OPINII Băsescu sau Coldea?

Cine conduce România?

Cine e câinele alpha al turmei mioritice?

Şi dacă ne uităm de jur-împrejur şi nu vedem niciun alpha, înseamnă că nu conduce nimeni? Dar, mergem, totuşi, undeva, cu aerul că există un oarecare plan... Şi nu cred că suntem chiar de capul nostru...

Principala preocupare a speciei noastre, de mii de ani încoace, e să creeze o societate care să-i contrazică vocaţia biologică.

Omul e un prădător care trebuie dresat să nu fure şi să nu ucidă, un poligam ce trebuie întemniţat în sfânta taină a cuplului viager, un carnivor hulpav împins în austera moderaţie vegană, un animal gregar silit să trăiască în supunerea unor grupuri eterogene, unde alpha şi omega sunt dispuşi aleator pe crenguţele generice ale organigramelor.

Preşedintele e omega, şefii Camerelor, la fel, Premierul - aşijderea, directorii serviciilor speciale, şefii Armatei, ai Poliţiei - toţi au rămas subalterni , chiar dacă au fost avansaţi de carieră (Nu o spun cu dispreţ sau din porniri denigratoare dar nici nu pot nega evidenţa. Naturalia non sunt turpia, tarele din naştere nu pot fi criticate. Nu poţi râde de un invalid sau de o femeie urâtă, dar dacă îl numeşti pe unul "atlet desăvârşit", "Apollo", "David de Michelangelo" iar pe cealaltă "frumuseţe răpitoare", abia atunci ironia e condamnabilă, sarcasmul - dezgustător!)

Nu poţi cârmui cu Tăriceanu, Ponta, Dragnea, Nicuşor Dan, nu poţi controla un popor recalcitrant, cârcotaş, indisciplinat şi isteţ prin Zgonea, Daniel Constantin, Radu Cristescu, Firea, Turcescu, Videanu, Cioloş şi Hellvig. Oamenii ăştia nu s-ar putea impune nici în faţa locatarilor unui bloc din Berceni, ştim cu toţii asta, instinctual.

Dar ţara merge, cât de cât, în mod cert cu o implicare serioasă a Celui de Sus, poate şi cu o mână de ajutor de peste hotare, cu un modest aport corporatist, dar şi cu determinarea unor lideri locali.

Unul e Traian Băsescu, fără doar şi poate. Altul e o ea, Laura Kovesi, braţul înarmat al zeiţei de o intransigenţă oarbă, care cântăreşte de zor deşi nu vede neam ce cântăreşte... Un altul e, pare-se, Florian Coldea, acel Brennus care împovărează talerul balanţei până la nivelul covenabil. Mai e Isărescu, armonizatorul interesului naţional cu interesele globale (cel puţin în fişa postului) şi, desigur, cohorte, centurii, legiuni de eroi anonimi, moderat remuneraţi şi ocoliţi pururea de glorie, fie ea şi postumă.

Echilibrul echipei a ţinut în echilibru naţiunea.

De la o vreme, Traian Băsescu a început să-l atace pe Florian Coldea.

La început, aşa, de pamplezir, pour la bonne bouche, just for show (- ca să folosesc nişte barbarisme care mă vor face simpatic corporatiştilor...)

Mai apoi, serios, prevestitor de meciuri spectaculoase în ringul politic mioritic.

Ce se va întâmpla? Dacă biruie Băse, binomul riscă să devină monom, fiinţa justiţiară bicefală îşi va înjumătăţi voracitatea. Dacă învinge Coldea, bătrânul gladiator, pururi învingător până acum, va fi târât afară din arenă de un atelaj pesedist care va mugi satisfăcut, în vreme ce adevăratul beneficiar va sărbători discret, la un festin restrâns unde se vor servi tocmai antricoatele animalelor de tracţiune.

Dacă aş fi implicat politic şi ar trebui să pariez pe unul dintre cei doi jucători, ce aş paria oare?

Toate datele mă îndreptăţesc să spun fără ezitare "Băsescu". E mai puternic, mai dibaci, mai rutinat, e eroul neînvins al vremilor din urmă. Are o importantă susţinere externă.

Dar... susţinere externă are şi Coldea.

Asta presupune fie că nu va exista o confruntare, fie că susţinerea unuia va înceta.

Dar dacă aş fi... să zicem, un ambasador, sau poate un cetăţean al unei ţări mari şi federale, cu număr de telefon nelistat, adresă necunoscută, poate oficial mort de prin anii '90, genul de personaj neplauzibil din filmele artistice... pe cine aş susţine?

Toate datele mă îndreptăţesc să spun fără ezitare "Băsescu". E mai puternic, mai dibaci, mai rutinat, e eroul neînvins al vremilor din urmă... În plus, a fost, este şi va fi loial, aceasta fiind o calitate destul de rară la partenerii români...

Dar... toate au un sfârşit, oamenii nu sunt nemuritori... unii se duc, alţii vin. Messi o fi el titular fără discuţie, dar echipa nu poate aştepta ca el să cadă lovit de apoplexie pe teren, îl va pensiona la un moment dat, iar tricoul său va fi îmbrăcat de un puşti, poate mai bun, poate mai rău, dar viguros, energic, în putere. La un moment dat, vine clipa tristă când fermierul duce la abator taurul de montă, varsă o lacrimă, apoi începe să giugiulească viţelul proaspăt achiziţionat.

După Revoluţie, România a avut patru şefi de Stat. Doi - puternici, doi - slabi.

Câtă vreme cei puternici au fost în funcţie, a fost clar cine-i şeful.

În mandatul lui Emil Constantinescu, la cârmă n-a fost nimeni.

Ţara a mers în derivă, în inerţie. Toată clasa conducătoare a fost compusă din omega, de la mare la mic, vizibili şi invizibili. Un oarecare status quo a fost menţinut local, în alveolele stupului. Aşa a fost planul, a fost o pauză prevăzută, o discontinuitate asumată, o sincopă necesară, un interregnum.

Acum, la al doilea Preşedinte slab, lucrurile stau diferit. Nu mai sunt vremuri de răgaz, de intermezzo vesel, cu comper care să facă giumbuşlucuri. Actorii mari s-au retras şi salvează piesa, interpretând roluri aparent mici.

În era şefului slab numărul doi, conduce încă şeful puternic numărul doi.

Poate că şeful tare numărul doi va reveni într-o poziţie de şefie, cum a făcut şi şeful tare numărul unu, după ce l-a îngropat pe şeful slab numărul unu... Sau poate că nu, dacă pierde lupta de care vorbeam...

Cert e că la un moment dat, Băse va dispărea din peisaj, fie ca un leu bătrân, hăcuit de hiene, fie ca un elefant care se duce per pedes la locul său de veci... După el va veni un politician slab, un muţunache, un ONG-ist, un tehnocrat, un băiat... (Rareori în istorie, unui lider puternic i-a urmat un succesor pe măsură, aş îndrăzni să spun că niciodată...) Care însă nu va fi moţul unei anarhii moderate, ci vitrina unei conduceri puternice din umbră.

Benaia ben Iehoiada s-a remarcat, ce-i drept, în vremea lui David... Dar, măsura adevăratei sale anverguri politice s-a arătat abia după înscăunarea lui Solomon.

Benaia, cu cheretienii şi peletienii lui, a determinat, alături de un preot şi de un profet, urcarea pe tron a fiului Batsheebei. Fără Benaia, Adonia ar fi devenit stăpân peste seminţiile lui Israel (probabil pentru vreo două-trei luni) iar astăzi nu s-ar fi auzit nici de Templu, nici de Proverbe. Solomon a domnit 40 de ani.

Oare cine va fi soldatul care va impune viitoarea căpetenie supremă peste seminţia republicană dâmboviţeană?

E domnul Coldea eroul biblic episodic care a făcut posibilă scrierea mai multor capitole importante?

(Acuma, nu ştim dacă Florian Coldea a doborât vreun gigant egiptean cu un simplu băţ, ca Benaia, dar, şi dacă ar fi făcut-o, n-o vom afla niciodată, având în vedere instituţia discretă pe care o serveşte...)

Ca liber cugetător, aş paria pe Băsescu, dat mai probabil ca victorios...

Ca neobosit cititor al cărţilor lui Samuel şi ale Regilor, aş paria pe Coldea, cota lui probabilă aducând un câştig mai mare, la o miză mai mică...

Dar, cum spunea poetul, de-o fi una, de-o fi alta... bucuroşi le-om duce toate, că oricum n-avem încotro...