OPINII Ce trebuie să achit după ce am pierdut procesul de dare în plată?

Legea nr. 77/2016 este un act normativ ce a generat multiple controverse ca urmare a deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională pe marginea sa, în special în interpretarea condiţiilor obiective şi subiective ale teoriei impreviziunii.

După aproape trei ani de la intrarea sa în vigoare, după numeroase decizii ale instanţei de contencios constituţional şi o varietate de soluţii judecătoreşti, Legea nr. 77/2016 aduce în atenţia noastră o nouă instituţie de drept - punerea părţilor în situaţia anterioară comunicării notificării de dare în plată.

Mare parte a litigiilor grefate pe Legea nr. 77/2016 iniţiate în anul 2016 au fost soluţionate definitiv în decursul acestui an, fiind parcurse trei faze procesuale (fond, apel şi recurs), iar în cazurile soluţionate nefavorabil consumatorilor s-a ajuns în ipoteza punerii părţilor în situaţia anterioară depunerii notificării de dare în plată.

Dispoziţiile legale sună în felul următor: "În situaţia în care se admite contestaţia formulată de creditor, părţile vor fi puse în situaţia anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de prezenta lege" (art. 7 alin. (5) din Legea 77/2016), fără a detalia modul în care va opera punerea în situaţia anterioară.

Deşi la prima vedere norma legală pare suficient de clară, în practică au apărut deja mai multe interpretări, printre care s-au conturat următoarele:

Pe de o parte, debitorii-consumatori au intepretat textul legal antemenţionat în sensul reluării executării convenţiei de credit de la momentul la care a intervenit suspendarea executării plăţilor (data comunicării notificării de dare in plată) - ceea ce presupune reluarea executării creditelor prin raportare la soldul existent la acea data şi reluarea plăţii ratelor lunare începând cu scadenţa următoarei rate (rata lunară ce ar fi devenit scadentă după transmiterea notificării de dare în plată), fără a fi calculate ratele ce ar fi devenit scadente pe durata suspendării de drept a executării contractelor (durata soluţionării definitive a contestatiei).

Pe de altă parte, creditorii-profesionişti au interpretat textul legal în sensul reluării executării Convenţiei de credit de la momentul la care a fost soluţionată definitiv contestaţia formulată în temeiul art. 7 din Lege - ceea ce presupune reluarea excutării creditelor prin raportare la soldul ce ar fi fost înregistrat la acea dată (în măsura în care nu ar fi intervenit suspendarea executării), fiind calculate şi solicitate la plata globală ratele ce ar fi devenit scadente pe durata suspendării de drept a executării contractelor (durata soluţionării definitive a contestatiei).

Această chestiune prezintă o importanţă practică deosebită pentru debitori, întrucât în măsura în care băncile creditoare intepretează punerea părţilor în situaţia anterioară în modalitatea arătată mai sus, debitorilor li se cere să achite toate ratele ce ar fi devenit scadente pe durata suspendării de drept (durata soluţionării definitive a litigiilor).

Astfel, după pierderea proceselor, debitorii se regăsesc într-o situaţie şi mai dificilă decât cea iniţială, întrucât li se cere să platească sume globale considerabile (mii şi zeci de mii de CHF), fără a li se acorda posibilitatea eşalonării acestora - împrejurare ce atrage inclusiv posibilitatea declarării scandenţei anticipate a întregului credit, iar pe cale de consecinţă devine iminentă demararea executării silite.

Se creează astfel o nouă sancţiune pentru acei debitori ce au încercat să acceseze prevederile Legii nr. 77/2016 şi să găsească un remediu pentru impasul în care se regăseau - scopul fiind descurajarea debitorilor să mai acceseze acest act normativ.

Prin punerea părţilor în situatia anterioară în modalitatea promovată de insituţiile bancare, se ajunge la un nonsens juridic - un act normativ de protecţie al consumatorilor (Legea 77/2016) prejudiciază consumatorii şi lezează drepturile acestora, în loc să amelioreze situaţia de dificultate financiară o agravează.

Mecanismul de punere în situaţia anterioară creat de instituţiile de credit nu încalcă doar scopul Legii 77/2016, ci acesta ignoră şi efectul suspensiv pe care îl produce transmiterea notificării de dare în plată (art. 7 alin. 4 din Legea 77/2014) - suspendare ce intervine de drept, şi nu la solicitarea debitorilor.

Pentru a preveni crearea unei noi practici nefavorabile consumatorilor este din nou necesară intervenţia instanţelor de judecată, pentru a lămuri şi clarifica hotărârile judecătoreşti asupra modalităţii în care operează punerea în situaţia anterioară a părţilor.

De asemenea, este necesar ca debitorii să acţioneze din timp pentru a preîntâmpina eventuala declarare a scadenţei anticipate a creditelor şi agravarea situaţiei contractuale.

Credem cu tărie că punerea în situaţia anterioară înseamnă exact ceea ce indică şi sintagma: aducerea contractului de credit la stadiul în care acesta era anterior operării supendării de drept a plăţilor, respectiv anterior comunicării notificării de dare în plată, fără a se solicita alte sume pretins scadente (ratele de pe durata suspendării de drept).