SITUAŢIE FĂRĂ PRECEDENT - OPINII FMI, adio, dar rămân cu tine...

CRISTINA CHIRIAC, analist economic
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 4 decembrie 2013

FMI, adio, dar rămân cu tine...

Multe discuţii de câteva zile încoace şi mulţi sunt cei care îşi dau cu părerea. Avem sau nu avem acord cu FMI? Răspunsul este simplu: AVEM.

Avem acordul stand-by 2013-2015. Scrisoarea de intenţie reprezintă o evaluare a modului în care Guvernul României a îndeplinit până acum condiţiile din acord. Prin scrisoarea de intenţie, statul român îşi asumă, de asemenea, noi angajamente care să ducă la îndeplinire principiile de bază prevăzute în acord, în principiu fiind vorba de măsuri care să menţină inflaţia la 2,2% din PIB.

În aceste condiţii, măsura creşterii nivelului accizelor la carburanţi cu 7 eurocenţi înseamnă o creştere de preţ la combustibil de 8%, ceea ce va antrena alte majorări de preţuri şi, implicit, creşterea inflaţiei.

Creşterea accizei la combustibil va afecta industria de transport, ale cărei costuri se reflectă în toate preţurile de consum finale. Agricultura va fi şi ea afectată de mărirea accizei la combustibil. Majorarea taxelor şi impozitelor afectează direct populaţia, duce la restrângerea cheltuielilor, reflectându-se, în final, în scăderea ratei ocupării forţei de muncă.

Permanent, în România, guvernanţii au crescut taxele ca măsură de reformă economică, în timp ce banii publici s-au cheltuit ineficient şi netransparent. Anul viitor sunt prognozate cheltuieli suplimentare cu salarii, pensii şi investiţii şi singura măsură fiscală găsită de Guvern este creşterea taxelor.

Singura măsură fiscală care va duce la relansarea economiei va fi cea de creştere a veniturilor bugetare. Aceasta se poate face numai prin colectarea mai eficientă a taxelor şi impozitelor, prin diminuarea birocraţiei şi prin scăderea impozitelor.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. probabil ati vrut sa spuneti 2.2% deficit bugetar din PIB. Nici eu nu as fi observat daca nu cel putin 3 publicatii elvetiene mentionau aceasta cifra si faptul ca reprezentanti ai PSD au luat-o pe aratura(probabil pentru a analiza terenul Nana).Cu domnul Voinea nu este de glumit caci domnia sa glumea cu vreun an in urma in care spunea ca stand pe partea cu doamnele de la FMI ar fi reusit sa le convinga sa accepte conditii mai bune. Peste cateva zile o sa va citeze si atunci toata lumea o sa fie de acord ca prin marirea taxelor putem evita deflatia...

    Da , Domnule Virgil Bestea, asa este! 2,2% deficit bugetar din PIB. Va multumesc pentru atentia sporita si astept si alta data comentariile dvs!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb