OPINII Ce viitor au depozitele bancare?

Am învăţat că un depozit la termen poate să aibă şi dobândă zero şi asta aici, în România.

Nu vorbim încă de depozitele în lei, dar pentru cele în euro şi dolari există bănci care oferă deja aşa ceva. Şi având în vedere comisioanele de administrare a contului curent şi cele de retragere de numerar, putem spune că plătim deja pentru păstrarea banilor noştri.

Până acum, la fiecare criză majoră, învăţam să ne bucurăm că avem bani puşi de-o parte în bănci şi nu în acţiuni.

Vezi corecţiile BVB din 2008-2009 şi iarna lui 2020. Asta ca să nu pomenim de perioada 1996-1998 (e drept, atunci şi deponenţii au avut şocuri având în vedere lanţul de falimente bancare).

Bucuria era de scurtă durată, pentru că pieţele de acţiuni îşi reveneau mai devreme sau mai târziu, astfel încât cei cu depozitele la termen tot la coada randamentelor rămâneau, dar cel puţin erau scutiţi de impactul emoţional al unor oscilaţii de preţ. Ideea este că până de curând dobânda la depozite putea să ofere un mic randament real-pozitiv, ceva peste inflaţie.

Ei bine, acele vremuri vor fi uitate repede pentru că, pur şi simplu, s-au acumulat datorii prea mari în economiile dezvoltate.

Statele nu îşi mai permit să plătească dobânzi decente celor care le împrumută şi, cum există o corelaţie între dobânzile la bondurile de stat şi cele la depozitele la termen, nici deponenţii nu vor fi mai fericiţi în perioada următoare.

Menţinerea dobânzilor scăzute pentru o lungă perioadă de timp e bună pentru companiile listate care au şansa de a oferi un randament la dividend situat peste dobânzile bancare, cel puţin în perioadele situate în afara bulelor conjuncturale.

Nu toţi au însă stomac pentru bursă şi acţiuni şi nu toate depozitele vor fi sparte pentru a face loc în portofoliul deţinătorului şi unor acţiuni listate la bursă. Rămâne însă varianta obligaţiunilor de stat sau corporative, iar acestea ar putea fi noile depozite la termen în perioda următoare

De ce şi-ar plasa cineva banii la CEC pentru 2 ani cu dobândă de 4% pe an în loc să împrumute statul tot cu 4% dar neimpozabil într-o emisiune listată la bursă (cu posibilitatea de a primi deci o parte din dobândă în cazul unor răscumpărări înainte de scadenţă)?

Sau de ce şi-ar păstra banii în euro cu 0% dobândă la BRD în loc să împrumute statul cu 2% dobândă în cazul titlurilor de stat în euro listate la bursă?

Iar dacă emisiunile de titluri de stat ies câştigătoare în competiţia cu băncile la capitolul randament, în condiţiile în care plusul de siguranţă şi lichiditate (vorbesc aici de emisiunea Fidelis) este evident, ce se întâmplă în cazurile în care vorbim de alte emisiuni de obligaţiuni, de această dată corporative?

Sigur, aici e nevoie de mai multă atenţie, contează siguranţă pe care o inspiră emitentul dar şi garantul, dar ideea este că banii din bănci pot fi plasaţi cu un plus de randament în alte zone fără ca riscul să crească proporţional cu creşterea de randament.

Cumva din inerţie, mulţi nu caută însă alternative la depozite, inerţie cu atât mai mare cu cât sumele economisite nu sunt consistente.

Va trebui să ne deprindem totuşi să săpăm mai adânc pentru randamentele banilor noştri, pentru că nu există nicio rezolvare decentă pentru datoriile mari acumulate după criza subprime şi actuala pandemie, astfel încât dobânzile vor rămâne aproape de zero o perioadă lungă.