Obligaţiunile Restart Energy au fost suspendate de la tranzacţionare; proprietarul societăţii a fost reţinut, conform presei

A.I.
Piaţa de Capital / 27 martie

Obligaţiunile Restart Energy au fost suspendate de la tranzacţionare; proprietarul societăţii a fost reţinut, conform presei

Poliţiştii l-au reţinut pe Armand Domuţa într-un dosar legat de spălări de bani prin criptomonede şi retrageri frauduloase din ATM-uri, potrivit publicaţiei Pagina de Timiş

Actualizare - Restart Energy nu este parte în ancheta DIICOT, conform unui raport al societăţii

Restart Energy One informează că, din informaţiile pe care le deţine până în acest moment, nu este parte în ancheta efectuată de DIICOT, se arată într-un raport al companiei publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti, semnat de administratorul Camelia Criznic.

---

Obligaţiunile furnizorului de electricitate şi constructorului de centrale electrice fotovoltaice Restart Energy One, în valoare de 16,4 milioane lei, au fost suspendate de la tranzacţionare, potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Conform publicaţiei Pagina de Timiş, poliţiştii l-au reţinut pe Armand Domuţa, proprietarul Restart Energy, într-un dosar legat de spălări de bani prin criptomonede şi retrageri frauduloase din ATM-uri.

"Acţiunea, coordonată de procurorii DIICOT, a vizat destructurarea unei grupări care, din 2018, ar fi delapidat fonduri uriaşe printr-un proiect energetic bazat pe criptomonede. Peste 66 milioane de lei (aproximativ 17,7 milioane USD) ar fi fost însuşiţi prin transferuri frauduloase şi spălare de bani, utilizând scheme financiare sofisticate", scrie Pagiana de Timiş.

Potrivit sursei menţionate, poliţiştii au pus în aplicare 66 de mandate de percheziţie în mai multe judeţe şi în Bucureşti, iar 15 persoane au fost duse la audieri. Gruparea era structurată pe mai multe paliere, incluzând atât liderii operaţiunii financiare, cât şi specialişti în domenii informatice, contabile şi fiscale, care au contribuit la mecanismul infracţional.

Conform anchetatorilor, banii ar fi fost mutaţi în paradisuri fiscale prin intermediul unor tokeni, după care erau retraşi cash din ATM-uri sau folosiţi pentru achiziţii de bunuri de lux. În acest proces, ar fi fost implicate şi rudele lui Domuţa Armand, care ar fi facilitat tranzacţiile suspecte, mai scrie Pagiana de Timiş.

Din informaţiile disponibile pe site-ul BVB reiese că Restart Energy urmează să transmită un comunicat privind situaţia emitentului.

Obligaţiunile Restart Energy listate pe Sistemul Multilateral al bursei noastre, emise în 2021, au maturitatea în anul 2026 şi dobânda fixă anuală de 9%.

Armand-Doru Domuţa controlează Armand Consulting SRL, ce deţinea 91% din capitalul social al Restart Energy One, la finele anului 2023. De asemenea, Public Intelligence SRL, entitate în care Armand-Doru Domuţa avea 70% din capitalul social, deţinea 1% din Restart Energy, conform raportului companiei aferent anului 2023, publicat pe site-ul BVB. 

Opinia Cititorului ( 13 )

  1. Nu doar Domuta are probleme in dosar ci si alt administrator si CFO de la REO.

    Cu obligatiunile noroc cu fondul ala american care e actionar cu aproape 10% la zi si care are optiune de conversie a creantelor in actiuni pentru zecile de milioane de dolari imprumutate.

    O sa preia ei probabil REO care are multe parcuri PV,le vand si-si scot banii. 

    1. pana la urma se pare ca nu Restart e firma din dosar ci alta firma a patronilor prin care cereau crypto de la investitori creduli ca sa faca parcuri de regenerabile,un fel de schema piramidala pe care au mai incercat-o unii prin tara si care isi luau banii acasa,afisau lux ca sa atraga si alti creduli,adica influensareala 100%,cand te dai smecher se aduna ca mustele oamenii cica ai facut bani,esti barosan,nu conteaza ca-s banii altor oameni ca ei pacaliti

      cat sunt la putere retelele sociale,o sa ploua cu scheme din astea 

      Au fost toti eliberati pe cautiune.

    bisnitareala de romania, m-au sunat de la inelu de aur sa-mi zica de oferta asta, parea ceva inovativ cu obligatiuni con vertibile (parca banca transilvania a mai avut in trecut sper sa nu gresesc), dar apoi mi s-a parut cam aiurea faza cu conversia...ba nu voiau sa o faca, ba pana la urma au decis dar cu mari intarzieri...in fine, nu ma surprinde stirea,...navigam prin ape d-astea dulci-amare de romanica

    1. Crypto inventat special sa se piarda urma banilor,s-a pus o eticheta cica finante descentralizate si asa circula banii negri prin lume,partea financiara a darkweb

      E bine că nu a ți avut încredere în cei de la goldring

    din pasareasca diicot si comunicate de prin 2017 de la restart ar reiesi ca firma asta in calitate de furnizor de energie a introdus cica inovatorul mijloc de plata cu bitcoin la terminale ale operatorilor de plati

    iar acum sunt acuzati sefii ca au delapidat criptomonedele din firma in interes personal 

    se refera ei la anii 2018-2020 cand firma era numai a lor deci acuzatiile ar fi mai degraba de evitare a impozitelor,ca nu au scos banii prin lantul supus taxarii profit-dividende 

    daca citim partea cu proiectul energetic nu se mai intelege ca mai sus cica au atras criptomonede 

    nu sunt informatii ca ar fi facut proiecte pe schema aluia de la Brasov parca Donca

    1. intreprinzatori de succes. toti cu gandul la teapa, furt, delapidare, inselaciune

      Confirm, am fost clientul lor pe gaz si curent si ofereau posibilitatea de a plati facturile si cu bitcoin. Relatia de furnizor-client, cat a fost, a fost onesta.

      Restart a avut un proiect pe crypto. Baietii au strans o gramada de bani si au facut exit, fara sa duca proiectul la bun sfarsit.

    DIICOT-UL ar trebui sa descinda de la energie, bla, bla si la servicii financiare, respectiv SIF-uri, acum nu stiu care dintre ele, dar cunoaste DIICOT-UL ca au informatii si este un organ specializat al statului. GATA cu furaciunile!

    Eram la ei la gaze intr-o perioadă. Cum au început problemele m-au lăsat cu ochii în soare.Rezilieri ,FUI etc.Urmareau profituri maxime fără investiții mari.

    1. Cred ca gresesti. Cand am trecut la ei aveam un pret cu 25% mai mic decat la furnizorul "consacrat". Cand preturile au luat-o razna m-a abandonat, dar oricum am fost in castig fata de cei care au ramas fideli furnizorului unic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6187
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2332
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9795
Gram de aur (XAU)Gram de aur456.5018

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb