Combinatul chimic Oltchim va concedia 225 de persoane, reprezentând aproximativ 10% din personal, ca parte a planului de reorganizare, numărul fiind mai mic decât cel prevăzut iniţial, de 500, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti.
Aceasta este a doua serie de disponibilizări la Oltchim, după cea din 2013, când au fost concediaţi peste 900 de angajaţi, conform Mediafax.
Disponibilizarea personalului excedentar face parte din planul de reorganizare aprobat de judecătorul sindic în aprilie, prin care conducerea societăţii s-a angajat să implementeze măsuri de diminuare a costurilor operaţionale fixe cu aproximativ 450.000 de euro pe lună, ceea ce implică atât o creştere a randamentelor instalaţiilor, cât şi reducerea fondului de salarii, se arată în raportul transmis de companie.
"Rezultatele pozitive înregistrate de Oltchim în primul semestru, precum şi investiţiile realizate din surse proprii în îmbunătăţirea eficienţei instalaţiilor de producţie au condus la o reducere a numărului de angajati cu 225 de persoane, faţă de un număr de aproximativ 500 de disponibilizaţi estimat iniţial, ceea implică o economie cu cheltuielile salariale lunare de 968.000 de lei", notează Oltchim.
În primul semestru al anului, Oltchim şi-a îmbunătăţit rezultatele economico-financiare din activitatea curentă comparativ cu aceeaşi perioadă din anii anteriori, înregistrând o cifră de afaceri de 364 milioane lei, în creştere cu 35% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu 73% faţă de primul semestru din 2013, precum şi profit EBITDA de 24,4 milioane lei. Pierderea totală s-a redus în doi ani cu 138 milioane lei, până la 9 mllioane lei în prima jumătate a acestui an, conform datelor transmise de Oltchim.
Consorţiul de administratori judiciari ai Oltchim, Romlnsolv SPRL şi BDO Business Restructuring SPRL, împreună cu administratorul special, Bogdan Stanescu, şi conducerea societăţii, anunţă că miercuri a fost finalizată procedura de consultare cu reprezentanţii salariaţilor privind numărul de angajati care vor fi disponibilizaţi în perioada următoare.
Noua organigramă discutată cu salariaţii prevede redimensionarea personalului angajat la nivelul actual de utilizare a capacităţilor de producţie, se arată în anunţul Oltchim.
Din numărul total de 225 de angajaţi care vor fi disponibilizaţi, un număr de 114 de salariaţi vor fi de la Divizia Petrochimică Bradu de la Piteşti, care până în prezent au fost remuneraţi salarial conform Contractului Colectiv de Muncă chiar dacă unitatea nu desfăşoară o activitate productivă şi se află în conservare încă din 2010. Totodată, la nivelul întregii societăţi Oltchim a fost avută în vedere o echilibrare eficientă a personalului auxiliar (TESA) cu personalul productiv, astfel încât un număr foarte redus de persoane angajate în producţie vor face obiectul acţiunii colective de disponibilizare.
După finalizarea consultărilor cu reprezentanţii salariaţilor, acţiunea de disponibilizare colectivă a personalului excedentar va fi notificată Inspectoratului Teritorial de Muncă şi Agenţiei Teritoriale de Ocupare a Forţei de Muncă, urmând ca în 30 de zile să fie comunicate deciziile de concediere, salariaţii concediaţi având dreptul la un preaviz de minimum 20 de zile lucrătoare.
Toţi salariaţii disponibilizaţi vor primi lunar, începând din prima lună după disponibilizare, salariile restante datorate de societate, iar "începând din februarie-martie anul viitor vor încasa lunar echivalentul unui salariu, dar nu mai mult de salariul mediu brut la nivel de Oltchim, până la epuizarea fondului de salarii compensatorii, maximum 12, în funcţie de vechimea în muncă".
De asemenea, angajaţii disponibilizaţi vor beneficia de drepturile aferente concediului de odihnă pentru întreg anul şi de prima de vacanţă.
Conform sursei citate, ca urmare a rezultelor economice pozitive din primul semestru, societatea a achitat lunar drepturile salariale aferente unei luni pentru cei aproximativ 2.200 de angajaţi şi, în acelaşi timp, personalul disponibilizat în 2013 a încasat lunar, în aprilie şi mai, suma de 531 de lei, iar din luna iunie 1.000 de lei în contul salariilor compensatorii.
Valoarea investiţiilor în instalaţiile de producţie din primul semestru se ridică la 6,1 milioane de lei, iar începând din luna iunie a fost repornită a nouă linie de producţie a combinatului, respectiv instalaţia de oxo-alcooli.
Oltchim are aproximativ 2.200 de salariaţi.
Compania de stat din Râmnicu Vâlcea se află în insolvenţă din ianuarie 2013, iar planul de reorganizare prevede vânzarea combinatului pentru minimum 307 milioane euro.
Statul a încercat în mai multe rânduri privatizarea Oltchim, dar fără success. La ultimul termen, din 15 decembrie 2014, niciun investitor nu şi-a exprimat interesul să preia compania.
Combinatul este deţinut de stat prin Ministerul Economiei, cu 54,8% din acţiuni, PCC SE cu 32,34% şi de alţi acţionari, cu 12,85%.