O nouă epocă a grandorii pentru Franţa sau doar mania grandorii preşedintelui?

De-a lungul istoriei, ţările chemate de providenţă să-şi lase amprenta asupra civilizaţiei au avut parte, de multe ori, de conducători la fel de pătrunşi de chemarea divină. După o cădere semnificativă a influenţei sale globale în perioada postbelică, Franţa este hotărâtă să-şi schimbe radical destinul, iar Emmanuel Macron pare să fie conducătorul aşteptat încă de pe vremea lui Napoleon.

Ce îl recomandă pe tânărul preşedinte pentru această misiune istorică? Gândirea sa complexă, dar incomprehensibilă pentru muritorii de rând din Hexagon.

O ştire recentă din presa franceză a trecut aproape neobservată în presa internaţională. Tradiţia cere preşedintelui să participe la o conferinţă de presă în Ziua Bastiliei, sărbătoarea naţională a Franţei.

Dar Emmanuel Macron nu are timp pentru tradiţii, deoarece "gândirea sa complexă nu se potriveşte unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri", după cum a scris Le Monde, care a preluat declaraţiile unui consilier al său.

Adică jurnaliştii sunt prea proşti să-i înţeleagă viziunea sa măreaţă, dar au fost suficient de "luminaţi" pentru a-l promova necondiţionat în campania electorală?

Iar apoi, cum rămâne cu cetăţenii Franţei? Chiar să nu mai existe nimeni care să-l priceapă? Dar atunci cum l-au votat?

Analistul american Martin Armstrong are altă explicaţie. "Agenda lui Macron este subminarea independenţei Franţei şi transferarea acesteia către Bruxelles", scrie Armstrong pe blogul său, iar din acest motiv "nu are niciun interes pentru sărbătorirea independenţei".

Emmanuel Macron nu s-a oprit, însă, aici. În faţa Parlamentului convocat la Palatul Versailles, Macron a declarat că va utiliza referendumul pentru a-şi promova reformele instituţionale, dacă acestea nu vor fi aprobate suficient de repede de legislativ, conform unui articol de la Reuters.

O altă idee a lui Macron, ironizată în presa franceză dar, probabil, privită şi cu îngrijorare, este aceea a unei "preşedinţii Jupiteriene", unde conducătorul ocupă un loc demn, aflat deasupra politicii obişnuite, asemenea lui Jupiter, zeitatea supremă din mitologia romană.

Nu, nu este o glumă. Preşedintele Franţei chiar şi-a exprimat deschis aceste intenţii, care nu sunt deloc surprinzătoare.

"În procesul şi funcţionarea democraţiei lipseşte ceva, figura regelui", a declarat Macron unui săptămânal francez în urmă cu doi ani, iar "această lipsă a creat un gol emoţional", după cum se arată într-un articol de pe site-ul BBC News.

În faţa complexităţii gândirii lui Macron, preşedintele american Donald Trump se pare că nu are nicio şansă pentru a opri marşul Franţei către o nouă eră a influenţei globale.

"Noi punem credinţa şi familia, nu guvernul şi birocraţia, în centrul vieţilor noastre", a declarat Trump la Varşovia. Birocraţia şi terorismul au fost identificate drept ameninţările principale pentru Vest în discursul său, după cum scrie Bloomberg.

De la instalarea sa la Casa Albă, Trump a fost ironizat şi acuzat permanent de grandomanie sau instabilitate psihică. Oare cum va fi privit în continuare Macron, care şi-a asumat deschis "mantia" celui mai puternic zeu al Romei Antice?

O altă minte complexă a Europei s-a confruntat cu probleme similare de comunicare. Declaraţiile recente ale lui Mario Draghi au fost interpretate de pieţe drept "o restricţionare iminentă a politicii monetare", după cum scrie Reuters, iar consecinţa a fost aprecierea semnificativă a monedei unice, pe fondul scăderii preţului obligaţiunilor guvernamentale şi a creşterii randamentelor.

A permite unei astfel de tendinţe să se accentueze ar fi însemnat, desigur, condamnarea la un faliment imediat a unui număr mare de state din zona euro.

Soluţia a venit a doua zi, când surse anonime, dar "familiare cu modul de gândire al lui Draghi", au declarat pentru Reuters că "pieţele i-au interpretat prea mult cuvintele". Oare BCE are angajaţi şi "traducători de gânduri" pentru un preşedinte care nu se mai poate ascunde în spatele iluziei că "poate face totul"?

După alte câteva zile, în cadrul conferinţei anuale a BCE de la Sintra, în Portugalia, Mario Draghi a declarat că zona euro are încă nevoie de un sprijin monetar considerabil, deşi economia se redresează, iar inflaţia creşte. "Forţele deflaţioniste au fost înlocuite cu cele reflaţioniste", a precizat preşedintele BCE, însă "mai este nevoie de o relaxare monetară considerabilă, astfel încât dinamica inflaţionistă să devină durabilă şi capabilă să se autoîntreţină".

La o întâlnire cu studenţii Universităţii din Lisabona, Draghi a mai declarat că "trebuie să luptăm împotriva inegalităţii", fără să fie deloc "deranjat" de faptul că însăşi politica BCE din ultimii ani a contribuit cel mai mult la creşterea ei. După cum se observă, lipsa de scrupule şi complexitatea gândirii sunt la fel de mari în cazul lui Mario Draghi.

Tot în faţa studenţilor, preşedintele BCE a respins apelurile referitoare la finalizarea politicii monetare ultrarelaxate, deoarece "restricţionarea monetară prematură va conduce la o nouă recesiune şi la adâncirea inegalităţii".

Afirmaţiile sale contrazic naraţiunea oficială a redresării sustenabile din zona euro, la fel cum aceasta este contrazisă şi de dilemele de comunicare ale BCE. Bloomberg a scris recent că oficialii băncii dezbat modul în care trebuie să prezinte performanţa economică în faţa cetăţenilor, astfel încât aceştia să vadă progresul realizat şi să fie convinşi că renunţarea la tiparniţă şi creşterea dobânzilor este calea de urmat.

Se pare că cetăţenii Europei au serioase probleme de percepţie şi înţelegere, cel puţin în viziunea BCE, dacă nu pot să observe sau să simtă singuri măreţele realizări din mandatul lui Draghi.

Nici Banca Reglementelor Internaţionale (BIS) nu este convinsă de sustenabilitatea redresării economiei globale. "Normalizarea politicii monetare prezintă provocări fără precedent", se arată în ultimul raport anual al instituţiei, în condiţiile în care "poate declanşa sau amplifica prăbuşire financiară în ţările cele mai vulnerabile".

"Oficialii Băncii Centrale Europene şi ai Băncii Angliei se confruntă cu probleme politice care le fac sarcina şi mai dificilă", scrie şi Wall Street Journal, în condiţiile în care "propriile reguli, alături de tendinţele politice şi semnalele economice confuze complică decizia de restricţionare a politicii monetare".

În acest context politic şi economic a fost organizată ultima întâlnire la nivel înalt a grupului G-20, despre care jurnalistul Darrell Delamaide scrie, pentru MarketWatch, că este desuetă şi "are doar valoarea unui teatru al absurdului", deoarece "circul din Hamburg este doar o scenă dramatică, dar nu şi un forum al cooperării".

În ceea ce priveşte "escala" lui Donald Trump la Varşovia, în drum spre Hamburg, Delamaide scrie că "este caracterizată în presa internaţională ca o manifestare a confruntării dintre forţele liberale, democratice ale Europei şi tendinţele naţionaliste din ţările mai reacţionare".

Concluzia jurnalistului de la MarketWatch reprezintă un subiect serios de reflecţie pentru cei care ignoră tendinţele deosebit de îngrijorătoare din ultimii ani: "Dacă Franţa lui Macron şi Europa doamnei Merkel reprezintă democraţia, atunci democraţia are mari probleme".

Dar de ce am mai avea nevoie de democraţie, când noi lideri, de talia lui Macron, sunt gata să-şi folosească gândirea lor complexă pentru eliminarea tuturor relelor din lume?