Oameni apropiaţi preşedintelui ASF pleacă din instituţie

A.I.
Bănci-Asigurări / 2 septembrie 2023

Oameni apropiaţi preşedintelui ASF pleacă din instituţie

Purtătorul de cuvânt al Autorităţii a renunţat la post la începutul acestei luni; directorul de cabinet a lui Marcu şi secretarul general al ASF au plecat deja din instituţie, conform unor surse Hotnews

Mandatul actualului Consiliu al Autorităţii expiră la jumătatea lunii noiembrie

Oameni aduşi de Nicu Marcu în Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) au început să plece din instituţie, în condiţiile în care, actualul preşedinte al ASF nu mai are susţinere politică pentru încă un mandat, conform unor surse Hotnews.ro.

Piaţa asiguărilor, ce este supravegheată de ASF, a fost zguiduită în ultimii ani de falimentele City Insurance şi Euroins, primele două firme RCA din punctul de vedere al cotei de piaţă. Mandatul membrilor Consiliului ASF expiră la jumătatea lunii noiembrie, dar în condiţiile date, acordarea unui nou mandat este serios pusă la îndoială.

Potrivit surselor Hotnews, directorul de cabinet al lui Nicu Marcu, generalul în rezervă George-Viorel Voinescu, fost adjunct al directorului SRI, deja a plecat din ASF. A mai plecat şi Paul Cristian Tuţă, adus de Nicu Marcu în funcţia de secretar general al ASF, al cărui frate este deputatul PNL George Tuţă, care înainte de a deveni parlamentar a fost şef de cabinet al fostului şef al SRI Eduard Hellvig, conform aceleiaşi surse.

Daniel Apostol, purtătorul de cuvânt al Autorităţii, şi-a anunţat plecarea ieri pe grupul de WhatsUp dedicat comunicării cu presa al ASF.

Tot potrivit Hotnews, sute de angajaţi ai ASF ameninţă că vor da în judecată instituţia dacă nu îşi vor primi până pe 15 septembrie "prima de performanţă pe anul trecut" şi "prima pentru Ziua ASF".

Conform Jurnalul.ro, în luna martie angajaţii ASF ar fi trebui să încaseze prima de performanţă pe anul trecut. În funcţie de evaluarea făcută fiecărui angajat, primele variază între 50%-75%-100% din salariu. Anul acesta, prima de performanţă nu a mai fost plătită, în urma scandalului izbucnit după falimentul Euroins România. În fiecare an, la începutul lunii iunie angajaţii sărbătoresc Zilele ASF, eveniment care vine la pachet cu o primă substanţială, ce este egală cu un salariu. Nici această primă nu a fost plătită, iar angajaţii au ameninţat cu greva.

Potrivit aceleiaşi surse, în faţa ameninţărilor cu greva, Nicu Marcu a aprobat plata primelor solicitate de angajaţi, dar care se va face odată cu plata drepturilor salariale aferente lunilor octombrie şi noiembrie, adică în lunile noiembrie şi decembrie.

Conform Jurnalul, alegerea sfârşitului de an pentru plata primelor nu pare a fi întâmplătoare. Totul este legat de votarea în Parlament a noii conduceri ASF, procedură care trebuie finalizată cel mai târziu până pe 15 noiembrie. "Dacă ar plăti primele înainte, actualul preşedinte al ASF - dar şi alţi şefi care speră să mai obţină un mandat - ar risca să fie luat la rost în comisiile de specialitate ale Parlamentului în momentul în care va fi audiat, dacă va fi nominalizat din nou de PNL şi PSD la şefia instituţiei. Dacă vor fi numiţi după momentul în care se plăteşte prima de performanţă, cei care ştiu că au şanse să fie numiţi din nou (n.r. în conducerea ASF) vor renunţa la încasarea ei, cel mai probabil, pentru a da bine la audieri", conform unor surse din piaţa asigurărilor a publicaţiei menţionate.

Potrivit unor surse Hotnews, oferta conducerii ASF a fost respinsă de sindicalişti, iar dacă angajaţii nu îşi vor primi prima de performanţă pe anul 2022 până pe 15 septembrie, iar prima pentru Ziua ASF în luna octombrie, se va merge în instanţă.

Din Consiliul ASF, al cărui mandat expiră în noiembrie, fac parte: preşedintele Nicu Marcu, prim-vicepreşedintele Elena Doina Dascălu, Gabriel Grădinescu - vicepreşedinte, Cristian Roşu - vicepreşedinte, Ştefan Daniel Armeanu - vicepreşedinte, Josef Birtalan - membru neexecutiv, Ioan Gheorghe Ţara - membru neexecutiv, Aura Gabriela Socol - membru neexecutiv şi Ovidiu Răzvan Wlassopol - membru neexecutiv.

Opinia Cititorului ( 49 )

  1. Prima pentru ziua ASF si prima de performanta!!!!!!

    Ciolacu, Ciuca, Iohanis, sunteti pe receptie? 

    Sub conducerea voastra este jaf generalizat in tara asta. 

    Cand o aduceti la normalitate? 

    ASF-ul a bagat in faliment asigurarile si 3 SIFuri si vrea prime de performanta si de ziua ASFului.

    Mie cand imi dati prima de ziua Romaniei ca lucrez in Romania? 

    1. Unde vezi tu faliment la Sifuri? Toate inregistreaza profituri si cresteri ale activelor istorice?

      Da, SIF1, 4 si 5 sunt ZERO.

      Au valoare numai pentru pradatorii Lakis, Dragoi si lacheii din gasca lor.

      Daca nu ma crezi, cumpara actiuni la SIFurile astea si scrie aici peste 1 an, 2 sau 3 cat ai castigat. 

      Marcu, Voinescu, Musat, Rosu, Ionescu merita prima de ziua ASF. Prima zilei ASF ca sa isi mai ia niste banuti. Nemancatii.

      Astia au prelungit functionarea Euroins cu 2 ani. Asta e un merit.  

      Cum au plecat arestati altii veti pleca si voi.  

      Spumegati in comentarii ca Ciolacu i-a taiat elanul lui Marcu. Jalea bocitoarelor, tot un bocit si vaiet, ca alaiul funerar injura de mama focului. Alaiul acum se indreapta catre FGA ii asteapta alti bani multi. Operatiunea specialilor.  

      D-aia si injura clabuci ca se afla ce fac si ce posturi isi mai aranjeaza.

    Ceee? Pleaca prostii si golanii cu care a umplut incapabilul de Marcu asefeul? Nu cred asa ceva. Acuma e era prostilor in functii publice, cum sa plece? Gashca incompetentului de Marcu pleaca dupa numai 2-3 falimente? Asa de repede? Unde se muta? Ciolacu si Ciuca sunt protectorii lui Marcu si a tunurilor din asigurari asa ca nu mai asteptati vreo masura de la ei.

    1. Golanii batranei ghertoaie injura in cor ca pleaca baba lor. Plansul inunda etajele Mumei padurii, cum ii place lui Marcu sa o alinte.

      Gradinescu cel penibil se leagana in streang in acorduri de fanfara.  

      Un urlet grohait il cutremura. Domnia vandutilor se incheie.  

      Marcu din cabinetul amenajat in celula regreta greselile fatale si rememoreaza numarul de dosare.  

      Se simte o victima denigrata cand de fapt e greseala lucratului pentru interlopi.  

      El ca Udrea neinteles si abandonat de toti.  

      Spera sa mai vina careva in vizita la el la cabinet. Nici generalul de hartie nu ii calca pragul. E prea ocupat sa ii tina mana Mumei Padurii la vorbitor.  

      Rosu prins in alt cabinet la Jilava nu poate sa vina.  

      Marcu singur in celula plange anii de putere si bani de la ASF si blesteama ehipa sa de specialisti.  

      Asteapta ora in care i se da telefonul ca sa mai injure cu obida in bursa dusmanii imaginari. 

      Alteori ii mai telefoneaza Assen sa isi planga de mila unul altuia. Il injura impreuna pe Ionescu. 

      Cel mai mult si mai mult il injura pe Wlassopol. Daca nu era el planul lor nu esua lamentabil.  

      Nenorocitul de Wlassopol. Cum nu e vandut tot ce pot spune despre el e din amintirile lui Nasui.  

      Nasui alt nenorocit care l-a tocat pe Marcu cu procese.  

      Din celule rasuna cel mai des grohaitul ratat si blesteme despre carul mare rasturnat de o buturuga mica si tare.  

      Mironositele parsive nici ele nu mai vin la vorbitor. Aduce ghinion cand inca ai dosare de tras dupa tine sa intri intr-un penitenciar.  

    Boul de Wlassopol mai vrea un mandat si ii sapa pe ceilalti la partid. Haaahaha. Pe fata se da prieten cu Marcu. Hahaha.

    Dupa Gradinescu si Marcu Wlassopol este cel mai stupid personaj din ASF. Penibil si ingamfat cum ii sade bine unui prost sadea. 

    1. Stai cuminte dupa idiotii de Marcu si Gradinescu urmeaza boul de Armeani, luzarul Vali Ionescu si dupa Wlassopol

      Bine ca sunteti voi destepti, frumosi si devreme acasa. Daca tot va iubiti de ce nu inchedeti calculatorul si vorbiti intre voi. Doamne, bine ca nu aveti dureri la mansarda

      Armani, tu esti ? Doctore, te doare ?

      nu va mai luati de gradi. este cel mai capabil vice pe care l-am avut.

      ...

      Wlasopol e stupidul făcut de răs de Nasui in Parlament și cel care a scos City din supraveghere speciala. Probabil va fi primul ridicat de pachet.

      Marcu nu are nevoie sa fie sapat. De hot ce e el si ai lui s-au sapat singuri. Hotii si prostii lui l-au sapat. Prosti, golani, hoti, tupeisti.

      Uite un bombardier ghiolban de la un cabinet. Imediat se vede cat puteti. Va platesc la numarul de cuvinte? Nu e bine ca nu stiti multe, doar groh groh injuraturi.

    sobolanii pleaca primii

    1. corabia se scufunda?

    Oamenii au indeplinit scopul pentru care au fost plantati si acum pleaca.

    1. si asta poate fi. si-au gasit in alta parte mai bine (tot la bugetari)

      esti pe aproape. I-am localizat pe unii parcati deja la Fondul de garantare a asiguratilor, ca acolo cica ar fi rost de ceva bănet. De banii nostri , ai bulgarilor , si nu ai vostri fraierilor! Asa ca sunt cu ochii pe bani, pe camaradul meu Ninu Narcu si vajnicii lui razboinici si ma distrez cat sunteti de naivi voi romanii! Dasvidania!

      Poate o sa il vedeti si pe voinescu la fga, sa rezolve si acolo problemele ca omul e capabil. Mai ales ca s-a marit si grila de salarii.

      Il vedeti gata la FGA foarte curand. Ultimul mohican coldist aterizat la cimitirul dinozaurienilor. Dimpreuna cu fina lu Musata, capabila si spectaculara Anca Verescu. Musata cu Vereasca sunt fetele vesele ale lu Rosu si Marcu. City stie de ce. Assen stie mult mai bine stie de ce. Tragerile de timp de impiedicat si amanat falimente se fac doar cu suprajurista directoarea lui Marcu si Rosu, preabuna Musat Madita.

    relocare de securisti pt alte obiective.

    Misiune indeplinita. Si se muta la "cazul" urmator.

    Ce oameni rai pe aici! Cum sa plece Nik (asa ii zic eu)? Ce se va intampla cu ASF daca pleaca el? Presedintele cel mai genial. Au disparut City si Euroins de parca nici nu au fost. Euro is si-a luat si banii, I-a transferat in Bulgaria. Nik e genial. Eu ce ma fac fara el? Cine imi mai zice ca sunt frumoasa si desteapta cand toata viata mi s-a spus invers. Madita (asa imi zice el) tu stii sa transformi ilegalul in legal si legalul in ilegal. O sa supravietiuesti. Asa mi-a zis si am plans in hohote. Mi-a sters lacrimile si mi-a promis ca ma ia cu el. Ce fericita am fost! In ASF am zilele numarate ca am fost o scaraba mincnoasa si prefacuta. Nu imi pasa, plec cu Nik si vom fi fericiti.

    1. Madi ma ingrijorezi. Pleaca chiar toate slugile lui Marcu? Toti? Poate numai aia 100 care nu stiau nimic. Poate ceilalti raman. Sper si eu. Nu ma refer la cineva anume zic asa in general. Ca un exemplu as vrea sa I’ll dau pe Ovidiu. Si el e destept, stii si tu cum a organizat Marcu concursul ca sa iasa Ovi. Ce i-a facut pe agaricii aia care s-au inscris si ei. Pai ce prindeau ei postul asta? Idiotii credeau ca e concurs pe bune. Ha, ha, ha. Ovi chiar merita director. Bine, nu intelege el multe si ai impresia ca doarme mereu dar asa sunt ardelenii. Ii facem noi sinteze si ii explicam. Repeta de vreo 5-6 ori si chiar pricepe la final. Aproape chiar intelege dar uneori mai uita in lift. Nu ii pun aia intrebari deci nu e grav. Un om deosebit Ovi. Mi-a dat incredere si influenta. Imi dau cu parerea si ma soarbe din ochi de desteapta foc ce sunt. Imi cere sfatul si face cum il sfatuiesc ca zice ca sunt foaarte desteapta. Ne intelegem f bine si la birou dar si in particular. Madi tu intelegi cel mai bine la ce ma refer. Nu ca ne-am vedea in particular. Nu. Ca o figura de stil am zis.

      ...

      Dont cry for me Argentina! Te las pe maini competente. Ramai cu Nicholera Segarceanu Rusanka. Vali Ionescu scufundatoru Euroins tinteste post in consiliu. Golovaticus aka omu nostru de la City e pe-aproape. Dracoi din drum spre bulau se roaga pentru tine. Directoare vei fi. Eu te-am facut eu te tin. M-ai servit asa bine mereu. Lu Gradinescu asijderea. Armeni cu Rosu iti sunt datori pana la moarte. Din puscarie noi iti vom ramane fideli. Langa tine suntem stransi in cerc. Cand e nevoie doar suni. Mereu se va gasi unul dintre noi sa iti puna o vorba buna. Noul presedinte va avea nevoie de un director asa ca tine. Au avut toti inaintea mea. Esti buna, mieroasa, supusa. Deloc falsa, mincinoasa, deloc nu joci la 50 de capete. Nu e adevarat ca esti un jurist foarte slab. Eu te stiu din facultare. Asa fata cu potential, niciuna nu mai stie sa croseteze ilegalul in legal ca tine. Negrul il faci alb stralucitor. Stupidului ii dai aripi. Elucubratiilor Nicholerei forta. Noi toti credem in tine. Nu te lasa. Morisca merge mai departe supravietuieste prin tine. Cu echipa maagica pe care am construit-o impreuna. Ovi Petru nu te va abandona. Floricica sifelor asijderea. Copiii lu Dracoi la carma pietei de capital te vor proteja. Forta e cu tine, Madita mea cuminte. Fata mai contorsionata ca tine prin munci grele prin toate lucrarile nu se exista. Eu raman cu tine. Nik al tau.

      Măi fetiță, tu nu ai ce face ? Apuca-te sa crești pisici, dacă nu ești in stare de altceva.

      Lasă-ți colegii în pace, nu-i mai denigra continu. Te crezi superioară, dar in realitate nu ești deloc. Esti plina de frustrări, prostie si cu dorința de răzbunare. Nu ti-e rușine să-ți denigrezi șefa ta, care te-a ținut și te ține în continuare în brațe, fără sa faci nimic??  

      Ce tot te ascunzi, după tufiș, jurista lui pește prăjit, domnișoara Fl....

      Ai o problema gravă cu șefia. Dacă nu era Madi șefa ta, era alt șef cu care aveai aceeași problemă. RUSINE SA-TI FIE 

      Domnisoara batrana, psiho-jurista

      ...

      Te referi la nebuna de Flavia Tudor ?

      Pretenara lui wlassopol

      Frumos. Foarte frumos! Dar prea discret. In afara de personajele din comedia ASF nu se prinde lumea la ce te referi. Arta e destinata publicului larg. Scrie pentru toti

      Așa o cheamă ? Ohoo, i-am uitat și numele, nu merita reținut

      A cui? Cine este acesta?

      Madi ne susține pe toți și ne mândrim ca o avem șefă.

      Nu știu ce aveți cu mine.

      Eu sunt așa o fetiță mică și dragalașă.  

      Până nu de mult și Marcu m-a îndrăgit.

      Dar de când nu ma mai primește la cabinet, am o dorință mititica și nevinovată ca mine de a-l denigra pe unde pot și eu, împreună cu cățelușii mei mititei și ei ca mine. 

      Nu măi ! O cheamă Labia și este jurista secolului. Nu știu ce se făcea ASF fără Labia

      ...

      Baaa, angajatii falimentelor! Cine se indigneaza! Profesionistii si corectii falimentelor! BAAAA, neamuri proaste, ati produs falimente pe banda rulanta, baaa! Marcu tatucu vostru vorbea in parlament ca drujba-n lemne, ba! Profesionistii cui sinteti, va injura o tara! se vede cu ochiul liber ce ati facut. Faceti convulsii ca afla lumea cine sinteti! Nu sinteti voi ma deloc incompetenti si lupi paznici la oi. Va scandalizati, vinovatii de falimente in sir. Va iau la toti cand incheie RCA scumpit, pe voi! Pe voi paduraru si coldistii vostri! Toata tara va injura fie-va rusine!!! Platiti voi ma de la voi falimentele din salariile voastre nesimtite secrete! Muriti ca afla lumea cine sinteti. Cand o sa se scumpeasca iar RCA sa nu iesiti pe strada ca o sa va ia lumea

      Ce jale pe gastile lu Marcu ca pierde mandatul si ei puterea. Celula vine dupa. Degeaba comentarii. Daca erati profesionisti si corecti se vedea in rezultate. La fiecare rca facut o injuratura zboara spre voi. Ciolacu a decis voi plangeti! Sfarsit.

      Comentarii inteligente sint cateva. Multe sint bale si zoaie de bagabonteala. Jeg e la voi acolo! Jegosilor! Hoti cu ifose domnesti! Va platim salariile nemernicilor! Nu va satura pamantul! Speciali de 10 clase asa vorbiti! Mii si mii de euro da tot hoti, la ce va trebuie si prime? Aflam asa cum aratati voi care ne costati RCA. Rosii stricate meritati, nu va e jena ce ati facut! Golani nerusinati securisti! Da voi va dati fete mari! Centuristilor! Salta-var pe toti in grup!

      Păcat de el.

      Oricine se asociază cu psiho-jurista își strică imaginea și preia din nebuniile ei.  

    inseamna ca nu sunt apropiati.

    s c c r e t 

    Are și Ciolacu nepoți, veri si alte rubedenii. Le-a venit rândul la bucate.

    ...

    1. Hooo, ia cum se crizeaza balabustele! Uite matracuca da la sapa cum se cearta singura! Bombardiera colega dj plesneste de manie ca pleaca patronii!

      Doamna cu dosu de il pupi e sefa ta aia care a lungit-o pentru Euroins freo 7 luni. Bulgarii va multumesc pentru sprijinul acordat.  

      Disperatele lu Marcu, doare cand va cauta politia la munca.  

      Racnea tartoru de frica sa nu dati documente compromitatoare.  

      Tartoru Marcu are un fix cu Wlasopol. Ca tot puscariabilul invidios pe oqmenii liberi. Balabustelor aveti pata pusa pe cine nu e cu voi si aruncati cu mizerii.

      Wlasopol nu a ajutat Euroins. Turbati ca stiti ce ati facut si stiu si altii. Ciolacu a zis pa Marcu! Ai protejat Euroins Marcu! Scuipati venin de disperare si ciuda! Cititi articolul bine. E despre voi. Ciolacu va da eject pentru Euroins. Muncitoarele bombardierele lu Marcu destepte frumoase tinere sperante.  

      Bai wlassolope, taci si sapa ca altfeva nu sti. Noroc de fosta ca te tine in functie ca altfel erai o nulitate cu microfonul in mana cerând un interviu pe la Jilava. Abia ai terminat o facultate privata de rahat cu nota 7 si te dai lebada in chiuveta. Esti un monument de prostie!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb