ONG RUS: "Rezoluţia Parlamentului UE contra mass-mediei ruse plasează la acelaşi nivel Rusia şi Statul Islamic"

Mathias Klein
Internaţional / 28 noiembrie 2016

"Rezoluţia Parlamentului UE contra mass-mediei ruse plasează la acelaşi nivel Rusia şi Statul Islamic"

Asociaţia de Cooperare Strategică, Diplomatică, Economică, Culturală şi Educaţională cu Rusia şi Spaţiul Slav a înaintat Parlamentului European o notă de protest referitoare la rezoluţia Legislativului UE contra mass-mediei ruse, în care solicită retragerea acestui document.

Într-un comunicat remis Redacţiei, Asociaţia susţine că rezoluţia forului european, redactată de eurodeputatul Anna Fotyga, plasează "într-un mod iresponsabil la acelaşi nivel Rusia şi Statul Islamic, fiind dovada palpabilă a ipocriziei politice şi a dublei măsuri" cu care se apreciază situaţia internaţională în cele mai înalte instituţii ale Uniunii Europene.

Instituţia non-guvernamentală precizează: "În acelaşi timp, apreciem că această Rezoluţie încalcă toate normele de funcţionare ale Uniunii Europene, fiind purtătoare a unui mesaj cu potenţial profund belicos, care reînvie anii cei mai negri ai Războiului Rece, amintind de perioada McCarthiysm-ului şi de "vânătorile de vrăjitoare" de tristă amintire ale unor perioade istorice revolute, pe care le credeam demult depăşite. În privinţa dublei măsuri invocate, vă amintim recentele campanii mediatice defăimătoare purtate în toate mass-media europene, împotriva Federaţiei Ruse şi a conducătorilor săi, cu acuze care nu au fost nici confirmate, nici dovedite, dar care au făcut dovada unei propagande foarte atent orchestrate, menite să deformeze imaginea Rusiei în ochii publicului european. În privinţa acestor maşinaţiuni ale presei europene, nu s-a adoptat nici un fel de rezoluţie şi nici nu s-a anunţat măcar o intenţie în remedierea unei imagini deformate care s-a creat astfel".

Asociaţia solicită, astfel, reanalizarea şi retragerea acestui document pe care-l cataloghează drept "inadecvat" şi "ruşinos".

Parlamentul European a denunţat, săptămâna trecută, "propaganda"antieuropeană tot mai virulentă din partea Rusiei, într-o rezoluţie prin care cere blocului comunitar să reacţioneze printr-un discurs ofensiv şi să facă din această comunicare strategică o prioritate, potrivit RFI, care a precizat că textul nu a trecut neobservat la Moscova.

Parlamentul European s-a declarat foarte îngrijorat de dezinformarea şi propaganda rusă, menite să slăbească şi să divizeze Uniunea Europeană. În acest scop, Moscova a folosit diferite mijloace, precum postul de ştiri Russia Today, "aşa-numitele agenţii de ştiri", precum Sputnik, sau chiar "troli" care acţionează pe reţelele de socializare, potrivit europarlamentarilor, citaţi de News.ro.

În textul rezoluţiei adoptat cu 304 voturi pentru 179 împotrivă şi 208 abţineri, Parlamentul avertizează că Moscova injectează sume considerabile în această operaţiune, fie direct, fir prin intermediul companiilor şi organizaţiilor pe care le controlează.

De asemenea, europarlamentarii au denunţat susţinerea rusă oferită partidelor de extremă-dreapta şi forţelor populiste care neagă valorile fundamentale şi democraţiile liberale.

În Rusia, dezbaterea din Parlamentului European privind "războiul informaţional purtat de Rusia" a fost prima ştire din jurnalele televiziunilor, fiind urmată de subiecte de actualitate internă, potrivit corespondentei RFI la Moscova.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb