investitori, care îşi spun singuri "degeneraţi", probabil pentru a se detaşa de "nobilimea" financiară, au cumpărat masiv acţiunile unei companii puţin cunoscute, GameStop (GME), după ce au observat o "anomalie" care ar fi trebuit să aibă implicaţii penale cel puţin din noiembrie 2020.

Anomalia a fost reprezentată de o poziţie scurtă cumulată de circa 140% din acţiunile tranzacţionate ale GameStop, conform datelor de la S3 Partners preluate de Bloomberg.

Această situaţie absurdă a durat mai bine de trei luni şi a pornit de la pariul unor fonduri de hedging împotriva GME, concretizat în vânzarea short nu doar a acţiunilor ci şi a unor instrumente derivate care au avut ca activ de bază acţiunile companiei GameStop.

Vânzarea short (în lipsă) presupune împrumutarea unor acţiuni, vânzarea lor imediată şi răscumpărarea ulterioară la un preţ mult mai mic. Dacă "norocul" nu-i surâde investitorului şi preţul acţiunilor creşte, atunci pierderile pot ajunge la creşteri exponenţiale, în condiţiile în care titlurile trebuie răscumpărate la preţuri mai mari pentru închiderea poziţiei.

Fenomenul este cunoscut sub numele "short squeeze" şi are "darul" de a mări substanţial presiunea de creştere a preţului unei acţiuni.

Cum s-a ajuns la o poziţie short de 140% din acţiunile listate ale GameStop? Prin "naked short selling" (vânzarea short nudă), care este "practica ilegală a vânzării scurte a unor acţiuni pentru care nu s-a dovedit existenţa efectivă", conform definiţiei din Investopedia, adică acţiuni care nu au fost împrumutate înainte de a fi vândute.

Astfel a fost posibil ca o acţiune cu "valoarea" de circa 4 dolari în ianuarie 2020 să crească până la 347 de dolari în 27 ianuarie 2021, după atingerea unor cotaţii intraday de aproape 500 de dolari (vezi graficul).

Revolta împotriva fondurilor de hedging, ultima speranţă a capitalismului?

În aceste condiţii au fost oprite temporar operaţiunile de cumpărare de pe platforma Robinhood, iar în grupurile de discuţii au apărut afirmaţii despre vânzări forţate ale acţiunilor GME din portofoliile clienţilor Robinhood fără acordul acestora.

Pe marginea unui articol de la Bloomberg despre "derapajele" acţiunilor GME, cititorii consideră că "frauda bursieră şi manipularea preţurilor sunt investigate doar când nu sunt făcute de membri ai aristocraţiei financiare, altfel totul este perfect legal când este făcut de fondurile de hedging sau de instituţiile de pe Wall Street".

Creşterea s-a reluat după ridicarea interdicţiei, însă presiunea asupra acţiunilor GME s-a redus puternic în ultimele zile, pe fondul scăderii poziţiilor short până la circa 53% din totalul acţiunilor disponibile pentru tranzacţionare. Preţul unei acţiuni GME a coborât până la 90 de dolari în primele două zile din februarie 2021, după scăderi zilnice de 31%, respectiv 60%.

După cum mai scrie Investopedia, tranzacţiile "naked short" au fost interzise după criza financiară din 2009, însă "continuă să aibă loc pe fondul existenţei unor portiţe în cadrul reglementărilor sistemelor de tranzacţionare".

Majoritatea tranzacţiilor cu acţiuni GME din ultima perioadă s-a desfăşurat pe platforma de tranzacţionare Robinhood, care şi-a făcut un titlu de mândrie din "democratizarea investiţiilor", pe fondul comisioanelor zero practicate. Acum platforma este părăsită de tot mai mulţi investitori retail.

Din păcate, lipsa comisionului a fost posibilă doar ca urmare a unor acorduri între Robinhood şi mari firme de investiţii, inclusiv fonduri de hedging, pentru vânzarea datelor investitorilor retail.

Astfel, marii jucători de pe Wall Street se puteau angaja în ceea ce se numeşte "front running", adică executarea în nume propriu a unor tranzacţii înainte de procesarea ordinelor de bursă ale investitorilor.

Şi aceste operaţiuni sunt ilegale, însă verificarea şi obţinerea dovezilor este extrem de dificilă, în condiţiile în care marile bănci de investiţii de pe Wall Street şi-au înfiinţat şi platforme private de tranzacţionare, aşa-numitele "dark pools".

Toate aceste "detalii" privind privilegiile de care se bucură marile firme de investiţii şi de intermedieri financiare, fără a mai aminti susţinerea directă din partea Federal Reserve cu ajutorul tiparniţei, nu au contat pentru cei care au lansat imediat acuzaţii de manipulare a pieţelor şi atacuri murdare la adresa grupului de investitori retail de pe Reddit.

Laura Unger, fost comisar în cadrul Securities and Exchange Commission din SUA, a cărei misiune declarată este "protejarea investitorilor, menţinerea unor pieţe corecte, ordonate şi eficiente şi facilitarea formării capitalului", a comparat achiziţiile grupului de pe Reddit cu asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021 într-un interviu acordat postului CNBC.

New York Times a scris despre "armata Reddit", iar Investing Daily a caracterizat atacul împotriva fondurilor de hedging drept "insurecţie", în timp ce NBC News consideră că a avut loc o "insurgenţă".

Pe Twitter au apărut opinii care susţineau că atacurile împotriva fondurilor de hedging au avut inclusiv o componentă nazistă sau că au fost realizate de susţinători ai preşedintelui Trump. Nu au lipsit nici acuzaţiile la adresa Rusiei.

Sebastian Mallaby, de la Council on Foreign Relations şi autorul cărţii "More Money Than God: Hedge Funds and the Making of a New Elite", a scris în Washington Post că "băieţii buni din povestea GameStop sunt fondurile de hedging şi vânzătorii short", deoarece "speculatorii care au cumpărat GME au avut ca scop distrugerea traderilor care fac legătura dintre preţul unei acţiuni şi valoarea corectă", iar "vânzarea short este metoda prin care se menţin preţurile cinstite ale acţiunilor".

Mallaby nu spune nimic despre poziţia short de 140%, posibilă doar prin operaţiuni ilegale şi nici nu aminteşte că vânzările short ale acţiunilor marilor bănci de la Wall Street au fost interzise în perioada crizei financiare globale.

Atunci nu mai era nevoie de descoperirea preţurilor corecte şi cinstite?

În cea mai bună dintre lumile posibile este normal ca un fost preşedinte al Federal Reserve, în acest caz Janet Yellen, să-şi expună înţelepciunea în faţa unor bancheri avizi de cunoaştere pentru "compensaţii" de ordinul sutelor de mii de dolari.

Valoarea lor cumulată a depăşit 7 milioane de dolari, iar printre aceste sume se regăsesc şi cele 800 de mii de dolari oferite de fondul de hedging Citadel, implicat cel puţin indirect în acţiunea bursieră din jurul acţiunilor GME.

Acum doamna Yellen a convocat instituţiile de reglementare din SUA, în calitate de Secretar al Trezoreriei, "pentru a discuta recenta volatilitate de pe pieţele financiare", după cum scrie Bloomberg.

Nu se spune nimic despre un posibil conflict de interese sau despre o eventuală problemă morală pentru noul ministru de finanţe al Statelor Unite.

Printre cei "convocaţi" se află Securities and Exchange Commission (SEC), Federal Reserve, Federal Reserve Bank of New York şi Commodity Futures Trading Commission (CFTC), în condiţiile în care "Secretarul Yellen crede că integritatea pieţelor este importantă şi doreşte să afle dacă recentele activităţi sunt consistente cu protecţia investitorilor şi pieţele corecte şi eficiente".

Oare Janet Yellen a uitat contribuţia sa, în calitate de preşedinte al Federal Reserve, la eliminarea treptată, dar completă, a tuturor caracteristicilor fundamentale ale pieţelor?

Ce a mai rămas de analizat?

Piaţa de capital are, într-adevăr, un rol fundamental în alocarea resurselor într-o economie liberă, însă acest rol a fost subminat constant de marile bănci centrale în ultimele decenii, în special prin hazardul moral introdus pe pieţe, dar şi prin distorsionarea concurenţei şi favorizarea jucătorilor consideraţi prea mari pentru a cădea.

Toate lamentările celor consideraţi adevărate genii ale finanţelor, chiar şi atunci când recurgeau la cerşetorie sau şantaj pentru a forţa autorităţile să îi salveze, arată adevărata faţă a unei "caste" care a contribuit enorm la "construirea" reputaţiei actuale a ceea ce încă este numit capitalism, dar care nu este decât o formă fără fond de mai mulţi ani.

Paragonii de astăzi ai pieţelor "corecte" şi "cinstite" au multe de învăţat de la Jesse Livermore, mai ales în ceea ce priveşte recunoaşterea greşelilor şi ieşirea cu "graţie" de pe scenă.

Ultima săptămână din ianuarie 2021 poate intra în istorie ca o revoltă populistă, după cum o numesc unii, împotriva capitalismului financiar.

Astfel de revolte, prin care hoarde de barbari de pe Reddit sau de aiurea vor îngrozi "domnişoarele" de pe Wall Street, dacă "autorităţile" nu vor limita sau elimina accesul la pieţe al investitorilor retail, ar putea să reprezinte ultima speranţă a capitalismului.

Opinia Cititorului ( 21 )

  1. Teoria pietelor libere in care preturile se formeaza doar prin mecanismul neingradit cerere-oferta este de mult depasita. De mai bine de un an bursele s-au decuplat de economia reala, iar "jocurile" sunt facute de cei care dispun de mijloacele finaiare si logistice necesare. N-ai cum sa te lupti cu ei si atunci ori iti adaptezi strategia la noile conditii, ori te indrepti spre alt tip de investitii...

    1. Pozitia short de 140% nu are legatura cu ”naked short selling”, care este o actiune neregulamentara iar daca se persista devine ilegala.

      Pozitia short de 140% are legatura cu faptul ca o actiune poate fi imprumutata si shortata de mai multe ori. Sa explic pe scurt:  

      1. Cristi vrea sa vanda short 100 actiuni GME si face cerere de imprumut la brokerul sau. Brokerul se duce la clientul Maria, care are 100 actiuni GME si care are si contract de imprumut cu Brokerul. 

      2. Cristi primeste de la Broker cele 100 actiuni si le vinde in piata asa ca deja avem raportate 100 de actiuni short. 

      3. Andrei le cumpara de la Cristi, fara sa stie ca actiunile au fost shortate si fara sa stie ca le-a cumparat de la Cristi, bineinteles. Asta stie doar Depozitarul. 

      4. Brokerul lui Andrei primeste o cerere de imprumut de la Daniela care vrea sa vanda short 100 actiuni GME. Brokerul ia cele 100 de actiuni de la Andrei si i le da lui Daniela (si notifica Depozitarul, bineinteles). 

      5. Daniela vinde in piata cele 100 GME imprumtatate si iata cum avem deja raportate 200 actiuni short, dar s-au plimbat dintr-o mana in alta doar 100 de actiuni. 

      O intrebare foarte buna s-a pus zilele astea. Ce fel de risk-management au fondurile astea de hedging daca accepta sa intre in astfel de pozitii short extreme? Adica, daca tu ai vazut ca o actiune este shortata 60%, 80%, 100% ce rost mai are sa-ti asumi riscul sa intri si tu short pe actiunea respectiva cand stii ca orice crestere a pretului va declansa o acoperire in cascada a pozitiilor short?  

      Mama, ce s-a dus eur/dolar in cap azi. Unde-i nea Vali, geniul pustiu al analizei tehnice, sa ne explice ce se intampla. Ca si acum 4 luni, se alege praful de analizele tale 100% sigure. Ce facem acum, o intoarcem iar ca la Ploiesti, nea Vali ?

      se intampla un top in constructie, asta se intampla

      "Mama, ce s-a dus eur/dolar in cap azi. Unde-i nea Vali, geniul pustiu al analizei tehnice, sa ne explice ce se intampla."

      daca nu ai practica un misto de crasma, ca un camionagiu ordinar - "sefu' la autobaza".... poate ca as vorbi cu tine pe tema asta...  

      pentru moment imi tin opiniile pentru mine.  

      tu desigur esti prea intelept sa ai nevoie de ele.

    Vorbim de o revoltă colectivistă (răscoala de la Bobâlna) a săracilor care își rup de la gură, ca să bage și ei 1000 de dolari în bursa, în speranța că vor câștiga ceva bănuți, ca la cazinou, pariuri sportive, etc. Numa ei baga niste bani, apoi se încurajează unii pe alții pe un forum bursier.

    Astfel de desculți au fost numita multa vreme "investitori" de către sistemul ticălos care are nevoie mereu de carne proaspata, ca să aibă pe cîne lasa fără bani de mâncare. 

    Ce nu știu acești mici prostalai care au cumpărat GameStop la orice preț este că, la bursa se întoarce roata, iar cei care au cumpărat sus vor vinde in panica când prețul va începe să scadă iar atunci se vor alătura noi rechini care vor vinde in lipsa, accentuând declinul. De altfel se și vede pe grafic că magia colectivistă n-a ținut decat o luna, prețul revenind exact de unde a pornit. 

    Astfel de mici idioți sunt prezenți și pe criptomoneda. Ei nu știau ce că băncile centrale și mai marii planetei (Oculta financiara neo-marxista) le-au pus gând rău și urmăresc să-i scoata din piețe și să le pună bețe în roate astfel încât să nu mai poată tranzacționa. 

    Urmăriți cu atenție ce se va întâmpla în următorii ani și îmi veți da dreptate.

    Alde Klaus Schwab au un nou concept economic în care în bursa pot funcționa numai speculatori mari. Cei mărunți vor rămâne fără bani și vor primi un șut în fund. De asemenea vor fi desființati micii acționari de orice fel, care vor primi banii înapoi și la revedere. 

    1. "Desculti"????

      Tu cat de "incaltat" esti de vorbesti despre "desculti"? 

      Oh, dar abia astept ca criptoshiturile sa fie interzise din acelasi motiv ca interzicerea vanzarii becurilor cu filament. Consuma prea mult si nu fac nimic.

    Bătălia adevărată nu se va da pe burse, ci direct in stradă! E un haos total!

    1. ...

    Decizia neomarxistilor de a interzice omului sarac sa tranzactioneze in bursa, e corecta dupa parerea mea, n-au ce sa caute astfel de agarici, cu banii de mancare sau rupti de la gura copiilor, in pietele speculative in care se tranzactioneaza in marja.

    Aceasta rascoala in cazul GameStop desi este privita cu satisfactie de catre mase, e o furtuna intr-un pahar cu apa.. un grafic care face o cocoasa si apoi pica in cap.. atat. 

    Marii speculatori, au o caruta de bani si pot sa se bata oricand in piete cu oricine. Revolta de pe forumuri e arma prostului in burse.. orice pret pica in cap pana la urma, in astfel de revolte.. cei care au cumparat sus se revolta si vand si lor li se adauga speculatori proaspeti care short-eaza si ei.. Pana la urma tot acolo se ajunge.  

    Asa si pe timpul lu Stefan cel Mare mai castigau razeshii cate o batalie de o zi cu turcii dupa care veneau aia peste ei cu forte inzecite si ii faceau una cu pamantul.

    Nu puneti botul, oameni buni, la astfel de marxisme ca nu sunt cu bataie lunga.  

    1. AM MAI ZIS_O, TRAIESTI DEGEABA CHIAR PE BANCA DIN TRIBUNA DIN CARE LATRI CA UNU CE LE STIE PE TOATE

      Asociezi bursa cu tranzactionarile in marja de parca marja este fundamentul tranzactionarii la bursa (ceea ce este o prostie).

      Personal ii incurajez pe toti "oamenii saraci" sa cumpere actiuni la companiile care "ii exploateaza" pentru ca astfel vor beneficia si ei de pe urma exploatarii la care sunt supusi (atat direct prin veniturile primite de la companiile respective, daca sunt angajati acolo, cat si indirect prin participarea la impartirea castigurilor din exploatarea consumatorului) cu observatia ca trebuie sa fie atenti unde si cand isi baga banii si mai ales sa fie rezonabili in asteptari (sa nu creada ca se vor imbogati sau ca vor inmultii banii rapid, dar isi pot valorifica economiile la randamente mai bune decat depoziterele bancare sau titlurile de stat). 

      nu le pricepi deloc. Tocmai din cauza ca s-au strans atat de multi, aparent au reusit sa-i faca sa piarda pe baietii de pe Wall Street 70 de miliarde cu toata povestea. De-aia le-au si restrictionat tranzactionarea, la firma RobinHood, de-aia acum Madam Yellen vrea sa schimbe regulile, si de-aia acum incearca sa-i acuze pe tipii de pe Reddit ca sunt nazisti teroristi, agenti rusi si alte tampenii.

      ... doamna yellen imi trezeste simpatie ... doar ca simpatia mea este in legatura cu o bunicuta care citeste povesti nepotului ... problema e ca nepotul are chef de baseball ... presiunea este pe administratia biden ... excluderea "tinereilor" de pe piata va invalida staginsmul ...

    ... pornind de la principiul ... sunt prosti dar multi ... mai tot timpul inainte de criza "cazinourile" se deschid maselor ... diferenta de aceasta data este ca noile generatii gandesc mai speculativ decat speculantii ... si sunt obisnuiti cu grafice, jocuri de strategie si poker online ... dar le cam lipseste simtul responsabilitatii ... nu va temeti ... in ultima instanta "cazinoul" isi va rezerva dreptul de a alege clientela ...

    bursa nu mai este libera de mult prin SUA!!!

    Eu cred ca nu cititi ce acte legislative au intrat in vigoare; si ce rute ocolitoare are FEDul ca sa sustina piata pana in resetul economic! 

    Si romania a avut prin 90 legi ce permitea bancii centrale sa injecteze lichiditate directa in Gov... dupa resetul monetar legea a fost eliminats si inlovuita cu o alta lege ce permite bancii centrale sa joace doar prin Repo sau OMO (open market operation)! 

    Econimis este riguita de mult! 

    Ca vrei sa faci parte la joc; ca nu vrei asta e treaba fiecaruia; dar tine minte sa te pazesti bine cand banca centrala opreste muzicuta. 

    Vezi ca deja dispar sediu bancare si firme la greu in piata! 

    semnat comenturi “cretine” 

    1. Democratia "nu mai este libera" de mult in SUA dar este mult mai buna decat in cazul alternativelor Rusia si China.

      Din fericire in Europa democratia este printre cele mai bune din punct de vedere calitativ (alaturi de Canada si Australia), insa din pacate Europa doarme in continuare si nu isi face simtita prezenta pe scena internationala, dar din fericire pentru noi suntem in Europa si inca putem dormi linistiti la umbra ei. 

      SA sti ca intotdeauna pe Glob economia va trebui sa balanseze!!!

      Sunt politici si ideologii ce vor trebui sa balanseze! 

      Nu exista liniaritate,ci cauzalitate, transfer, propagare, gap, lag, etc.... 

      Este norma ca alte natii sa aibe alte politici si ideologi monetare; caci "+" va balansa mereu "-"; asa cum productivitatea unora va balansa creditarea altora! 

      Si principatul moldovei a avut domnitor de 50 de ani (tot o forma autoritara) prin 1800 si cv... si pe urma resetul de prin 1870 si cev... pe urma marea unire 1918 (maxim ascendent in ideologie si economie pe ciclu)... urmat de resetul de prin 1927 - 1948... si o alta forma de "totalitarism".... 

      Sunt multe variatii in istoria monetara a lumii, si in toate vor exista unii ce "pierd" ca altii sa "castige". 

      Asa cum o un leu mananca o caprioara! 

      E de bine sau de rau? 

      Este asa cum este lasat de natura ciclurilor aferente ce angreneaza tot ecosistemul si lantul trofic! 

      Nu este nici de bine nici de rau! 

      E asa cum este, iar in contextul respectiv fiecare tre sa evolueze constant pentru a mentine balantele echilibrate in ecosistem. 

      semnat comenturi "cretine" 

      Mai pune mana pe o carte de istorie ,că esti pastă la exemplul dat !

    semn de top !

    cand se intampla ceea ce s-a intamplat e semn clar de top - indiferent ce fel de top - ciclic, superciclic , etc.... acum suntem in aria de constructie a crestelor top-ului ... poate sa mai urmeze o coborare, dupa care varful final (when the fat lady sings) si apoi.... pregatiti coliva baieti! :) ...si chemati ursuletii la bursa sa linga mierea de pe coliva! :))))  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb