Companiile Omniasig, Asirom şi BCR Asigurări, controlate de Vienna Insurance Group (VIG), nu au depus dosarul pentru a participa la Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID), nemaifiind interesate să încheie asigurări obligatorii de locuinţe, au declarat ieri surse din piaţă.
Cauza principală ar fi nemulţumirile legate de forma actuală a legislaţiei privind asigurările obligatorii de locuinţe. Asigurătorii care au anunţat că vor să participe la PAID trebuiau să depună, până în septembrie, acte care să ateste Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) că pot desfăşura o astfel de activitate din punct de vedere legal. "În condiţiile în care VIG urma să participe cu 15% din capitalul social, reprezentând circa 1,5 milioane euro, vor avea loc unele schimbări în ce priveşte capitalul social", a precizat o sursă avizată, citată de NewsIn.
În România, grupul VIG controlează companiile Omniasig, Omniasig Asigurări de Viaţă, Asirom, BCR Asigurări şi BCR Asigurări de Viaţă, fiind cel mai mare jucător, cu o cotă de piaţă de 30,6%.
Grupul de iniţiativă, format din mai multe companii din piaţă, îşi propusese să înfiinţeze PAID în perioada 10-15 septembrie, iar până la sfârşitul lunii septembrie urma să fie vărsat capitalul social de către cei 18-19 asigurători care vor să încheie asigurări obligatorii de locuinţe, declarau anterior surse din piaţă.
Grupul de iniţiativă pentru înfiinţarea PAID a propus ca asigurătorii care vor să încheie asigurări obligatorii de locuinţe să participe la capitalul social al PAID cu cel puţin 250.000 euro. Participaţia maximă a fiecărui asigurator la PAID nu poate depăşi 15% din capitalul Pool-ului.
Suma maxim asigurată este de 20.000 euro pentru locuinţele de tip A şi de 10.000 euro pentru locuinţele de tip B. Prima obligatorie este de 20 euro în cazul locuinţelor tip A şi de 10 euro în cazul locuinţelor tip B.