ZIARUL BURSA

04 septembrie 2009
Ediţia din 19.12.2024

CNVM a aprobat amânarea ofertei de preluare a "Rompetrol"

Izabela SîrbuPiaţa de Capital / 4 septembrie 2009

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a aprobat cererea kazahilor de la "KazMunaiGaz" cu privire la prelungirea datei de depunere a documentaţiei pentru lansarea ofertei publice de preluare a acţiunilor "Rompetrol Rafinare" (simbol RRC), cu 30 zile, potrivit instituţiei.

Investitorii ocolesc, în continuare, fondurile de acţiuni

Investitorii ocolesc, în continuare, fondurile de acţiuni

Izabela SîrbuPiaţa de Capital / 4 septembrie 2009

Gustul amar pe care l-au simţit investitorii când şi-au văzut fondurile de acţiuni depreciindu-se la cote alarmante, în ton cu titlurile listate la Bursă, se pare că i-a lecuit definitiv pe aceştia, făcându-i extrem de precauţi şi îndreptându-i către investiţiile cu venit mic, dar sigur, precum fondurile monetare.

"Iproeb" Bistriţa şi-a câştigat porţia dintr-un contract

Ştefania CiocîrlanPiaţa de Capital / 4 septembrie 2009

Producătorul de fire şi cabluri electrice "Iproeb" Bistriţa (simbol IPRU pe piaţa Rasdaq) a câştigat, alături de mai multe companii, o licitaţie pentru reconstrucţia unei linii electrice dintre două staţii de tensiune situate în Polonia, în valoare de aproximativ 43 milioane de euro, fără TVA, potrivit contractului de atribuire.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

RON Exchange Rate Hits 6-Week Low

M.M. (TRADUS DE ANDREI NĂSTASE)English Section / 4 septembrie 2009

Stocks listed on the Bucharest Stock Exchange (BSE) lost 3% yesterday, while the national currently depreciated to 4.2372 RON/EUR, amid influences from international markets.

SIF Moldova Signs To Postpone BCR Listing

Adina Ardeleanu (TRADUS DE ANDREI NĂSTASE)English Section / 4 septembrie 2009

SIF Moldova, a minority shareholder in Banca Comerciala Romana (BCR) on 1 September signed an agreement to postpone the listing of the bank on the Bucharest Stock Exchange (BSE) after having finalized negotiations regarding the postponement of...

The mayoralty took over a pumping station of CET Braşov

OVIDIU VRÂNCEANU,BRAŞOV (Tradus de Cosmin Ghidoveanu)English Section / 4 septembrie 2009

The General Assembly of Shareholders of CET Braşov SA recently met in order to approve the transfer of the pumping station Timiş Triaj 6, as payment of the debts that the company has accrued towards the Tax Office of the city of Braşov and to the...

Bursa încearcă să-şi revină din şocul scăderilor

Izabela SîrbuPiaţa de Capital / 4 septembrie 2009 /

După trei şedinţe de scăderi consecutive, Bursa de Valori Bucureşti a făcut ieri primul pas în încercarea de a reveni din şocul scăderilor care au luat cu asalt pieţele internaţionale după ce bursa chineză a scăzut cu 6,7% la începutul săptămânii.

În Bulgaria, vârful crizei va fi atins în noiembrie

Ancuţa StanciuInternaţional / 4 septembrie 2009

Bulgaria va fi cel mai grav lovită de criză în toamnă, punctul culminant urmând să fie atins în noiembrie, a declarat, ieri, Simeon Djankov, ministrul bulgar de Finanţe, după reuniunea de la Bruxelles a miniştrilor de Finanţe din Uniunea...

Rectificarea bugetară - punct şi de la capăt!

Daniel IonescuEditorial / 4 septembrie 2009

Fără a face diferenţa între raţiunile disjuncte care au animat intervenţia concesivă a FMI (un act de clemenţă cu repercusiuni nespuse şi sus-puse!) şi intervenţia masivă a Băncii Centrale pe piaţa interbancară (raţiunea operaţiunii...

Producătorii de lapte, mierea Bursei pe timp de criză

Producătorii de lapte, mierea Bursei pe timp de criză

Izabela SîrbuPiaţa de Capital / 4 septembrie 2009

În timp ce aproape toate companiile de pe Bursă au înregis­trat scăderi ale rezultatelor în primele şase luni ale acestui an, sectorul producătorilor de lapte a continuat să raporteze creşteri faţă de 2008, fiind afectat de criză numai la nivelul...

Răzvan Diaconescu, Impuls-Leasing: "La nivel de piaţă au fost recuperate peste 10.000 de maşini".

Impuls-Leasing a recuperat 700 de maşini

Viviani MiricăBănci-Asigurări / 4 septembrie 2009 /

Impuls-Leasing, al cincilea jucător de pe piaţa de profil, a recuperat, în primele opt luni ale anului, circa 700 de maşini de la cei care nu au mai putut plăti ratele de leasing, ne-a declarat, într-un interviu, Răzvan Diaconescu, director...

PD-L acuză PSD că frânează reformele Guvernului

C.D.Politică / 4 septembrie 2009

Prim-vicepreşedintele PD-L Theodor Stolojan a declarat ieri, la Şcoala de vară a partidului, că PSD, formaţiune aflată în coaliţia de la guvernare, frânează reformele implementate de Executivul condus de democrat-liberalul Emil Boc.

Boc: Nu am discutat despre remanieri guvernamentale

Boc: Nu am discutat despre remanieri guvernamentale

N.I.Politică / 4 septembrie 2009

Premierul Emil Boc a susţinut, ieri, că nu a discutat despre remanieri guvernamentale, în contextul în care, conform unor surse din PD-L citate de agenţia NewsIn, ar fi avut pregătit, încă de miercuri, actul de remaniere a ministrului Educaţiei,...

Comisia Udrea prezintă, marţi, raportul final

F.A.Politică / 4 septembrie 2009

Comisia parlamentară de anchetă privind cheltuielile de la Ministerul Turismului a stabilit, ieri, ce responsabilitate are fiecare membru al său privind întocmirea raportului final, astfel încât marţea viitoare vor fi prezentate proiecte în acest...

Sindicatele ameninţă Guvernul cu demiterea

Cătălin DeacuPolitică / 4 septembrie 2009

Premierul Emil Boc a anunţat, ieri, la postul public de radio, că a semnat scrisoarea prin care Guvernul îşi asumă răspunderea pe cele trei proiecte de lege (n.r. Proiectul Legii Educaţiei Naţionale, Proiectul de Lege privind salarizarea în...

Birocraţia salvează România

Cornel CodiţăEditorial / 4 septembrie 2009

Cornel Codiţă

Este adevărat că nimeni nu e profet în ţara lui, dar totuşi, parcă prea-i de tot să aştepţi FMI-ul să-ţi pună securea în mînă şi să-ţi numere "ramurile" pe care trebuie să le tai din mult prea stufosul aparat al statului, trăitor pe seama...

Emil Ciocoiu. Cântul viorii.

Peisaje cu artişti şi expoziţii

Marius TiţaInvestiţii Personale / 4 septembrie 2009 /

În România, cînd se îngînă vara cu toamna, vine Festivalul "George Enescu", o adevărată minune culturală în vremurile în care Gigi şi Doru Măgaru" fac legea, iar Nuţi direct Constituţia

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo