Omul de afaceri Mihai Matei, arestat preventiv pentru fraudă cu fonduri europene

Alexandru Costea
Anticorupţie / 14 octombrie 2015

Omul de afaceri prahovean Mihai Matei, suspectat de fraudă cu fonduri europene cu un prejudiciu de două milioane de euro şi reţinut de DNA, ieri seară, la finalul a peste 12 ore de percheziţii şi audieri, a fost arestat preventiv, azi, de Tribunalul Prahova, decizia putând fi contestată, transmit surse din presă.

Judecătorii de la Tribunalul Prahova au admis propunerea procurorilor DNA Ploieşti şi au emis mandat de arestare preventivă pe numele omului de afaceri Mihai Matei, care controlează mai multe firme, între care şi Matero Ama, societate de construcţii care în ultimii ani a avut contracte de deszăpezire cu Consiliul Judeţean Prahova.

Decizia instanşei poate fi contestată la Curtea de Apel Ploieşti.

Potrivit unui comunicat al DNA, Mihai Matei, administrator al S.C. Matero Ama SRL, a fost reţinut pentru instigare la prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, instigare la fals în declaraţii, în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, constituire a unui grup infracţional organizat şi spălare de bani, în formă continuată.

Conform sursei citate, soţia omului de afaceri, Aurelia Liliana Matei, manager de proiect la data faptelor, suspectă în acelaşi dosar, a fost pusă sub control judiciar, fiind acuzată de prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, constituire a unui grup infracţional organizat şi spălare de bani, în formă continuată.

În acelaşi dosar, procurorii DNA Ploieşti au adus, marţi, la audieri, doi angajaţi ai firmei controlate de către cei doi soţi, care în primă fază au fost audiaţi ca martori, ulterior schimbându-li-se încadrarea juridică, cei doi devenind suspecţi în acest caz.

Potrivit DNA, procurorii anticorupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Cătălin Vlădilă şi Anghel Avram, administratori ai S.C. Maktub S.R.L., respectiv SC Leasimat S.R.L., suspectaţi de complicitate la prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, fals în declaraţii, în formă continuată, constituire a unui grup infracţional organizat, spălare de bani, în formă continuată, precum şi faţă de Ovidiu Secu, administrator al unei societăţi comerciale, pentru complicitate la prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

De asemenea, procurorii anticorupţie au dispus începerea urmăririi penale faţă de S.C. Maktub S.R.L., S.C. Matero Ama S.R.L. şi SC Leasimat S.R.L., pentru complicitate la prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi spălare de bani, ambele în formă continuată.

Potrivit anchetatorilor, în cursul anului 2010, la societatea comercială S.C. Matero Ama S.R.L. au fost elaborate două proiecte cofinanţate de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, respectiv: "Creşterea Eficienţei Energetice a Centrului pentru producerea mixturilor asfaltice" şi "Centru pentru producerea betoanelor şi mortarelor". Aferent proiectelor depuse, S.C. Matero Ama S.R.L. prin reprezentantul său legal, administratorul Mihai Matei, a desemnat ca manager de proiect pe soţia sa Aurelia-Liliana Matei. La rândul său, Mihai Matei a îndeplinit în cadrul proiectelor calitatea de responsabil cu operaţiunile financiare.

În acelaşi context, Mihai Matei, împreună cu soţia sa şi cu suspecţii Cătăin Vlădilă, administrator al S.C. Maktub S.R.L. Tecuci - ofertant (societate în care Liliana Aurelia Matei a deţinut anterior funcţia de asociat unic şi administrator) şi Anghel Avram, administrator al S.C. Leasimat S.R.L., au constituit un grup infracţional organizat având ca scop manipularea procedurii de achiziţie, în sensul depunerii de diligenţe pentru pregătirea ofertelor (prin iniţierea unor asocieri între societăţile acestora cu producătorii utilajelor sau al susţinerii ferme din partea acestora) şi implicit al stabilirii preţului de ofertare astfel încât societăţile controlate de aceştia să obţină punctajul necesar câştigării selecţiei de oferte, iar valoarea utilajelor să fie în mod artificial crescută, afirmau anchetatorii.

Conform aceleiaşi surse, în perioada 2010 - 2012, cu intenţie, Mihai Matei a determinat-o pe soţia sa să accepte depunerea şi folosirea unor documente inexacte şi false întocmite de ofertanţi, în scopul creării unei aparente stări de legalitate a procedurii evaluării, selecţiei de oferte şi adjudecării, de către ofertanţi (societăţi controlate de inculpat) şi obţinerii de la autoritatea contractantă - Ministerul Economiei - Organismul Intermediar pentru Energie - pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, în sumă de 9.677.326 lei, echivalent a 2.271.672 euro (valoare eligibilă nerambursabilă).

De asemenea, în acelaşi scop, suspecţii Vlădilă Cătălin şi Avram Anghel, cu ştiinţă, au depus pentru a fi folosite la autoritatea contractantă - Ministerul Economiei - Organismul Intermediar pentru Energie declaraţii pe proprie răspundere, neconforme cu realitatea, din care rezulta că nu sunt angajaţi în practici prohibite, că nu sunt membri ai niciunui grup sau reţele de operatori economici şi că nu se află în situaţia conflictului de interese, documente întocmite şi prezentate în cadrul procedurii organizate de SC Matero Ama SRL, se arăta în comunicatul citat.

Potrivit sursei citate, în cadrul celui de-al doilea proiect, Mihai Matei şi ceilalţi membri ai grupului au beneficiat de sprijinul lui Ovidiu Secu care, în calitate de reprezentant al unei firme din Bulgaria, a întocmit şi semnat în numele administratorului, fără ştiinţa acestuia, documentele necesare participării în calitate de ofertant în cadrul procedurii pentru implementarea proiectului respectiv.

În perioada 2011-2013, pentru însuşirea sumelor ilicite astfel obţinute, după achitarea contravalorii utilajelor ofertanţilor câştigători (S.C. Maktub S.R.L. Tecuci, respectiv S.C. Leasimat S.R.L.) care, la rândul lor, au procedat la achitarea lor producătorilor, diferenţa rămasă, în sumă de 4.210.499 lei, echivalentul a 984.936 euro, la care se adaugă TVA în valoare de 2.925.910 lei, a fost disimulată de către Mihai Matei şi ceilalţi membri ai grupului în vederea ascunderii adevăratei naturi a provenienţei, prin încheierea unor contracte comerciale cu aceleaşi societăţi controlate de aceleaşi persoane, mai arăta DNA.

În final, în baza împuternicirilor pe conturile societăţilor, Mihai Matei, alături de soţia sa, au ridicat în mod repetat sume de bani în numerar cu justificări aparent legale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb