OPINII Îngheaţă creditarea sau, dimpotrivă, se dezmorţeşte?

Impunerea unei taxe pe activele băncilor în funcţie de nivelul Robor a băgat în fibrilaţie sectorul financiar şi pe purtătorii săi de mesaje. Cea mai mare sperietoare vehiculată pentru a se renunţa la "taxa pe lăcomie" (da, se mai poate renunţa, orice OUG trebuie să treacă prin Parlament) este că va scădea spectaculos creditarea dacă băncile bagă mâna mai adânc în buzunar. Evident, se va reduce şi profitul raportat, sunt analize ce pleacă din aceleaşi surse şi care arată că doar câteva bănci ar mai avea profit, şi asta în scenariul optimist. Mai e puţin şi aflăm că ar fi nevoie de încă un împrumut de la FMI pentru a salva sectorul bancar local grav lovit de noile taxe!

De ce ar urma să îngheţe băncile creditarea? Nu au ele cele mai mari marje de profit din regiune şi chiar din Europa, dacă e să ne luăm după rapoar­tele BNR? Nu au, în aceleaşi timp, şi cele mai bine puse la punct strategii de optimizare fiscală care le ajută să nu prea plătească impozite pe profit la stat în ciuda marjelor mari percepute clienţilor (atenţie, Guvernul s-a prins că politica de provizionare e o pârghie ideală pentru a se ascunde profitul şi am putea asista la o nouă "lovitură" pentru sectorul bancar destul de curând)? Ei bine, am văzut explicaţia avansată de Lucian Croitoru, consilierul Guvernatorului. Taxarea băncilor în funcţie de Robor va reduce capitalurile proprii şi implicit rata solvabilităţii (raport capitaluri proprii/active), iar pentru a-şi menţine solvabilitatea intactă băncile ar trebui să îşi reducă activele, adică să nu prea mai crediteze.

O fi valabil raţionamentul? Să spunem mai întâi că nici până acum creditarea nu duduia în zonele cu adevărat importante pentru economie. Adică băncile se înghesuiau să împrumute statul (risc mic) sau să crediteze persoanele fizice (marje mari), dar erau foarte timide când venea vorba de creditarea afacerilor, în special a celor locale. Şi aşa se explică şi rata mare a solvabilităţii (peste 17%) pe care o raportează cu mândrie BNR. Când nu prea dai credite ai mult capital propriu la dispoziţie. Din această perspectivă, de la reducerea capitalului propriu până la noi aporturi ale acţionarilor sau reducerea creditării e cale cam lungă. Rata de solvabilitate are de unde să scadă fiind foarte sus, iar băncile să rămână tot în zona foarte sigură în care se plasează în acest moment, din această perspectivă. Să ne întrebăm însă de ce ar reduce creditarea foarte profitabilă pe care o fac în România băncile în loc să o crească pentru a compensa banii reţinuţi odată cu impunerea taxei pe lăcomie? Când ai marje între 6-8% îţi poţi permite să suporţi o taxă pe active care nu trece de un procent chiar dacă ROBOR o ia la deal abrupt. Aşa că băncile nu au decât să crediteze economia reală în mod hotărât dacă vor să aibe profit mai mare decât înainte, în ciuda taxei pe activele bancare percepută de Guvern. Gradul redus de intermediere bancară din România le permite cu prisosinţă să urce ştacheta creditării, iar recenta taxă pe lăcomie poate fi foarte bine percepută şi ca un stimulent în acest sens. Evident, lobby-ul bancar nu va recunoaşte în veci asta, ci va scoate iar la înaintare strategia ferparului, folosită cu încăpăţânare, sub o formă sau alta, de la discuţiile privind adoptarea legii dării în plată.