OPINII La ce dobânzi s-ar putea împrumuta statul de la populaţie în valută?

CRISTIAN DOGARU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 28 aprilie 2020

La ce dobânzi s-ar putea împrumuta statul de la populaţie în valută?

Deocamdată, Ministerul Finanţelor nu mai emite titluri de stat pentru populaţie din decembrie 2019. Fără vreo explicaţie, fără să indice un orizont de timp pentru revenire, pur şi simplu nu s-au mai lansat noi emisiuni. Acum, pe fondul creşterii accelerate a deficitului bugetar în urma pandemiei, Finanţele par să revină la sentimente mai bune."Sunt în lucru la Ministerul Finanţelor Publice şi obligaţiuni pentru piaţa locală. Detalii nu vă pot da acum, dar sunt nu numai pentru lei. În câteva săptămâni cred că vor fi gata",spunea în urmă cu o săptămâna Florin Cîţu, ministrul Finanţelor Publice, la Digi24.

Premiera ar fi, în acest caz, lansarea unor instrumente în valută, titlurile de stat fiind emise în ultima vreme în lei. În acest fel, Finanţele recunosc implicit că deteriorarea fundamentelor macroeconomice ar putea pune presiune pe leu. Cu un deficit estimat spre 7-8%, cu un deficit de cont curent în creştere (să observăm dificultăţile cu care se confruntă producătorii de automobile, marii exportatori ai ţării), cu un şomaj în urcare şi el spre 10%, este destul de probabil că BNR-ul să permită în perioada următoare o depreciere mai mare a monedei naţionale pentru a impulsiona exporturile. Aşa că pariurile pe valută ar ieşi din anonimat, iar dacă tot vom avea mai mulţi euro în conturile curente, de ce să nu credităm şi statul? Cam asta ar putea fi raţionamentul din spatele declaraţiei ministrului de Finanţe, bineînţeles dacă totul nu rămâne la stadiul de declaraţie de principiu, cum s-a mai întâmplat.

La ce dobânzi s-ar putea împrumuta, însă ,statul de la populaţie în euro, de pildă? Nu vă aşteptaţi la randamente comparabile cu dobânzile la titlurile de stat în lei, acolo statul are alte repere. Băncile, în acest moment, plătesc dobânzi mici, ridicole în unele cazuri la valută. De fapt, sub 1% sunt toate randamentele la depozitele pe 12 luni. Cel mai bine plăteşte Pro Credit Bank (0,8%) urmată de Porsche Bank şi Idea Bank cu o dobânda de 0,75% pe an şi TBI Bank cu 0,6%.

După cum se vede, băncile mici au cele mai mari dobânzi. CEC-ul are 0,1% la 2 luni (0,2% la depozitul pentru copii), Unicredit şi BCR 0,05% iar Banca Transilvania şi ING 0,01%. Staţi, se poate şi mai rău, la BRD ai şansă să primeşti chiar...0%. Asta la un depozit la termen. Bine că nu ne facem conturi curente acolo, că pierdeam şansa unei dobânzi de 0%. Cel puţin scăpăm de grija de a calcula impozitul pe dobândă, aici. Ei bine, orice ofertă din partea Finanţelor la titlurile de stat în euro ar părea atractivă raportat la ce plăteşte acum BRD la termen, iar cu o dobândă de 1% neimpozabilă ca la orice titlu de stat ar sparge practic piaţa, nimeni nu se apropie de aşa ceva la depozitele la termen bancare acum. Singura problema aici este scadenţa. Dacă sunt titluri cu maturitatea de un an nu ar exista nicio problemă, dar la 3-5 ani ar trebui puse mai multe lucruri în balanţă, inclusiv faptul de a ne bloca banii pe termen lung fără a putea să îi retragem dacă apar chestiuni urgente (rămâne de văzut ce va scrie în prospectul de emisiune, dacă sumele respective mai pot fi retrase înainte de scadenţă pierzând eventual toată dobânda, cum se petrec lucrurile acum cu titlurile de stat în lei, sau nu). De ce e nevoie de câteva săptămâni până la lansarea acestor noi emisiuni de titluri de stat? Dincolo de pregătirea emisiunilor (să fim serioşi, elaborarea prospectului nu e o muncă titanică), lansarea lor mai devreme de 15 mai, dată când se încheie oficial starea de urgenţă, ar ridica mai multe probleme. Inclusiv faptul că în declaraţia pe poprie răspundere nu există o rubrică privind deplasarea la Tezorerie pentru a împrumuta statul. Asta deoarece, după ce fiecare îşi trimite banii din contul bancar în contul deschis la Trezorerie (în cazul fericit că are deja unul), ar trebui să meargă personal să completeze formularele de subscriere. Poate se gândesc cu această ocazie experţii din Finanţe cum s-ar putea subscrie pe viitor la emisiunile destinate populaţiei şi de la distanţă, fără a mai trece pe la ghişeu. Idem la răscumpărări.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Și totuși, la ce dobânzi ????

    1. Minus 17la sută când vrei să îi retragi

      Logic ar fi pentru titlurile pe 10 ani in lei ,dobânda ar fi de 7% și pt euro de 2%

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb