OPINII 2020-2022: credibilitatea media se predă, dar moare

Dacă e să numărăm victimele după trei ani catastrofali pentru umanitate, doi dilataţi de pandemie şi unul focalizat pe război, credibilitatea mass-media ar figura în capul tuturor listelor posibile.

Răspândirea terorii sanitare iniţial pentru rating şi apoi pentru subvenţiile guvernamentale în scopul "informării publicului", înăbuşirea vocilor critice şi apoi campania de decredibilizare a tuturor celor care nu cântau în corul oficial, au fost iniţial justificate de sumele masive pompate de guverne.

Pandemia a adus nişte subvenţii guvernamentale pentru industriile cele mai lovite, precum HoReCa de pildă, dar şi ajutoare de stat pentru presă, deşi ratingul era în creştere (calamităţile fac rating), iar companiile care se axau pe vânzările online vărsau bani în publicitatea din pandemie mai vârtos ca înainte.

Am avut, deci, ajutoare de stat pentru media, dar şi campanii finanţate de stat pentru "informare", într-unul din astfel de spoturi defilând muribunzii care nu pot respira şi imploră ajutorul.

De aici şi până la emisiunile "libere de nevaccinaţi" nu a fost decât un pas, unul făcut pe repede înainte de posturile de ştiri. Bonus campania de decredibilizare şi compromitere a celor care nu îmbrăţişau narativul oficial, cu moderatorul şi 2-3 invitaţi făcând praf argumentele vreunui Gică-contra rătăcit prin platou sau suspendarea pur şi simplu a vocilor critice de pe platformele sociale pe care activau.

Pe finalul pandemiei, pentru recuperarea ratingului migrat spre canalele You Tube, media a început să dea cuvântul şi contestarilor versiunii oficiale privind Covid şi vaccinurile, ba am văzut chiar şi emisiuni despre morţile subite printre vaccinaţi, lucru de neconceput înainte.

Şi nici nu a evoluat bine pandemia spre versiunile mai blânde ale virusului că am avut războiul din Ucraina şi presa a dezbrăcat halatul alb pentru a îmbrăca uniformă de camuflaj.

Selecţia surselor se face acum doar printre cele care pot difuza puncte de vedere pro-Ucraina, poveştile de succes de pe front sunt doar dintr-o parte, iar din cealaltă vin doar istorii ridicole sau groteşti. Sursele ucrainiene sunt preluate de cele occidentale mari şi apoi redistribuite în toate colţurile lumii occidentale, în vreme ce sursele ruse sunt cenzurate sau ignorate. Să fie doar comoditatea jurnalistului simplu, care poate traduce cuminte din engleză ce scriu ziarele occidentale mari sau o selecţie deliberată care a dus în multe redacţii la desemnarea unor persoane anume care să trateze tema războiului în cheie ucrainean-triumfalistă şi catastrofal-rusească.

Şi aşa am ajuns la jocul video prezentat ca scene reale de luptă în aer, la bătrânele care doborau dronele cu borcanul de murături sau fantomele din Kiev. Naraţiuni care s-ar potrivi mai bine în benzile desenate şi nu în jurnalele de ştiri ale unor televiziuni mari.

Aşa că în acest moment, după trei ani de promovat versiuni guvernamentale ale realităţii, selectare părtinitoare a surselor şi filtrat opinii incomode, presa ocidentala se confruntă cu o decredibilizare accelerată şi va sfârşi probabil în urma platformelor care asigură conţinut independent destul de curând.

Ce mecanisme au făcut jurnaliştii să-şi pună în paranteză spiritul critic în perioada 2020-2022? Definiţia jurnalistului veritabil era chiar legată de acest concept - cineva care îşi foloseşte spiritul critic în folosul publicului. Or spiritul critic din media a fost folosit exclusiv pentru vânzarea versiunii guvernamentale a evenimentelor şi compromiterii contestatarilor acesteia. Cum de a fost posibil aşa ceva?

Din păcate, celebra strategie băţul şi morcovul a fost implementată cu succes şi aici.

Uitaţi-vă la jurnaliştii care pun întrebări la conferinţele Preşedintelui, unde se ridică pe bandă rulantă doar mingi la fileu. Când aţi auzit ultima întrebare incomodă? De ce se comportă aşa cei care vin colo?

Este vorba de un mecanism de filtrare şi de stimulare a conformării. Cu ani în urmă am fost desemnat de o redacţie să fac parte dintr-o delegaţie de jurnalişti care urma să poarte nişte discuţii neoficiale cu reprezentanţi ai instituţiilor financiare de la Frankfurt. BCE, ESMA etc. Diurnă de 500 de euro pentru 4 zile, casă şi masă, discuţii neoficiale, deci zero articole. Ce huzur, ce odihnă. Unii nu mai pot fi critici confruntaţi cu atâta generozitate, iar cei care nu sunt afectaţi pozitiv nu mai sunt selectaţi a doua oară.

Iar redactorii-şefi au la dispoziţie o paleta vastă de cenzurare a opiniilor neconforme cu linia impusă în redacţie, de la "acum nu e momentul", la "să mai aşteptăm reacţii" şi la demontarea cu argumente logice, dar lipsite de onestitate a demersurilor incomode, iar şeful, se ştie, are ultimul cuvânt.

Cum stimulentele au venit pentru toţi cei care au fost dispuşi să distribuie şi să justifice naraţiunile oficiale legate de pandemie şi război, dorinţa publicaţiilor de a concura între ele a fost anulată, iar cei care doreau să conteste liniile impuse prin redacţii au fost marginalizaţi sau eliminaţi. Când statul şi partidele (cazul din România) plătesc, de ce s-ar împiedica media de opinia publicului? Oricum, presa nu mai trăieşte din vânzări de ziare şi abonamente la site-uri... Aşa că, dragi cititori, sunteţi mari, sunteţi şi vaccinaţi, vă puteţi face singuri selecţia de ştiri relevante trăgând concluzii pe cont propriu. Nu vă trebuie decât ceva timp pentru documentare, ceva timp pentru intepretare şi puterea de a vă plasa în minoritate când e cazul. E simplu.