OMV Petrom va achiziţiona 50% din acţiunile Electrocentrale Borzeşti

S.B.
Piaţa de Capital / 3 ianuarie

OMV Petrom va achiziţiona 50% din acţiunile Electrocentrale Borzeşti

OMV Petrom anunţă că va achiziţiona de la RNV Infrastructure un pachet de 50% din acţiunile Electrocentrale Borzeşti, care deţine proiecte din surse regenerabile cu o capacitate de aproximativ 1 GW, din care 950 MW eolian şi 50 MW fotovoltaic, potrivit unui comunicat al companiei, afişat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti.

"OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, va achiziţiona de la RNV Infrastructure un pachet de 50% din acţiunile Electrocentrale Borzeşti, care deţine proiecte din surse regenerabile cu o capacitate de aproximativ 1 GW, din care 950 MW eolian şi 50 MW fotovoltaic. Proiectele vor fi dezvoltate, construite şi operate în parteneriat cu RNV Infrastructure", anunţă compania.

Mai mult, OMV Petrom va achiziţiona integral Renovatio Asset Management, proprietarul celei mai mari reţele de încărcare pentru vehicule electrice din România, cu peste 400 de puncte de încărcare în România, cu perspective de creştere la aproximativ 650 până în 2026.

Prin acest parteneriat nou format, OMV Petrom împreună cu Renovatio planifică să investească, până în 2027, circa 1,3 miliarde euro, inclusiv finanţare bancară, în surse regenerabile în România. Contribuţia OMV Petrom pentru achiziţia şi construcţia acestor proiecte este estimată la până la 350 milioane euro.

Finalizarea tranzacţiilor este prognozată să aibă loc în prima parte a anului 2024, după îndeplinirea anumitor condiţii.

"Ne bucură parteneriatul cu Renovatio. Cu aceste tranzacţii progresăm semnificativ spre construirea unui portofoliu puternic şi diversificat de proiecte regenerabile. Ambiţia noastră este să ne menţinem poziţia de lider în domeniul energiei in sud-estul Europei, transformând în acelaşi timp afacerea pentru un viitor cu emisii reduse de carbon", spune Christina Verchere, director general OMV Petrom.

Prin achiziţionarea a 50% din cel mai mare portofoliu de proiecte eoliene din România, OMV Petrom completează portofoliul existent de proiecte fotovoltaice de 1 GW. Parcul fotovoltaic şi cele patru parcuri eoliene vor fi construite în zona de nord-est a României. Conform estimărilor actuale, parcul fotovoltaic ar trebui să furnizeze energie electrică sistemului energetic naţional de la începutul anului 2024, în timp ce parcurile eoliene sunt estimate să înceapă treptat producţia între 2025-2027. Proiectelor li s-a acordat deja acces la reţeaua naţională de transport a energiei electrice.

"Încă de la începuturile sale, Renovatio a ţintit către un viitor mai curat şi resurse utilizate eficient. Suntem încântaţi de intrarea în parteneriat cu OMV Petrom pentru a construi aproximativ 1 GW în proiecte care vor livra energie verde în Romania şi pentru a continua dezvoltarea sustenabilă a serviciilor de mobilitate electrică. Suntem încrezători că împreună, prin combinarea punctelor forte şi valorilor noastre, vom contribui la atingerea obiectivelor Pactului Verde European, precum şi a unui mediu mai sănătos pentru industrie şi comunitate", afirmă Aurel Arion, director general Renovatio.

Odată cu achiziţionarea a 100% din acţiunile Renovatio Asset Management, OMV Petrom va deveni cel mai mare jucător în domeniul mobilităţii electrice din România, adăugând peste 400 de puncte de încărcare noi la reţeaua existentă. La sfârşitul anului 2023, reţeaua regionala OMV Petrom număra aproximativ 270 de puncte de încărcare instalate, inclusiv prin parteneriate. Dezvoltarea reţelei de mobilitate electrică se adaugă eforturilor companiei de a contribui la decarbonarea transportului în România şi în regiune.

Renovatio este un proprietar de active de infrastructură, manager şi dezvoltator in sectorul energiei regenerabile.

Operând de peste 20 de ani de-a lungul întregului lanţ valoric şi ciclu de viaţă al proiectelor regenerabile, Renovatio a acumulat expertiză în dezvoltarea, ingineria, achiziţiile şi gestionarea operaţională a activelor eoliene şi fotovoltaice şi are un istoric solid de dezvoltare de proiecte (+3.000 MW de proiecte eoliene şi +800 MW de proiecte fotovoltaice) în România şi pe alte pieţe emergente.

Renovatio a fost prima companie care a dezvoltat şi este proprietarul celei mai mari reţele de staţii de încărcare a vehiculelor electrice din România.

OMV Petrom este cea mai mare companie integrată de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 43 milioane bep în 2022. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi în ţările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri - OMV şi Petrom.

OMV Petrom este o companie în care acţionarii români deţin peste 42% din acţiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,7%, iar 21,7% sunt deţinute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali şi alte entităţi româneşti). OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,2% din acţiunile OMV Petrom, iar restul de 6,4% sunt deţinute de alţi investitori străini. Din totalul acţiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu circa 39 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite şi dividende plătite în perioada 2005 - 2022. În aceeaşi perioadă, compania a investit aproximativ 17 miliarde de euro. În anul 2022 impozitele plătite de OMV Petrom au asigurat 7% din veniturile fiscale ale României.

Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilităţii corporatiste. În perioada 2007 - 2022, compania a alocat circa 120 milioane de euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România, concentrându-se pe protecţia mediului, educaţie, sănătate şi dezvoltare locală.

Opinia Cititorului ( 25 )

  1. Am dat petrolul si gazul pe gratis la austrieci. Afara cu OMV din Romania. Un stat ma.fiot, cu politicieni mafi.oti, au cedat in totalitate resursele Romaniei. No Afara cu OMV din tara! La pusc.arie cu toti ministrii energiei din Romania. Toti din CSAT ar trebui sa fie la puscarie.

    1. nu numai la austrieci, si eu am actiuni

      Trăiască comunismul strămoșesc!

      (Scatofonie servită)

      Nu tu detii controlul, ci OMV care a primit pe gratis resursele Romaniei. Te bucuri de maruntis pe care ti-l arunca austriecii.

      Nu tu detii controlul, ci OMV care a primit pe gratis resursele Romaniei. Te bucuri de maruntis pe care ti-l arunca austriecii.

      eu sunt happy. controlul? :)) imi lipsesc cateva miliarde de euro pt asa ceva

      de rompetrol controlat de rusi si aflat pe pierdere de decenii nu comentezi ? pe fisa postului is doar comentarii inepte despre snp ?

      kazahi, nu rushi. Comentariile despre snp sunt cretine, dar nah, Ro e plina de proshti furatzi de hotzi. Intre ei trebuie sa traim cinstit, cum bine a observat dl.Make.

    Cu asemenea miscari, nu ma deranjeaza daca nu da dividend special anul acesta.

    Spuneau "Prin acest parteneriat nou format, OMV Petrom împreună cu Renovatio planifică să investească,

    până în 2027, circa 1,3 miliarde euro, inclusiv finanțare bancară", poate fac totusi o MCS si strang bani de la actionari decat de la banci. 

    “petrolul” manjeste peste “eolian” si “panouri”…

    buna tactica de “monopolizare” si “control” a pietei. 

    sa nu o ia prea repede energia “verde” la deal si sa ramana in “vale” petrolul. 

    s c c r e t 

    1. Ma surprinde puțin comentariul tău.

      Controlul pieței va fi garantat* de stat. Doar nu suntem într-atât de creduli sa visam ca noi, ăștia cu panouri, vom avea facturi negative pe electric la infinit ;) 

      Sa ne uitam la trendul facilităților pe spectrul mașinilor electrice... 

      Faptul ca SNP face diversificare de portofoliu este de apreciat. Cei care nu se adaptează suficient de repede dispar.

      Pe de alta parte, utilizarea petrolului nu va dispărea niciodata din motive evidente!  

      never say never :)). petrom stie ca va disparea, treptat, de-asta se si pregatesc

      Petrolul si gazul metan sint si materii prime, nu doar combustibili.

      nu exista facturi “negative” ai depreciere fortata declarata sau nu contabil….

      s c c r e t 

      adica costul initial a depadit 15-20-25-30 ani de “consum” la pret de ne”bula speculativa”.

      s c c r e t 

      stim ca petrolul nu dispare inca…

      diagrama globala arata inca expansiune consum… in timp ce alte tari au timp sa dezvolte ori speculeze tehnologii alternative… ce va de genul vestul salbatic “ aur” sau perioada “caiilor ferate” 

      s. c r e t 

      este destul petrol in pamant creste complexitatea si costul… exista “pungi” tinute speculativ sa de siguranta nationala neexploatate!!!

      si romania are documente ce au fost publice prin anii 60-70 cu pungile respective devenite secretizate si disparute dupa 89…  

      si am banuiala ca documentele “vazute” atunci sunt azi in “mainile dasteptilor”..  

      pentru ca ma uimeste periodic noile “anunturi si avize” date in anumite regiuni. 

      “fosta prospectiuni sa” poate sau nu (dupa caz) lamuri mai bine. 

      la fel si cu rapoartele de pietre foarte pretioase si minereu. 

      unele se tin in umbra voit. - posibil siguranta nationala sau contexte politice economice militare pro sau contra favorabile. 

      s c c r e t 

      Asa da ;)

    Cat din taxele astea si etc cu care se lauda ca au fost platite catre stat reprezinta efectiv taxe generate si cat sunt de fapt taxe stranse de la populatie si impartite cu statul ? Cat sunt redeventele platitite in ultimul an catre stat pentru productia de hidrocarburi ?

    1. Asa face orice firma iti baga taxele in pret, ca doar nu aduce bani de acasa.

      si dc ar fi redevente mai mari= preturi mai mari tot de la noi, imediat. 

    smart move, aia cu statiile electrice

    de ce nu a facut Hidroelectrica asta? 

    pt ca da tot profitul inapoi la stat ca dividedend ca e foame de bani la buget cu pensiile speciale 

    atat putem ( oricum de apreciat renovatio , ca sunt romani pt ca au dezvoltat businessul asta) 

    1. de ce? pt ca asta-i diferenta intre managementul de la privat fata de cel de la stat.

      nu cred caz ungurul ala ceo de la h2o s-a trezit bine din cheful de revelion, d-apoi sa faca ceva in prima zi de munca? ba, esti nebun? 

    Chiar îmi era dor să vă citesc comentariile inepte...

    Am lichidat tot cu excepția SNP și bonduri!

    Succes vouă!  

    cica fostii baieti destepti cu conectii pcr,aaa psd, cei care cumparau curent pe nimic de la hidroelectrica, si il vindeau ei la pret de 2-3 ori mai mare, de au falimentat h2o,

    aia au vandut acum afacerea renovatio la petrom.

    nu stiu dc nu a fost ceva deal de-asta trebuie sa cumperi de la baietii nostri, un fel de spaga in forma continuata de la omw, daca vrea sa functioneze in Romania. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb