O propunere legislativă privind interzicerea exportului de buştean va fi supusă votului joi în Parlament

C.B.
Politică / 22 aprilie 2020

Costel Alexe

Costel Alexe

O propunere legislativă privind interzicerea exportului de buştean va fi supusă votului joi în Parlament, iar Ministerul Mediului o va susţine, a afirmat miercuri ministrul de resort, Costel Alexe, într-o videoconferinţă cu comisarul european pentru mediu, oceane şi pescuit, Virginius Sinkevicius.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe a discutat miercuri cu comisarul european Sinkevicius despre fişa de parcurs a autorităţilor române pentru închiderea procedurii de infringement declanşată de Comisia Europeană vizavi de tăierile ilegale de lemn.

Comisarul european a dorit să afle dacă există întârzieri în adoptarea măsurilor asumate prin scrisoarea de răspuns a României, în contextul epidemiei de COVID-19, precizează sursa citată, iar ministrul român al Mediului i-a dat asigurări că toate obiectivele asumate sunt în grafic.

"Sunt optimist că vom reuşi să respectăm toate termenele. Înregistrăm progrese importante faţă de ultima întâlnire pe care am avut-o la jumătatea lunii februarie, la Bruxelles. Chiar mâine, în Parlamentul României, va fi votată o propunere legislativă privind interzicerea exportului de buştean, iar Ministerul Mediului susţine această iniţiativă şi eu, în calitate de parlamentar, o voi vota. Totodată, am reuşit să avansăm foarte mult cu dezvoltarea sistemului informatic de urmărire a trasabilităţii lemnului - SUMAL, cu toate funcţiile noi pe care le-am mai discutat: monitorizare prin GPS în timp real, imagini satelitare. Săptămâna trecută am reuşit să deblocăm o parte dintre funcţiile portalului web Inspectorul Pădurii, care fuseseră blocate, în mod inexplicabil, de fosta guvernare. Chiar dacă lucrăm la noua versiune, cu mult mai multe funcţii - monitorizare prin satelit, coordonate GPS în timp real, încărcarea de fotografii cu transportul la momentul emiterii avizului şi multe altele - am considerat că, până la sfârşitul lunii iunie, când vom implementa noul portal, cel vechi trebuie să funcţioneze la capacitate maximă", a afirmat Costel Alexe.

El a menţionat că a depus, recent, în Parlament, o propunere de modificare a Codului Silvic, în sensul înăspririi sancţiunilor pentru furturile din pădure şi a promovat un ordin de ministru prin care firmele care participă în vreun fel la exploatări ilegale rămân, automat, fără certificat de exploatare.

"Mă bucur să aflu că, de la sfârşitul acestei luni, veţi începe testele pentru noua versiune a SUMAL şi vă doresc mult succes în îndeplinirea obiectivului asumat, acela de operaţionalizare până la sfârşitul lunii iunie. SUMAL este un instrument esenţial în lupta împotriva tăierilor ilegale", a precizat Virginius Sinkevicius.

În ceea ce priveşte situaţia exercitării controlului silvic în perioada pandemiei de Coronavirus, oficialul european a fost informat despre măsurile adoptate de Guvernul României în acest sens.

"Gărzile Forestiere se află în prima linie de apărare, alături de poliţie şi armată. Imediat după instaurarea stării de urgenţă am introdus, prin ordonanţă militară, o prevedere care permite inspectorilor forestieri să participe la filtrele de verificare pe drumurile publice, alături de poliţişti şi soldaţi. Astfel, transporturile de lemn pe drumurile publice sunt verificate şi ne asigurăm că nu se transportă lemn exploatat ilegal. Am intensificat şi controalele din pădure, de pe drumurile forestiere sau din şantierele de exploatare", a spus ministrul.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Problema este alta. In Ro se aduce lemn infestat din cehia si austria, in timp ce administratorii fondului forestier national nu mai vand nimic. Interziceti si importul de bustean in paralel cu sustinerea dezvotarii sectorului de prelucrare a lemnului si e ok( dar aici nu ma refer la kronospan)

    O sa faceti ca si cu cerealele.  

    Ne-am lămurit bustean.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb