Compania maghiară BorsodChem, una dintre cele două cele mai mari companii chimice din Ungaria, şi-a anunţat la sfîrşitul săptămînii trecute, intenţia să investească în ţara noastră. În consecinţă, ca să-şi extindă capacităţile de producţie, compania va înainta o ofertă pentru achiziţia combinatului Oltchim Rîmnicu Vîlcea, care a avut, anul trecut, venituri de aproape 400 de milioane de euro, transmite Reuters. "Dacă noul guvern al României va privatiza < Oltchim > anul viitor, vom înainta, sigur, o ofertă avînd în vedere prezenţa companiei româneşti pe pieţele statelor mediteraneene", a declarat Laszlo Kovacs, directorul executiv al "BorsodChem". Domnia sa a mai menţionat că "BorsodChem" ar putea realiza şi alte achiziţii, la sfîrşitul anului acesta sau anul viitor.
Kovacs a mai spus: "BorsodChem este interesată şi de compania poloneză < Zachem >, însă nu credem că vom înainta o ofertă întrucît nu avem informaţii că situaţia economică a firmei s-a îmbunătăţit".
Pentru acest an, firma ungară a alocat 41,83 miliarde de forinţi pentru investiţii.