ONU se teme că actuala criză politică din Irak va afecta lupta împotriva ISIS

Ioana Dogaru
Internaţional / 16 aprilie 2016

Organizaţia Naţiunilor Unite a făcut vineri apel la responsabilii politici irakieni să pună capăt crizei politice care întârzie formarea unui nou guvern de tehnocraţi şi care ameninţă să slăbească ţara în războiul împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (ISIS), relatează AFP.

"Singura parte care beneficiază de pe urma diviziunilor politice, a haosului, precum şi a slăbirii statului şi a instituţiilor sale este Daech (acronimul arab al ISIS). Nu trebuie să permitem ca acest lucru să se întâmple", a precizat, într-un comunicat, reprezentantul ONU în Irak, Gyorgy Busztin.

În contextul în care forţele irakiene îşi continuă ofensiva împotriva ISIS, care controlează din 2014 vaste teritorii la nord şi la vest de Bagdad, SUA şi-au exprimat de asemenea îngrijorarea că disputele politice ar putea slăbi lupta împotriva jihadiştilor.

Joi, în loc să se pronunţe asupra listei de miniştri ai noului guvern propusă de premierul irakian Haider al-Abadi pentru adoptarea de reforme anticorupţie, deputaţii au votat pentru destituirea preşedintelui parlamentului, Salim al-Joubouri, şi a celor doi adjuncţi ai săi.

"Responsabilii politici irakieni trebuie să pună interesul naţional deasupra oricăror alte considerente şi să lucreze fără oprire pentru ca procesul politic să aducă soluţii care să scoată Irakul din această criză şi să întărească statul şi instituţiile sale. Numai prin unitate Irakul va învinge", a spus Busztin.

Abadi încearcă să formeze un nou guvern de tehnocraţi pentru a adopta reforme împotriva corupţiei, însă se izbeşte de rezistenţa puternică a formaţiunilor politice, inclusiv a taberei sale şiite.

Partidele se tem să nu îşi piardă privilegiile de care beneficiază datorită posturilor de miniştri de care dispun membrii lor.

De ani de zile, ministerele sunt de fapt împărţire între principalele partide, care le conduc ca pe propriile fiefuri.

Formarea unui guvern stabil este crucială pentru o parte a comunităţii internaţionale care susţine Irakul în lupta pentru eliberarea teritoriilor controlate de Statul Islamic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5625
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1610
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9082
Gram de aur (XAU)Gram de aur439.0006

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb