O sută de lucrări de pictură şi grafică semnate de cei mai cunoscuţi artişti români vor fi scoase la licitaţie pe 16 decembrie în cadrul unuia dintre cele mai importante evenimente ale anului de pe piaţa de artă - "Licitaţia de Iarnă 2010", organizată de Casa Artmark. Operele vor fi scoase la vânzare printr-un sistem Duplex, care permite participarea la licitaţie simultan din Bucureşti şi Sibiu, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Licitaţia va scoate spre vânzare aproape 100 de opere de pictură şi grafică, reprezentând multe dintre direcţiile importante pe care le-a luat arta românească de la începutul secolului al XX-lea şi până în anii "60-"70. Lucrările poartă semnăturile unora dintre cei mai cunoscuţi artişti români precum Grigorescu, Pallady, Tonitza, Petraşcu, Băncilă, Iser, Ghiaţă, Mützner, Steriadi, Ciucurencu, Bernea sau Pacea.
Vedetele evenimentului vor fi tablourile "Păstoriţă" a lui Nicolae Grigorescu, estimat la o valoare între 60.000 - 80.000 euro, "Noapte la Ştefăneşti", semnat Ion Ţuculescu, estimat la o valoare de aproximativ 100.000 euro, trei opere excepţionale semnate Theodor Pallady şi alte trei ale lui Nicolae Tonitza.