OPINII Trup din trupul

Când eram pe cale să mă fac broker, mă plimbam pe stradă cu suportul de curs pe care scria ANSVM - USAID (o realizare grafică de excepţie la vremea aceea - 1995) cu aşa o infatuare, de ziceai ca voi fi fost vreun păun.

În primii ani, eram convins, nici acum nu îmi dau seama de ce, că noi ăştia din piaţa de capital suntem aşa mai cu moţ.

Chiar credeam, în nemernicia mea, că suntem o elită. Nu conta ceea ce făceam. De fapt, o parte din noi nu făceam decât să luăm 8% de la amărâţii de cuponari. Inteligenţa, performanţa şi geniul se măsurau în recolta de cupoane din raza de acţiune. Dacă aveai cuponari cu Romcim, Alro, Moldocim, altă vedetă a momentului, sau erai într-o zonă miluită de pofta de oferte de cumpărare a lui Siminel Andrei, brokerul anului te numeai. Adevărul e că şi era greu să înmulţeşti numărul de acţiuni cu preţul de piaţă, să îţi iei tainul şi să îi dai PPM-istului ce mai rămânea.

Ne dădeam mari brokeri, unii mai debitau şi enormităţi pe care ziarele economice le publicau ca mari direcţii strategice, şi de fapt în vremurile de început nu eram decât nişte amărâţi de culegători de cupoane.

Cu anii, au venit dezamăgirile. Şi pe măsură ce aveam să cunosc "fauna" ce popula Piaţa mai ales la nivel înalt, dezamăgirea creştea exponenţial. După câteva adunări contondente la Bursă, brokeri, Sibiu sau Rasdaq unde nu ideile, soluţiile sau strategiile erau armele cu care se luptau pentru funcţii, ci coteriile de grup (e idiot, dar e de la noi din grup) sau legea lui Om adnotată (am fost om, te-am votat acolo, tu eşti om şi mă votezi aici) culminând cu o omniprezenţă a trădării în sensul că oamenii care te asigurau de sprijin şi iţi apobau ideile în faţă o întorceau ca la Ploieşti pe la spate (şi scrie Dictum meum pactum ... pe sigla Bursei), o dezamăgire prezidenţială B la Milică avea să mă cuprindă.

Dar e bună şi vârsta la ceva. Şi cititul unor cărţi. Esenţiale. Aşa am realizat că ăştia suntem, că toţi din Piaţă suntem produsul acestei societăţi. Şi că nu putem fi nici mai buni, nici mai răi, nici mai frumoşi, nici mai urâţi, nici mai drepţi, nici mai hoţi (cei de la Harinvest şi în alte cazuri pot da cu piatra) decât suntem cu toţii ca popor al acestei ţări. Şi atunci am realizat că asta e şi, deşi înjur cu fiecare ocazie clasa politică ca orice revoltat ce se respectă, ei policiticienii, sunt oglinda hâdă a noastră, a tuturor. Şi că noi cei din piaţa de capital ca produs al acestei societăţi nu putem fi departe de ei, chit că nu am fost aleşi, ci am nimerit aici prin noroc, întâmplare, asumare, ghinion sau geniu. Ca şi ei, şi noi suntem ca oamenii acestei ţări şi nu suntem departe de oamenii de pe stradă. Aşa gândind lucrurile, o stare de împăcare m-a cuprins şi parcă a mia parte din înţelepciunea Eclesiastului s-a pogorât asupra păcătosului de faţă. Parafrazând doi poeţi deodată, ca fata mamii cea lăudată, piaţa de capital aşa cum e ea, e trup din trupul societăţii, suflet din sufletul ei şi oglinda acestei ţări. Şi avem în ea "şi mai bune şi mai rele,/ Genii mari şi frunţi tembele,/ Şi martiri dar şi lichele,/ Nedreptate şi dreptate/ Şi a putea şi nu se poate/ Şi noroi şi stele".