Olteanu cere trimiterea spre reexaminare a Legii răspunderii ministeriale

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 18 martie 2008

Olteanu cere trimiterea spre reexaminare a Legii răspunderii ministeriale

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a anunţat, ieri, că îi va trimite o scrisoare preşedintelui Româ­niei, Traian Băsescu, prin care îi va solicita să trimită spre reexaminare Parlamentului, Legea privind răspunderea ministerială, act normativ adoptat săptămâna trecută de depu­taţi."Am stabilit că voi scrie o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu în care îi voi cere să trimită spre reexaminare Legea privind răspunderea ministerială care a fost votată în Cameră săptămâna trecută, dat fiind că ulterior a apărut decizia Curţii Constituţionale, legea a devenit deja neconstituţională şi, ca atare, ea trebuie reconsiderată în lumina ultimei decizii a Curţii Constituţionale", a spus Olteanu, citat de Rompres. Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Valer Dorneanu, a declarat că există o inadvertenţă între ceea ce au votat săptămâna trecută deputaţii şi ceea ce a decis Curtea Constituţională. "În decizia Curţii Constituţionale este prevăzut că procedura începerii urmării penale pleacă de la Camera Deputaţilor în cazul miniştrilor-deputaţi şi de la Senat în cazul miniştrilor-senatori sau de la preşedinte în cazul foştilor sau actualilor miniştri care nu sunt parlamentari. În legea care a fost votată de Camera Deputaţilor, este prevăzut că în cazul miniştrilor parlamentari este nevoie, cumulat, şi de cererea preşedintelui şi a Camerei parlamentare din care acesta face parte pentru începerea urmăririi penale", a declarat Dorneanu.

În plus, Olteanu a precizat că Legea răspunderii ministeriale va fi modificată aşa cum Curtea Constituţională s-a pronunţat săptămâna trecută: "Sperăm că până reuşim să modificăm legea nu mai apare o nouă decizie a Curţii Constituţionale, că văd că deciziile sunt mai dese decât modificările legislative".

Deputaţii au adoptat, săptămâna trecută, cu 188 de voturi pentru, 63 împotrivă şi 3 abţineri proiectul legislativ pentru modificarea art. 23 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, act normativ potrivit căruia, "dacă membrul Guvernului pentru care preşedintele Ro­mâ­niei a cerut urmărirea penală este şi deputat sau senator, ministrul Justiţiei sau, după caz, primul - ministru va solicita Camerei competente să declanşeze procedura de adoptare a cererii de începere a urmăririi penale".

Actul normativ mai prevede, de asemenea, la articolul 23, potrivit unui amendament iniţiat de social-democratul Florin Iordache şi adoptat, ieri, de deputaţi, că "prevederile privind dreptul de a cere urmărirea penală şi judecarea pentru infracţiunile săvârşite în exerciţiul funcţiei lor se aplică şi foştilor membri ai Guvernului".

Pe de altă parte, potrivit deciziei Curţii Constituţionale, Ministerul Public este obligat să ceară Parlamentului avizul pentru cercetarea foştilor sau actualilor miniştri care au calitatea de parlamentar. Curtea a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Jus­tiţie, pe de o parte, şi Parlament prin Camera Deputaţilor şi Senat, pe de altă parte, în legătură cu procedura de urmat în cazul cererilor referitoare la urmărirea penală a membrilor şi foştilor membri ai Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor şi care, la data sesizării, au şi calitatea de deputat sau de senator. Astfel, "în aplicarea dispoziţiilor art. 109 alin. (2) teza întâi din Constituţie, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va sesiza Camera Deputaţilor sau Senatul, după caz, pentru a cere urmărirea penală a membrilor şi foştilor membri ai Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor şi care, la data sesizării, au şi calitatea de deputat sau de senator", se arată într-un comunicat al Curţii Constituţionale. Decizia Curţii Constituţionale este definitivă şi general obligatorie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb