ONU: Securitatea alimentară nu este o problemă în 2010

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Materii Prime / 13 octombrie 2010

ONU: Securitatea alimentară nu este o problemă în 2010

Indicele Baltic Dry, care măsoară costurile de transport ale materiilor prime, a înregistrat, în perioada 4-8 octombrie, cel mai mare câştig săptămânal din august până la momentul actual. Săptămâna aceasta, însă, s-a înscris pe curs descendent. La data de 11 octombrie, indicele a pierdut 0,03%, ajungând la 2.695 puncte. În septembrie, indicele a fluctuat între 2.737 şi 2.446, după ce depăşise 4.000 în luna iunie. Analiştii cred că indicele va continua să scadă.

Securitatea alimentară este, în 2010, un motiv mai redus de îngrijorare decât în anii precedenţi, chiar dacă preţurile de pe pieţele mărfurilor agricole cresc, sunt de părere specialiştii Naţiunilor Unite (ONU). În opinia acestora, stocurile de cereale sunt mari, iar consumul mondial redus, astfel că cererea va fi acoperită.

Abdolreza Abbassian, economist principal al Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură din cadrul ONU, a declarat, citată de Bloomberg: "Insecuritatea alimentară este, de cele mai multe ori, bazată pe o cerere puternică. Stocurile mari de grâu şi orez vor pune presiuni pe preţuri".

Potrivit ONU, cifrele Departamentului Agriculturii din SUA (USDA) arată că stocurile mondiale de grâu erau, la finele lunii mai, la cel mai ridicat nivel de după 2002, iar cele de orez, la sfârşitul lui iulie, la cel mai ridicat nivel din ultimii şapte ani.

Abbassian arată că stocurile de cereale din lume nu sunt, acum, atât de reduse ca în 2007, astfel că nu există motive de îngrijorare.

Dar, economistul din cadrul ONU a subliniat că, totuşi, securitatea alimentară poate fi compromisă de reducerea culturilor de grâu, orez, porumb şi soia în anul agricol început în iunie.

Conform USDA, circa 226,1 milioane de hectare de grâu au fost recoltate în anul agricol încheiat în luna mai, cu 0,3% mai mult decât în anul precedent. Anul acesta însă, culturile vor scădea cu 2%, potrivit guvernului SUA.

Preţurile unor mărfuri agricole cresc în continuare

Preţul porumbului a crescut ieri, pe piaţa din Chicago, pentru a patra zi consecutiv, cotaţia menţinându-se aproape de nivelul maxim al ultimilor doi ani. Ascensiunea are la bază temerile legate de faptul că cererea va depăşi oferta de profil, în condiţiile în care producţia SUA - cel mai mare cultivator mondial de porumb, este estimată să scadă.

La Chicago Board of Trade, cotaţia porumbului cu livrare în decembrie a urcat, ieri dimineaţă, cu 0,25 cenţi, la 5,56 dolari/buşel (1 buşel = 27 kg). În cursul zilei de luni, cotaţia crescuse cu 8,5%, atingând cel mai ridicat nivel de după septembrie 2008: 5,7325 dolari/buşel. Creşterea puternică a început vineri (+9%), după ce USDA a anunţat că producţia de porumb va totaliza 12,664 miliarde buşeli în acest an agricol, sub cantitatea anticipată de analişti: 12,977 miliarde buşeli. Astfel, recolta de porumb a SUA va fi, în anul agricol curent, cu 3,4% mai mică decât în anul anterior, din cauza inundaţiilor din iunie, respectiv a secetei din august. Anul trecut, Statele Unite au avut o recoltă record, de 13,11 miliarde buşeli de porumb.

Tot ieri, preţul boabelor de soia cu livrare în noiembrie a crescut cu 8,75 cenţi (0,8%), la 11,6125 dolari/buşel. Luni, preţul a urcat la 11,8875 dolari buşelul - cel mai ridicat din ultimele 16 luni. Şi în cazul boabelor de soia, SUA realizează cea mai mare producţie din lume, urmându-i Brazilia.

În schimb, preţul grâului cu livrare în decembrie a coborât cu 4,75 cenţi (0,7%), la 7,045 dolari/buşel. Cotaţia grâului de morărit cu livrare în noiembrie a scăzut, la NYSE Liffe Paris, cu 2,1%, la 218,50 euro (301,98 dolari) tona metrică.

Preţul orezului a urcat, la Chicago, cu 4,5 cenţi (0,3%), la 13,05 dolari suta de livre (o livră = circa 500 grame). În 8 octombrie, cotaţia a urcat la 13,295 dolari - cea mai ridicată de după 12 aprilie.

Cotaţia orezului ar putea creşte cu 30%

Specialiştii cred că preţul orezului ar putea creşte cu 30%, la 16-17 dolari pentru suta de livre în ianuarie 2011, ca urmare a faptului că vremea secetoasă a redus randamentul culturilor din SUA - al patrulea exportator mondial de orez în 2009.

USDA şi-a modificat în sens negativ estimarea privind producţia de orez din acest an: -5%, la 11 milioane tone metrice.

Cotaţia orezului a urcat cu 37% faţă de nivelul minim al anului, înregistrat în 30 iunie: 9,55 dolari suta de livre. Preţul grâului a urcat cu 67% faţă de minimul atins în 9 iunie, iar cel al boabelor de soia - cu 31% faţă de nivelul minim consemnat la aceeaşi dată.

< link >https://www.bursa.ro/cerealele-plasamente-preferate-de-investitori-pe-timp-de-criza-98190&s=materii_prime&articol=98190.html< link2 >Cerealele, plasamente preferate de investitori pe timp de criză< link3 >

Potrivit ONU, consumul de alimente din 2010 este inferior celui din 2008, ca urmare a situaţiei economice actuale.

Creşterea preţului porumbului, care a ajuns, recent, la nivelul maxim al ultimilor doi ani, şi care a generat ascensiunea cotaţiilor altor materii prime agricole, a adus temeri cu privire la preţurile alimentelor şi biocombustibililor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb