Mulţi se grăbesc acum, la spartul târgului, să-i certe pe cei ce s-au împrumutat când Roborul la 3 luni ajunsese la 0,7%. Nu vedeau că e minim istoric, nu bănuiau că trendul va fi de-atunci doar în sus? Şi nici preţul caselor care urca iar la cer nu-l remarcaseră, nţ, nţ, nţ. Înainte să dăm însă cu piatra să vedem şi cum stăteau lucrurile în 2007. Atunci creditarea ipotecară se făcea majoritar în euro (de mare succes era şi francul elveţian şi abia apoi ne gândeam la moneda naţională). Nu li se păruse nimic suspect celor care luau credite în euro la un curs de 3, 2-3,5 lei/euro (sau în franci la puţin peste 2 lei /CHF)? Ba sigur că da. Multora li s-a părut că ceva nu era în regulă şi atunci şi acum. Numai că alternativele cam lipseau. Atunci Roborul la 3 luni era de peste 8% şi marja băncilor era mai mare ca acum pentru că nu se inventase încă programul Prima Casă. Aşa că au mers pe euro pentru că dobânzile erau la jumătate sau chiar mai mici ca la lei iar aprecierea monedei naţionale urma să fie de durată, doar procesul de convergenţă presupune că după ce se egalizează preţurile să vină repede din urmă şi egalizarea salariilor (cel puţin aşa ne asigurau "analiştii" atunci).
Şi am văzut apoi ce a urmat în materie de evoluţie a cursului de schimb şi de comportament abuziv din partea băncilor, mai ales a celor care nu fixaseră niciun algoritm de calcul al dobânzii, aceasta mişcându-se exclusiv în funcţie de "politica băncii" până la adoptarea legislaţiei privind impunerea unei referinţe. Nici cei cu lei n-au tremurat mai puţin în 2008-2009 când Roborul făcuse un salt de toată frumuseţea la peste 16% în încercările BNR de a calma presiunile de depreciere a leului.
Aveau opţiuni decente cei care s-au împrumutat în ultimele luni în lei? Să aleagă poate o dobândă fixă numai că, surpriză!, nu prea găseşti bănci care să te împrumute la dobânda fixă pentru 25 de ani. Şi dacă chiar ar face-o, dobânda respectivă ar fi fost mult mai mare decât "minimul istoric" la care ajunsese Roborul. De alte valute nici nu mai pomenesc, marea majoritate a ofertele sunt doar pe lei.
Asta dacă nu pomenim de opţiunea "fără credit" pe care occidentalii o aleg tot mai des. Aderarea la UE a uşurat migraţia forţei de muncă, practic poţi să te deplasezi acum sute de kilometri în căutarea unui job mai bine remunerat şi închirierea casei la care plăteşti în ţară, creditul pe zeci de ani nu e opţiune viabilă din cauza relaţiei dificile cu chiriaşul potenţial la distanţă (virarea banilor se poate face în cont dar angajarea şi urmărirea unui instalator se face mai greu de la distanţă precum şi eventuala acţionare în justiţie a chiriaşului rău platnic plus inspecţiile periodice ale proprietăţii). Sau, eventual, ai putea amâna momentul în care cumperi până când preţurile chiar ajung un mare chilipir. Iar acel moment este cel în care auzi peste tot de executări silite, în niciun caz de noi oferte ale dezvoltatorilor şi finanţatorilor. Altfel, debitorii ipotecari îşi pot alege periodic instrumentele de tortură-dobânda sau cursul de schimb-pentru că periodic sistemul le va livra câte o zguduitură financiară. Cam la fiecare 10 ani. Partea proastă este că grupurile celor între 25-35 de ani care cochetează cu întemeierea unei familii şi îşi doresc cu ardoare locuinţa proprie se tot schimbă din criză în criză iar experienţa negativă a unora nu prea le foloseşte următorilor. De educaţie financiară nu mai vorbim, am văzut cu toţii câtă şi cum s-a făcut după 2008 de vreme ce iar vorbim de debitori în mare dificultate odată cu creşterea "surprinzătoare" a ratelor la creditele ipotecare.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.05.2018, 10:00)
Dogarului i-a sarit o doaga! "De educaţie financiară nu mai vorbim, am văzut cu toţii câtă şi cum s-a făcut după 2008 de vreme ce iar vorbim de debitori în mare dificultate odată cu creşterea "surprinzătoare" a ratelor la creditele ipotecare."
Oare nu a auzit si de "scoala vietii" ? practica de zi cu zi te invata de multe ori mai mult decat "doctoratele" date de facultatile particulare; cu conditia sa nu chiulesti de la cursul vietii.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.05.2018, 13:07)
Nu este rau cand educatia financiara include si un pic de scoala vietii ( eu ii zic bun-simt financiar ) , dar sa stii ca practica de zi cu zi are limitele ei :). Cei care au luat credite imobiliare cand piata era la maxime in 2007-8, au auzit atata practica de zi cu zi de la prieteni, de la colegii de serviciu si nu i-a ajutat cu nimic. Toata lumea in 2006-8 era infierbantata de atata practica imobiliara incat toti erau ingroziti ca rateaza oportunitati... si rezultatul s-a vazut !
Cum sa te imprumuti la maximul venitului pe familie, pe 30 de ani, fara sa te gandesti ca s-ar putea la un moment dat sa te imbolnavesti sau sa-ti pierzi locul de munca bine platit. Dar nu , toti au fost destepti, au avut "scoala vietii" si s-au gandit ca activele imobiliare vor creste pana la cer si ca astfel isi acopera riscurile. Ei bine, istoria s-a repetat si piata n-a crescut pana la cer .
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de aspirina în data de 16.05.2018, 10:03)
Educatia financiara este foarte importanta. De ce sa nu invete copii nostrii din experienta predecesorilor ? Sa dea si ei cu capul de pragul de sus si apoi sa invete din "scoala vietii" si tot asa toate generatiile? Asa nu progresam.