OBIECTIV UE Reducerea cu 50% a gazelor cu efect de seră

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 27 martie 2019

Reducerea cu 50% a gazelor cu efect de seră

Protejarea mediului înconjurător reprezintă o prioritate pentru Uniunea Europeană. Actualele politici medio-ambientale ale UE vor reuşi să reducă emisiile gazelor cu efect de seră cu cel puţin 50% până în 2030, depăşind obiectivele marcate pentru combaterea schimbărilor climatice.

Un studiu, realizat de centrul de analiză Sandbag, arată că blocul comunitar se află la jumătatea drumului faţă de ţinta marcată pentru a elimina complet aceste emisii de gaze în 2050, conform recomandărilor făcute de Grupul Interguvernamental privind Schimbările Climatice (Intergovernmental Panel on Climate Change - IPCC). La trei decenii după primul raport al IPCC, Sand­bag notează că UE a redus, în 2018, cu 24% nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră faţă de anul 1990, precizând că "va ajunge la timp la jumătatea drumului". "Această analiză aduce veşti bune: Europa a demarat deja politicile de care are nevoie", se arată în textul acestui centru cu sediul la Londra şi Bruxelles. Potrivit Sandbag, modelele teoretice de funcţionare a măsurilor comunitare, de exemplu promovarea energiilor regenerabile sau eliminarea progresivă a cărbunelui, sugerează că acestea "vor reuşi să reducă cu 50% emisiile de gaze cu efect de seră, cu mult peste previziunile de 40% făcute anterior de Comisia Europeană.'' În acest proces, notează Sandbag, sectorul energetic va fi cheie, având în vedere că va fi responsabil direct de reducerea cu aproape jumătate a emisiilor UE, între 2018 şi 2030, pe măsură ce sursele regenerabile vor înlocui combustibilii fosili.

La nivelul UE, poluarea continuă să provoace peste 480.000 de morţi premature, estimează Agenţia Europeană de Mediu (AEM) în raportul său din 2018. Concentraţiile de particule fine (PM2,5), de dioxid de azot (NO2, emis de motoarele diesel) şi de ozon (O3) au scăzut uşor în aerul din Europa, dar se menţin la nivel global deasupra limitelor autorizate de UE, şi de cele recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), încă şi mai stricte. "Poluarea aerului este un ucigaş invizibil şi trebuie să ne intensificăm eforturile pentru a ataca cauzele situaţiei", a declarat Hans Bruyninckx, director executiv al AEM. Transportul rutier este una dintre principalele surse de poluare a aerului în Europa, împreună cu agricultura, producţia de energie şi industria. Europenii care trăiesc la oraş, unde emisiile legate de transportul rutier sunt cele mai importante, sunt afectaţi în mod special. AEM estimează că 6% din populaţia urbană a UE, este expusă unor niveluri de particule PM2,5 (particule foarte fine formate din praf, fum, smog sau polen) superioare limitelor autorizate. Anul trecut, şase ţări au fost trimise de Comisia Europeană în faţa Curţii de justiţie a UE pentru neîndeplinirea obligaţiilor lor în materie de calitate a aerului: Franţa, Germania, Marea Britanie, Italia, Ungaria, dar şi ţara noastră. Oamenii de ştiinţă anticipează o creştere suplimentară a temeperaturii medii de 1 până la 5 grade Celsius până în 2100, în funcţie de nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb